Alergătorii din[tre] noi: “Cât am muncit […] și o să ratez startul….”

Alergătorii din[tre] noi este un proiect despre povești, oameni și multă ambiție, împachetat într-o serie de 20 de materiale ce vor fi publicate pe tot parcursul anului 2018 și începutul anului 2019. Prin intermediul acestei serii vrem să vedem care este relația oamenilor cu sportul, ce ritualuri au înainte de antrenamente și ce îi motivează să iasă la alergat în mod constant.

Acesta este primul proiect editorial, creat de 321sport și susținut de Nokia Mobile, care își propune să facă o radiografie a felului în care se raportează românii la alergare. Ne dorim să aflăm perspectiva unor oameni simpli care s-au bazat pe forțele proprii și care au reușit să transforme alergarea într-o poveste despre rezistență, perseverență și mult curaj. 


Era una dintre cele mai importante zile din viața ei. A așteptat-o cu emoție și nerăbdare încă din vară, atunci când a decis să intre în programul de antrenamente. Cu o seară înainte s-a culcat cu grijă că nu va auzi ceasul și va rata total momentul – știa că nu e deloc o persoană matinală și că îi va fi greu să se trezească.

Deși cu o mică întârziere, a ajuns la punctul de întâlnire și s-a simțit copleșită de număul mare de oameni care se aflau acolo. Atunci și-a dat seama cât de mare este evenimentul și câtă lume participă la Bucharest Marathon – “multă lume și grupuri grupulețe”. S-a întâlnit cu echipa 321sport și atunci a primit tricoul de grup pe care și l-a pus cu emoție, apoi și-a agățat și numărul de concurs și și-a spus: “Now or never, nu mai pot da înapoi!”.

***

Alexandra își amintește și acum iarna lui 2015, atunci când Radu Restivan, pe care îl știa de ceva timp, i-a propus să iasă la alergat. Era prima tură organizată de el și abia găsea câțiva oameni cu care să iasă la primul antrenament. În anul ăla, primul sezon #dela1la21, au fost cinci persoane care au participat, iar Alexandra nu a fost una dintre ele. A refuzat să iasă la alergat pentru că era prea frig și nu era un lucru care simțea că o atrage în mod special.

De atunci a tot evitat acest sport. Fie spunea că nu prea știe să alerge, fie că i se părea că gâfâie prea tare în timpul antrenamentelor, ori că se zdruncină… Așa că a ales de fiecare dată să spună pas acestei activități, despre care gândea că e ba prea plictisitoare, ba prea obositoare.

Prima încercare pe care a făcut-o a fost în 2017, atunci când, alături de o prietenă cu care mergea la sală, a participat la un antrenament #dela1la21. Era toiul verii, era cald și era mijlocul sezonului de antrenamente. S-au apucat atunci să alerge cei 7 kilometri ai traseului din Parcul Herăstrău, deși nu aveau nicio idee despre “cadență, ritm, gâfâit…”. Își amintește că “mi-am scos sufletul pentru că nu știam să alerg, nu știam cum să-mi reglez pasul, respirația, absolut nimic”. Pentru ea a fost o experiență neplăcută, “am fost mai mult decât leșinată două zile după, nici nu am mai vrut să mă întorc”.

***

Cu câteva minute înainte de începerea oficială a competiției Bucharest Marathon 2018, Alexandra se afla alături de grup și încerca să își stăpânească emoțiile. Se pregătise încă de acasă astfel încât să nu aibă niciun fel de problemă pe traseu: a mâncat, s-a dus la toaletă și a verificat să nu simtă nicio neplăcere din cauza echipamentului.

Dar, pregătindu-se efectiv pentru startul cursei, a stabilit alături de o prietenă să dea o ultimă tură până la toaletă, pentru a se asigura că vor fi în regulă următoarele trei ore. Deși a realizat că decizia este una la limită – mai erau doar câteva minute până la start – a hotărât că este mult mai important să se simtă confortabil pe parcursul competiției.

