Alexandra Restivan este alergătoare și super pasionată de gătit, iar în perioada 2017-2018 s-a specializat pe nutriție în cadrul Fitness Scandinavia, devenind tehnician nutriționist acreditat. Dragostea pentru lumea atletismului a inspirat-o să se axeze pe nutriția alergătorilor, iar în prezent lucrează cu mai mulți sportivi pe care îi ajută să își îndeplinească obiectivele.
Ea se ocupă de partea teoretică a proiectului Alergători în bucătărie, un concept 321sport Running Culture construit pe nevoia sportivilor de a înțelege cum să folosească alimentația astfel încât să îi susțină în atingerea obiectivelor sportive.
La evenimentele despre alimentația înainte de competiție și cele care au abordat alimentația post-competiție ne-a explicat cum stă treaba cu carbohidrații și proteinele și ne-a ajutat să înțelegem faptul că nu există o rețetă perfectă pentru toată lumea, ci trebuie să testăm, să ne documentăm și să vedem ce e potrivit pentru fiecare dintre noi.
Mai jos puteți citi și voi despre cât de important este pentru un om, dar mai ales pentru un sportiv, să aibă o dietă echilibrată și să își găsească propria rețetă “perfectă”.
321sport.ro: Ce îți place ție să mănânci înaintea unei competiții?
Alexandra Restivan: Am făcut multe greşeli în anii de când m-am apucat de alergat, poate cea mai mare greşeală e că nu mâncam înainte de o cursă sau de un antrenamnet. Nici nu mai ştiu care era motivul, cred că o combinaţie între “dacă mănânc sigur mi se face rău” şi lene (nu sunt cea mai matinală pesoană, iar în general startul se dă foarte devreme). Din greşeli învăţăm şi azi nu mai plec în cursă fară un mic dejun bazat pe glucide, care îmi asigură energia necesară.
Combinaţia care pentru mine funcţionează cel mai bine este un porridge, pe care îl îndulcesc cu o banană peste care presar un mix de seminţe şi un pic de scorţişoară.
321sport.ro: Dacă ar fi să poți alege orice tip de mâncare pentru după terminarea cursei, ce ți-ai dori să găsești la finish?
Alexandra Restivan: Greu de ales, imediat după cursă treci prin mai multe stări, este modul organismului de a reveni la normal. Ideal ar fi un suc de fructe, te hidratează, ajută la normalizarea pH-ului din organism şi nici nu e ceva care să dea senzaţia de greaţă.
321sport.ro: Dacă ai avea voie să iei un singur lucru de mâncat în timpul unei curse, care ar fi acela?
Alexandra Restivan: Primul instinct e să zic ciocolată, dacă te ia foamea în timpul cursei, începi să îţi doreşti să fii grăsuţul din Charlie and the chocolate factory, dar cred că mult mai benefic ar fi nişte curmale sau smochine uscate.
321sport.ro: Din experiența ta, care crezi că e mâncarea perfectă pentru un alergător?
Alexandra Restivan: Nu există mâncarea perfectă, câţi alergători atâtea reţete “perfecte”, dar, dacă e să vorbim în termeni generali, este important echilibrul şi diversitatea, câte puţin din tot.
321sport.ro: Pentru un alergător amator, care are unul sau două antrenamente pe săptămână, cum ar arăta meniul ideal:
Alexandra Restivan: Cum ziceam, nu există meniul ideal, dar la modul general:
-
- Atunci când se trezește: hidratare – un pahar mare de apă ar trebui să fie unul din primele lucruri dimineaţa;
- Dimineața: un mic dejun bazat pe proteine – ouăle sunt o alegere bună;
- La prânz: este momentul în care putem consuma carbohidraţi, de ex: paste cu sos pesto;
- Cina: accentul e din nou pe proteine, de ex: file de somon la cuptor, quinoa cu legume şi o salată de crudităţi;
- Gustările de peste zi: gustarea între mic dejun şi prânz este bazată pe fructe, de preferat fructe care sunt în sezon; gustarea între prânz şi cină este bazată pe proteine, de ex: un pahar de kefir sau o budincă de chia.
321sport.ro: Care este ingredientul în jurul căruia ai vrea să construiești în fiecare zi un meniu?
Alexandra Restivan: Dacă azi am avut un ingredient “vedetă”, mâine voi alege alt ingredient. Consider că e foarte importantă diversitatea pentru ca organismul nostru să primească tot ce are nevoie.
321sport.ro: Care este pentru tine ingredientul care îți dă putere și energie la orice oră?
Alexandra Restivan: Combinaţia de unt de arahide şi măr, dar trebuie avut grijă la cantitate.
321sport.ro: Cât de important este pentru tine să alternezi rețetele și să vii mereu cu preparate creative?
Alexandra Restivan: Pentru mine gătitul e o relaxare, încerc pe cât posibil să testez rețete noi, dar asta implică mai multe elemente şi capitolul la care cred că cu toţii stăm prost e timpul. Cauţi reţete noi, mergi la cumpărături şi după te apuci de treabă, asta pe lângă job şi multe alte activităţi zilnice. E greu să le îmbini pe toate, mă adaptez pe moment şi nu pun presiune prea mare pe mine dacă ajung să mănânc acelaşi fel de mâncare de mai multe ori pe săptămână.
321sport.ro: Cât de mult îți place să experimentezi în bucătărie, aplicând cunoștințele de nutriție pe care le ai?
Alexandra Restivan: Îmi aduc aminte că la una dintre orele din cadrul cursului de nutriţie am facut un exerciţiu în cadrul căruia trebuia să ne calculăm macronutrienţii pentru ce am mâncat într-o săptămână. Eram foarte încrezătoare că am o dietă sănătoasă şi că raportul dintre glucide, protiene şi lipide va fi cel ideal. Nu am fost nici măcar pe aproape de acel raport ideal şi acela a fost momentul în care mi-am dat seama că pasiunea mea pentru gătit trebuie îmbinată cu nutriţia. E un proces complicat. La început fiecare reţetă se transformă într-o formulă de matematică, dar în timp am învăţat să apreciez cantitățile şi cum trebuie să combin alimentele astfel încât să obţin proporţiile dorite.
321sport.ro: Cât de important este ceea ce mănânci atunci când vine vorba de sport?
Alexandra Restivan: Este important ceea ce mâncăm în general. Dar când vine vorba de sport, alimentaţia poate influenţa pozitiv sau negativ performanţa sportivă.
321sport.ro: La ce trebuie să aibă grijă alergătorii atunci când își planifică antrenamentele?
Alexandra Restivan: Fiecare e diferit. Alergătorii (chiar şi cei amatori), dacă sunt interesaţi de performanţa sportivă, ar trebui să se documenteze permanent şi să testeze ce funcţionează cel mai bine pentru ei.
Alergători în bucătărie este un concept încurajat de Lidl (susținător principal), Magimix și Nokia HMD Global.
PROGRAMUL PROIECTULUI ALERGĂTORI ÎN BUCĂTĂRIE 2018 A FOST:
- 13 ianuarie: Fundamentele gătitului sănătos.
- 31 martie: Ce gătim înainte de cursă, focus pe carbohidrați.
- 6 octombrie: Ce gătim după cursă, focus pe proteine.
- 8 decembrie: Cum ne preparăm în casă gustările pentru curse și antrenamente – batoane, suplimente, mix-uri de ingrediente, shake-uri, smoothie-uri.