Iubesc să scriu despre oameni cel puțin la fel de mult cum iubesc sportul, iar atunci când am ocazia să scriu despre oameni pasionați de sport, reușesc să trăiesc odată cu ei fiecare cuvânt pe care-l scriu. A fost o vreme în care nu înțelegeam de ce sportul mă fascinează atât de tare, dar în cele din urmă am înțeles că acesta are puterea să ducă poveștile oamenilor la un nivel de profunzime inegalabil.
Sunt de părere că fiecare dintre noi avem propria poveste, propriile valori după care ne ghidăm în viață, propriile obstacole pe care le depășim mai devreme sau mai târziu sau pur și simplu propriile momente în care suntem nevoiți să renunțăm o vreme la ceea ce iubim să facem, tocmai pentru a pune pe primul plan ceva ce ni se spune că este mai bine pentru noi. Vestea bună este că orice pasiune este ca un magnet, la care mai devreme sau mai târziu tot ne vom întoarce.
Pe acest principiu se bazează povestea uneia dintre cele mai active femei din comunitatea 321sport. Monica Dănică are 30 de ani, locuiește în București și este mămica unei fetițe de patru ani. Fire amuzantă, cu vorbele mereu la ea, este suficient să o privești că-ți vei da seama că este o persoană foarte activă din punct de vedere fizic.
A iubit sportul, a renunțat, dar s-a întors de unde a plecat
Monica a avut în sânge de mică pasiunea pentru sport. A practicat Judo de performanță în copilărie, dar ajunsă la liceu a trebuit să abandoneze, tocmai pentru a putea să investească în studiu majoritatea timpului pe care îl avea la dispoziție, iar după terminarea liceului a fost admisă la Facultatea de Drept. “Primul meu job a fost de barman în timp ce eram studentă la Facultatea de Drept, facultate pe care am terminat-o, a fost frumoasă, dar atât.” După terminarea facultății, Monica a lucrat în mai multe domenii, dar cel mai mult ca barman, iar în cele din urmă a revenit de unde a plecat, tot la sport: “De aproximativ 2 ani lucrez exclusiv ca instructor de fitness, însă cochetez cu fitness-ul de o perioadă mult mai lungă de timp.”
Știe că sportul îi aduce cea mai mare satisfacție pe plan profesional și nu regretă nimic, ba chiar își amintește cu drag de nopțile pierdute din trecut. “Nopțile pierdute prin baruri sau cluburi cumva m-au “antrenat” pentru alergările lungi din prezent, mai ales de la Tura de Vis. Tot un fel de rezistență sunt amândouă, nu?” 🙂
Poză făcută la: https://buftea21km.ro/#
Pentru un timp, alergarea a fost pentru Monica un carusel de lecții
Atunci când a venit vorba despre alergare, Monica mi-a povestit că aleargă de când se știe. Faptul că locuiește de mică lângă parcul Cișmigiu, alergarea i-a fost mereu la îndemână. Obișnuia să alerge vreo două, trei ture de parc, care însemnau aproximativ trei kilometri, iar la finalul acestora era foarte mândră de reușita ei. “Mă consideram cel puțin zeiță!”
Ei bine, după mulți ani, această bucurie s-a diminuat considerabil, mai exact în momentul în care Monica și-a dat seama că deși aleargă, nu o face deloc corect. Între timp, a luat o pauză de la alergare deoarece a rămas însărcinată. “În februarie 2017 am născut-o pe pitica mea dragă, Catrinel și m-am trezit cu multe kilograme în plus, după ce în ultima perioadă de sarcină a trebuit să stau numai în pat ca să nu nasc prematur. Da, știu, nimeni nu crede că eu pot fi și grasă.”
După sarcină, nu numărul de kilograme în plus o deranjau cel mai mult, ci mai degrabă faptul că nu putea să se miște cu ușurință și obosea foarte repede. Acesta a fost motivul pentru care a reînceput să alerge. A alergat foarte mult și chiar dacă la început a fost greu și gâfâia după doar două etaje de bloc urcate, ușor, ușor a ajuns să alerge distanțe din ce în ce mai lungi, la un pace din ce în ce mai rapid și din ce în ce mai corect. Mi-a povestit că s-a documentat foarte mult, a învățat atât pe cont propriu, dar și cu ajutorul oamenilor din comunitatea de alergare de la care a primit o grămadă de sfaturi.
După această perioadă, rezultatele bineînțeles că nu au întârziat. Monica a reușit să slăbească, dar nu era deloc mulțumită.
“Am slăbit! Așa, și? Începusem să simt pe pielea mea zicala: Ai grijă ce-ți dorești! Simțeam că nu am realizat nimic bun. Parcă mai rău eram. Eram slabă, cu pielea lăsată, fără pic de tonus muscular, cu celulită, tot pachetul. Nu-mi plăcea deloc ce vedeam în oglindă. Da, alergarea te ajută să slăbești foarte mult, însă din punctul meu de vedere, nu este suficient să alergi. Remarc tot mai des la fete/femei că își doresc să fie slabe. Slab nu înseamnă frumos. Slab nu înseamnă sănătos. Alergarea este minunată din multe puncte de vedere, însă atunci când vrei să slăbești frumos, trebuie să ai grijă și de alte aspecte: să mai faci și alte exerciții fizice pentru întărirea musculaturii, să ai grijă la alimentație, odihnă, hidratare, chiar și relaxare, iar lista poate continua.”