Așa se facă că acum își aduce aminte “cu drag” momentul în care s-a auzit pe fundal “3…2…1… START!”, iar ea se afla în toaleta ecologică din perimetrul de start al competiției. Atunci a început panica, emoția și și-a dat seama că trebuie să fugă spre locul în care se afla gașca cu care alerga. În clipele alea se gândea doar la “cât am muncit pentru semimaratonul ăsta şi o să ratez startul…”. Norocul ei a fost acela că “noi eram ultimii, acolo, în coadă”, şi a apucat să ajungă la timp.

***

I-a dat o șansă reală alergării abia în 2018, atunci când se făceau înscrierile pentru sezonul 8 #dela1la21. A decis că acceptă provocarea și, mai mult, vrea să facă parte din proiectul de documentare a evoluției ei de alergător amator – cum pornește de la 1 kilometru alergat, la finalizarea unui semimaraton.

La început nu se simțea foarte capabilă, nu simțea că este în stare să alerge atât de mult pentru că nu avea exercițiu. Adesea vedea că nu este “în ritm cu ceilalți, că obosește prea repede”, iar asta o făcea să aibă “o senzație de deznădăjduire”.

Cu timpul, după ce l-a cunoscut și pe Liviu, au ajuns să se împrietenească și să se bazeze unul pe celălalt. Au fost colegi de filmare și și-au contorizat împreună evoluția de-a lungul sezonului de antrenamente. Și-a dat seama că nu e imposibil să te apuci de alergat şi că, dacă ai voință, chiar poţi să îţi depăşeşti limitele.

Au venit și momente mai bune, când, își aduce aminte, “m-am simţit mult mai sigură pe mine şi râdeam cu Liviu că putem să alergăm tura de parc de 7 kilometri şi să şi vorbim în acelaşi timp”. Iar aia a fost o perioadă de totală transformare în care venea la antrenamente “oarecum de drag”, să se relaxeze după muncă şi să schimbe idei. Alergatul se transformase acum din ceva de temut, într-o activitate pe care o îndrăgea.

***

Copilăria Alexandrei a fost una “din aia, cu mulţi copii pe stradă, cu sărit gardul, cu căţărat în copac după cireşe, alergat, cules de muşeţel şi ce vrei tu”. Își amintește că se juca de-a prinselea la colţul străzii și mereu era în mișcare. Dar prima interacţiune reală cu sportul a fost atunci când s-a apucat de tenis. Timp de vreo trei ani a fost la un club și s-a ținut de antrenamente.

Dar, la un moment dat, a fost nevoită să se mute din Iași, acolo unde locuia cu mama ei, la Bacău. Acela a fost momentul în care a decis că nu vrea să mai continue cu sportul, și s-a oprit. Când a ajuns la liceu, și-a dat seama că i-ar fi plăcut să fi făcut performanță și să nu se fi oprit. Dar și-a dat seama că, fiind mult prea mică, nu a realizat că-i place cu adevărat tenisul și nu a înțeles ce înseamnă efortul în sport. Ani mai târziu i-a reproșat mamei ei că nu a insistat să nu se lase de tenis, iar acum spune că “e regretul cel mai mare al vieții mele că nu am continuat”.

***

De-a lungul timpului a mai încercat diferite activități sportive, în special când încă era în școală – handbal, dansuri etc. Dar în viața de adult s-a oprit la a merge la sală. Asta până când s-a apucat de alergare. Și-a dat seama că odată ce începi să faci sport, “când iei o pauză te resimţi atât de mult, încât sportul devine un drog la un moment dat”.

Uitându-se în perspectivă, o sperie “momentul ăla când probabil viaţa se mai complică” şi nu va mai avea timp pentru sport pentru că va avea familie, copii. Acum nu își dă seama “cum fac oamenii ăia, dar o să aflăm”.

În momentele în care aleargă simte o senzaţie unică de libertate. Dacă nu apărea această activitate în viața ei, nu își dădea seama că odată ce ești perseverent și îți propui ceva, îți poți depăși propriile limite. Important este să vrei să îți depășești limitele “pentru că ai putea avea o surpriză: să te redescoperi și să găsești plăcere în unele chestii în care nu credeai”.


Fotografiile din articol sunt realizate cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google.  Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.

Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu