Alergători în Bucătărie ep. 1: am învățat să gătim corect și eficient (foto și video)

Proiectul “Alergători în Bucătărie”, un concept 321sport Running Culture, se adresează acelor sportivi care înțeleg importanța alimentației și își doresc să învețe, la propriu, ce și cum să gătească astfel încât să obțină cele mai bune rezultate de la propriul corp.

Știm că alergarea înseamnă foarte mult antrenament, însă partea de nutriție este extrem de importantă dacă ne dorim să funcționăm bine. Sportul consumă multă energie, iar odihna și alimentația sunt elemente cheie pentru a avea o relație pe termen lung cu sportul.

Pe 13 ianuarie am avut episodul 1 al seriei, “Fundamentele gătitului sănătos”, alături de profesioniști: bucătar Viorel Copolovici și dr. Oana Dumitrache.

Evenimentul, desfășurat în studioul Taste Learners, a început cu partea teoretică susținută de dr. Oana Dumitrache, care ne-a prezentat principiile alimentației sănătoase pentru sportivi.

Partea a doua a constat în demonstrația de gătit a lui Viorel Copolovici, care a încercat să ne explice că toate propunerile de rețete sunt ușor de implementat în orice bucătărie. De asemenea, Viorel ne-a încurajat să fim creativi în bucătărie și să încercăm să experimentăm continuu.

Cea de-a treia parte (pe care o așteptam cu mare interes!) a fost cea în care am trecut la muncă 🙂 S-au creat mai multe zone de lucru, iar participanții au trecut prin toate experiențele gătitului: de la tăiat ceapă până la gătit peștele. Aceasta a fost partea în care am simțit că ne-am însușit noi aptitudini care ne vor ajuta să fim bucătari mai buni de acum înainte!

Cu ce am rămas după acest eveniment

Chiar dacă nu am făcut deloc sport, știm că vom fi atleți mai buni pentru că am învățat cum să folosim alimentația în favoarea noastră, am deprins niște obiceiuri nutriționale mai sănătoase, iar pe viitor vom consuma mai multă mâncare de calitate.

Urmează alte 3 workshopuri în 2018, fiți pe fază! 🙂

  • primăvară: Ce gătim înainte de cursă, focus pe carbohidrați.
  • vara: Ce gătim după cursă, focus pe proteine.
  • toamnă: Cum ne preparăm în casă gustările pentru curse și antrenamente – batoane, suplimente, mix-uri de ingrediente, shake-uri, smoothie-uri.

Alergători în bucătărie este un concept încurajat de Lidl (susținător principal), MagimixNokiaUNIQA Asigurări (susținători) și Fitness Scandinavia (partener educațional).

Ne bucurăm că am avut ocazia să lucrăm cu ingrediente proaspete din Piața Lidl (apropo, sloganul e super fain: Gusturile nu se discută, se savurează în Piața Lidl!) și pentru că am interacționat cu roboții de bucătărie Magimix, care ne-au oferit o experiență culinară deosebită. Iar pentru cei care au fost cu ochii pe noi, pe parcursul întregului workshop am transmis live pe conturile 321sport de Facebook și Instagram cu ajutorul telefonului Nokia 8.

Filmul evenimentului

Iată și câteva fotografii de la eveniment! 🙂

Bucătarul Viorel Copolovici în acțiune

Zona în care am învățat cum să gătim pește

Rezultatele încep să arate delicios!

S-a muncit intensiv în timpul atelierului culinar: toți participanții au experimentat lucrul cu mai multe ingrediente!

Putem să spunem că suntem mândri de ce a ieșit? 🙂

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu