#PotSaZbor #dela1la21 – SEZONUL 13

Povestea #dela1la21 a început în ianuarie 2015, atunci când am dat startul unui program dedicat începătorilor. Atunci ne propuneam să îi ajutăm să alerge un semimaraton, pornind de la un kilometru și ajungând până la 21 de kilometri. Promisiunea noastră a fost să trecem linia de finish împreună și să nu lăsăm pe nimeni în urmă. Întreaga istorie #dela1la21 poate fi citită aici.

Primele antrenamente din 2015 au adus laolaltă doar câțiva participanți, dar, de-a lungul timpului, am ajuns să numărăm sute de oameni pe care i-am ajutat să termine primul lor semimaraton.

#dela1la21 a devenit cel mai mare și mai eficient program de pregătire pentru primul semimaraton, performanță recunoscută de Bucharest Running Club, organizatorii Bucharest Marathon și Bucharest Half Marathon.

Zilele de glorie #PotSaZbor #dela1la21 cu 321sport și Under Armour, înainte de pandemie (vara lui 2019)

Zilele de glorie #PotSaZbor #dela1la21 cu 321sport și Under Armour, înainte de pandemie (vara lui 2019)

Au fost zeci de antrenamente de neuitat, pline de energie și cu o atmosferă fantastică, dar și zile în care am tras până la ultima picătură de energie. Mix-ul a fost perfect, însă în martie 2020 lucrurile au luat o turnură neașteptată: apariția pandemiei ne-a făcut să anulăm antrenamentele pentru o perioadă, apoi am reluat ușor-ușor seara de marți, respectând regulile impuse de autorități.

Am rămas, practic, fără ceea ce ne făcea pe noi să fim noi: echipa, anturajul, atmosfera. Pozele de mai sus au devenit o amintire frumoasă și a trebuit să ne readaptăm la noile condiții de viață.

Dar asta nu înseamnă că povestea nu a mers mai departe. Antrenamentele #PotSaZbor #dela1la21 au continuat să schimbe viețile oamenilor în bine, au convins mii de non-sportivi să devină alergători și au dat curaj celor care nu aveau curaj să facă asta.

Pentru că peste ani și ani povestea antrenamentelor va continua, sezonul trecut l-am denumit acela cu „DISTANȚARE SOCIALĂ”.

Vestea bună este că am ajuns la sezonul 13 #PotSaZbor #dela1la21, care este în continuare susținut de Under Armour România. Abia așteptăm să vedem împreună cum din ce în ce mai mulți oamenii obișnuiți pot să sfideze gravitația. Așadar, invităm toți alergătorii din România să învețe să zboare în alergare alături de noi!

Sezonul 13 vine cu 2 momente speciale, pe care le vom marca împreună: prezența la competiția de alergare Bucharest Half Marathon de pe 5 septembrie 2021, pentru cei care vor fi la primul lor semimaraton, dar și la Bucharest Marathon de pe 31 octombrie 2021, pentru cei care-și propun să-și depășească și mai mult limitele.

Proiectul #potsazbor #dela1la21 se desfășoară săptămânal, indiferent de vreme și așteptăm pe oricine își dorește să se apuce de alergare sau să treacă la următorul nivel. Și tot săptămânal, ne propunem să vă provocăm cu câte un challenge astfel încât să puteți alerga de oriunde alături de noi.

Nu există costuri pentru participarea la acest program, însă va trebui să te înscrii* în formularul de mai jos pentru a putea primi codul cu care va trebui să te prezinți la toate antrenamentele. La final, în funcție de numărul de participări, vei beneficia de reduceri în magazinele Under Armour din România.

* Mențiune pentru cei care s-au înscris în cadrul antrenamentelor susținute în sezoanele trecute, codurile unice vor rămâne aceleași, iar numărătoarea prezențelor va continua.

Așadar, cum marțea este ziua oficială de running, invităm toți oamenii să alerge alături de noi, de oriunde, cu ajutorul antrenamentelor digitalizate!

Povestea merge mai departe cu antrenamente în parcul Herăstrău, dar și antrenamente digitale, pe care absolut oricine le poate face de oriunde, singurul lucru care contează este să alerge în ziua de marți.

După cum am menționat mai sus, proiectul #potsazbor #dela1la21 își continuă viața și în online, țintind să ajute și mai mulți oameni să se apuce de alergat sau să se motiveze să continue antrenamentele, iar tot ce trebuie să faceți este să alergați în ziua de marți. Oriunde, oricum și oricât. Atâta timp cât marțea alergăm, vom fi întotdeauna împreună, iar asta contează cel mai mult pentru comunitate!

Înainte să te apuci de alergare, îți recomandăm să vizitezi un medic pentru a obține acordul pentru practicarea sportului. În funcție de istoricul tău medical, acesta îți poate sugera un set personalizat de analize. Și, nu uita, ai nevoie de încălțăminte specială pentru alergare! Este important să practici acest sport în siguranță, așa că poți găsi mai multe sfaturi despre cum să-ți alegi încălțările în acest video sau în acest articol.

Fiecare alergător va primi un cod de membru pe email, după completarea formularului de mai jos. Acesta este obligatoriu pentru a putea beneficia de reducerea la produsele Under Armour (*reducerea nu se cumulează cu alte oferte din magazine).

Partea bună este că oricine din România poate participa la antrenamente și se poate bucura atât de apartenența la comunitate, de challenge-uri grupului, cât și de discountul la produse Under Armour.

Pentru ca prezența să fie înregistrată, alergătorul trebuie să:

  • alerge în ziua de marți, la orice oră și oriunde în România
  • să înregistreze alergarea pe o aplicație de running (noi recomandăm MapMyRun, care se conectează direct cu pantofii Under Armour)
  • să share-uiască în ziua alergării (nu mai devreme, nu mai târziu) un story pe profilul personal de Instagram (acesta trebuie să fie public, nu privat), care să includă:
    • un print screen cu sumarul alergării
    • tag către paginile de Instagram 321sport și Kvantum Sport Romania,
    • ultimele 4 cifre din codul personal din programul de antrenamente (ex: 1234)

Aici am creat un exemplu despre cum trebuie să arate story-ul.

Pragurile de reducere sunt:

  • 1 antrenament – 10% reducere
  • 3 antrenamente – 20% reducere
  • 5 antrenamente – 30% reducere
  • 7 antrenamente – 40% reducere
  • 9 antrenamente – 50% reducere

Atenție! Vor fi luate în considerare doar story-urile care îndeplinesc condițiile de mai sus. Fotografiile primite prin DM, mesaj personal sau orice altă variantă, nu vor fi luate în considerare.

Pentru folosirea reducerii în magazin, tot ce trebuie făcut este să urmați pașii:

  1. Verificați lista de prezențe de aici și veți afla ce reducere vi se va aplica în magazin.
  2. Alegeți cel mai apropiat shop Under Armour (3 magazine în București, 1 în Cluj, 1 în Brașov) și prezentați codul unic + inițialele numelui, după care solicitați reducerea.
  3. Codul va fi verificat, după care reducerea va fi aplicată produselor achiziționate.
  4. Imediat ce are loc această operațiune, noi vom primi un email și vom șterge prezențele folosite (exemplu: dacă se folosește reducerea de 50%, vor fi șterse 9 prezențe. Dacă utilizatorul acumulase 12 prezențe, după aplicarea reducerii, acesta va mai avea 3 prezențe, adică 20% reducere), astfel încât numărătoarea prezențelor o va lua din nou de la zero.
  5. Vă bucurați de antrenamente cu noul echipament! ❤

Mențiune: Veți putea beneficia de reduceri în oricare dintre cele cinci locații Under Armour din România. Reducerea nu se aplică pe site-ul oficial Under Armour din România.