În prezent, Monica aleargă strict din plăcere. Chiar dacă are o zi mai proastă, imediat își recapătă starea de bine după o alergare. Se consideră și foarte norocoasă, pentru că are un anturaj foarte mișto de alergători unde, în decursul a patru ani de când face parte din comunitatea 321sport #RunningCulture a reușit să lege prietenii frumoase cu mulți dintre “colegii de suferință”, cum îi numește ea. Totodată, cea mai mare reușită a sa pe plan sportiv este faptul că a ajuns în acel punct în care sportul este integrat în stilul său de viață. Acum face sport pentru ca îi place, nu pentru că trebuie. “Dacă nu ajung la sală sau nu alerg câteva zile, încep să simt clar “sevrajul!”
Cea mai mare distanță pe care Monica a alergat-o este în jur de 60-70 kilometri. Spune că nu a speriat-o niciodată să alerge pe o distanță mare, în schimb, alți factori au fost “dușmanii” săi: vremea, odihna insuficientă și hidratarea insuficientă, echipamentul neadecvat, dozarea greșită a energiei, lipsa antrenamentului specific cursei respective etc.
Prima seară de marți cu gașca 321sport
În comunitatea 321sport se spune că prima alergare nu se uită niciodată, așadar, iată cum a arătat prima alergare a Monicăi în comunitatea 321sport:
“Ploua, cu spume! Venisem la alergare cu o prietenă. Cred că ne depășisem atunci amândouă distanța maximă alergată vreodată. Cu ce sentiment am plecat? Vedeam în fața ochilor numai frigiderul și patul, dar după ce m-am odihnit, abia așteptam să mai particip încă o dată la o astfel de alergare.”
Fetița sa, cea mai mare susținătoare
Sportul este la ordinea zilei în viața Monicăi, iar fetița sa o admiră foarte mult. Chiar dacă Catrinel are doar patru ani, știe cât de importantă este activitatea sportivă pentru mama ei, iar de multe ori s-a întâmplat să alerge împreună cu ea, fie din cărucior, marsupiu sau în ultima vreme, chiar și ținându-se de mână. Prietenii Monicăi obișnuiesc să glumească, spunând că fetița sa este un antrenor desăvârșit. Replica lui Catrinel preferată pentru a-și motiva mama este: “mami, nu mă prinzi, babă fără dinți!“
“Cred că pentru ea este deja ceva normal ca mami, dacă nu este cu ea, să fie ori la sală, ori la alergare. Mi-a rămas în cap ce mi-a povestit mama mea când eu eram la Tura de Vis și Catrinel, destul de mică pe atunci, a stat cu ea. Începuse ploaia și se uitau pe geam, iar pitica zice din senin: “Not good for mami!”
Poză făcută la: https://buftea21km.ro/#
Experiența evenimentului “Tura de Vis”, prin ochii Monicăi, căpitan la #TuraDeVis Summer Edition 2020
#TuraDeVis este ideea prin care ducem cultura de running în stradă. Unim orașul prin sport și aducem oamenii împreună. Am început povestea în 2017 la solstițiul de vară când am dat startul la apus în parcul Herăstrău și am terminat la răsărit în Parcul Natural Văcărești. Povestea primei experiențe o puteți citi aici. Am continuat la solstițiul de iarnă din 2017 pe o vreme rece și ploioasă, dar asta nu ne-a oprit să alergăm de la răsărit până la apus. Am pornit de la Piața Unirii și am terminat în același loc, întreaga poveste o puteți vedea aici. Dacă vrei să vezi cum au arătat și celelalte ediții, dă click, aici pentru 2018, aici pentru 2019, iar aici pentru 2020.
Poză de la #TuraDeVis Summer Edition 2020
Din 2017 pană în prezent, Monica a participat la toate edițiile de iarnă ale evenimentului, “Tura de Vis”, iar anul trecut pentru prima oară la cea de vară, unde a fost și căpitan. Își amintește cu drag de prima sa ediție la care a participat, în 2017, unde chiar dacă pentru ea nu a fost foarte greu, nu a rezistat până la final. “Mai mult am cedat psihic pentru că alergam deja de prea multe ore și încă o alăptam pe Catrinel. Da, știu, dau vina pe copil, nu pe picioarele mele!” 🙂
Pentru Monica, toate Turele de Vis au avut acel ceva ieșit din comun, de fiecare dată fiind vorba despre ceva diferit și e de părere că nimeni nu poate sa transpună experiența asta în cuvinte deoarece ce simți în suflet în timpul cursei este ceva cu adevărat unic pentru fiecare în parte. Tura de Vis 2018, Winter Edition a fost pe departe cea mai frumoasă ediție pentru Monica. “Ningea ca-n povești și se auzea în boxe: Working for a dream de Bruce Springsteen. Era așa frumos!”
De asemenea, am fost curioasă să aflu cum a reușit să depășească unul dintre cele mai grele momente din timpul unei curse marca “Tura de Vis”, așa că mi-a povestit un moment de neuitat pentru ea: “Cum să depășesc? Am luat metroul 2 stații până la “finish”! Nu o să mi-o iert niciodată! Mai frustrant chiar și decât locul 4 la un concurs.”
Pentru Monica, alergarea, dar și sportul în sine înseamnă pasiune. Iubește ceea ce face și nu o să renunțe niciodată la a face sport, căci e acel ceva ce o face să simtă diferența dintre a trăi și doar a exista. Alergarea a învățat-o multe lecții, atât profunde, cât și amuzante, cum ar fi: “să nu mai vină mahmură la alergare!”. De acum înainte știe mai bine ca niciodată ce are de făcut: să-și urmeze inima și să-și împlinească visurile ce țin de alergare, cum ar fi să alerge mai mult pe malul mării, să alerge printre baloane la Cappadocia și să participe cândva la o cursă de alergare, pe tocuri.