Pantoful oficial al competițiilor va fi Flow Velociti Wind, cel mai rapid pantof de alergare de până acum!

Abia am așteptat să-i testăm, așa că imediat ce i-am scos din cutie, am pornit într-o alergare tematică prin cele mai emblematice locuri din București, iar tot ce putem spune este că pur și simplu nu ne mai venea să ne oprim. Senzația de ușurință și de viteză fără efort, pe care fiecare alergător o caută, ne-a însoțit încă de la primul pas și nici nu ne-a abandonat pe parcurs. Oricât de mult am fi alergat, aveam aceeași senzație cum că am putea continua să alergăm încă mulți kilometri.

Află caracteristicile UA Flow Velociti Wind mai jos:

UA Flow Velociti Wind, un model unic pe piață în prezent

Pantoful UA Flow Velocity Wind a fost testat peste 17.000 de km și reprezintă un nou capitol al inovației pentru alergare datorită design-ului spectaculos și a sistemului de amortizare realizat dintr-o singură bucată care elimină talpa exterioară din cauciuc, permițând Under Armour să creeze un pantof de alergare inovator, cu tracțiune ridicată.

Creat special pentru a-i ajuta pe alergători să-și atingă obiectivele

UA Flow Velociti Wind a fost proiectat și realizat pentru a oferi o mare capacitate de reacție și returnare a energiei, o tracțiune perfectă, astfel încât să puteți rula cu încredere. Suprafața superioară revoluționară UA Warp se adaptează perfect la forma anatomică a piciorului pentru a debloca performanța. UA Flow Velociti Wind este proiectat pentru viteză pe distanțe mai mari.

Un pantof pentru a obține cele mai bune rezultate

Partea superioară UA Warp se deplasează simultan cu piciorul, sprijinindu-l în fiecare etapă pentru a ajuta la îmbunătățirea performanțelor. UA Warp fixează perfect piciorul fără a vă împiedica mișcarea naturală a piciorului. UA Flow Velociti Wind ajută alergătorii să adere mai bine la suprafață și să alerge cu încredere, cu o tracțiune de neegalat. Talpa fără cauciuc Flow este rezistentă la abraziune și oferă o tracțiune mai mare decât compușii tradiționali, indiferent de suprafața de alergare.

UA Flow Velociti Wind este disponibil în România în magazinele Under Armour din București, Brașov, Cluj Napoca și online pe www.kvantumsport.ro.

RADU RESTIVAN

COACH

Radu este antrenor de atletism (absolvent al Școlii Naționale de Antrenori, specializarea atletism), antrenor de spinning (indoor cycling), aerobic și functional training. Știe că sportul nu înseamnă doar transpirație și caută să creeze relații pe termen lung cu oamenii pe care îi antrenează.

Este omul care poate motiva și cel mai nemotivat om, dar în același timp știe să tempereze oamenii care vor rezultate de azi pe mâine.

Este ambasador al Abbott World Marathon Majors și realizează documentarul video Discover the World through its Marathons.

Am pus laolaltă cele mai des întâlnite întrebări despre alergare și despre cum să te pregătești dacă vrei să alergi la prima ta competiție.

În fiecare episod, Radu Restivan, antrenor de atletism la 321sport, prezintă câte un subiect de interes care ajută alergătorii să abordeze mai bine antrenamentele și să se bucure de progres sustenabil în sport.

Urmăreşte aici episoadele din Yes La Alergare»

Poveștile #PotSaZbor #dela1la21 X2

#PotSaZbor #dela1la21 X2 pe Instagram

Ne place să vedem zburătorii în acțiune! Nu uitați de hashtag-urile #PotSaZbor #dela1la21 #UnderArmour #321sport atunci când postați pe social media, iar dacă ne dați tag în stories pe Instagram, avem ofertă specială: 10% în plus la viteza de alergare 😀

Get social with us!

Meniu