#TuraDeVis Summer Edition 2020: Din culisele celei mai spontane echipe, ”Alergăceală”.

#TuraDeVis Summer Edition 2020: Din culisele celei mai spontane echipe, ”Alergăceală”.

În noaptea dintre 20 și 21 iunie 2020, am organizat a patra ediție la rând a Turei de Vis și am dus bucuria alergării la un alt nivel. Totodată, am fost conștienți că această ediție va fi ținută minte drept “aia cu pandemia”, iar pentru prima dată de când organizăm acest eveniment, solstițiul de vară a picat fix în weekend.

Tura de Vis nu este o cursă sau o competiție, dar este un manifesto al libertății de exprimare prin alergare, o idee care ne-a dat încredere că putem ajunge absolut oriunde. Nu întâmplător, proiectul a fost în finala The Running Awards (ediția 2018), unde ideea a fost votată de oameni din întreaga lume.

Dacă vrei să vezi cum au arătat primele trei ediții, dă click aici pentru 2017, aici pentru 2018 și aici pentru #TuraDeVis 2019.

Anul acesta, ne-am organizat diferit, pentru a respecta măsurile de siguranță date de autorități. Am alergat în echipe de câte 6 oameni constant. Fiecare echipă a purtat un nume și a avut un căpitan.Iată cele 5 echipe și căpitanii acestora:

  • Echipa ”BrigadaSud”, căpitan: Bogdan Gagea
  • Echipa ”Running Rebels”, căpitan: Radu Restivan
  • Echipa ”Super Team”, căpitan: Silviu Popescu
  • Echipa ”Echipa de Vis”, căpitan: Monica Dănică
  • Echipa “Alergăceală”, căpitan: Ionuț Petcu

După o astfel de experiență, așa cum am mai spus, vom avea ce povesti celor dragi! Și iată-ne, cu povestea Echipei Alergăceală, condusă de Ionuț Petcu.

Zece. Da, zece nebuni voioși au savurat porția de Alergăceală în echipa a cincea, parte din Tura de Vis, ediția 2020, aia cu pandemia, prinsă în cea mai scurtă noapte din acest an, de la Apus la Răsărit, o ultra alergăceală spre SudVestNord și Est. Libertatea de mișcare, cândva un avantaj atât de banal, este în aceste zile incerte un privilegiu.

Primăvara ne-a adus în stare de urgență. Majoritatea competițiilor au fost anulate, socializarea a fost pusă la zid, purtăm măști, iar distanțarea socială a devenit inevitabil parte din viața noastră. Dar cumva la jumătatea anului, Tura de Vis, unul din cele mai așteptate evenimente personale, cu a patra ediție ne-a aliniat la orizont.
Tura de Vis urbană nu a fost niciodată o competiție, ci o declarație a libertății de mișcare, o exprimare deschisă a emoțiilor prin alergare, o idee apreciată în fiecare an. Prima ediție am ratat-o. A doua ediție a fost prima mea alergare de la apus până la răsărit. Anul trecut am alergat un semi la munte și mai pe seară un maraton urban la a treia ediție.
Anul acesta, ne-am organizat un pic diferit pentru a respecta măsurile de siguranță impuse de autorități. Ideea era de a alerga în echipe sau grupuri de câte șase oameni. Fiecare echipă avea un nume și un căpitan ce trebuia să coordoneze propria echipă, să identifice unele puncte de realimentare pe traseu sau toaletele, să mențină legătura cu organizatorii.

Inițial erau afișate patru echipe, iar eu mă înscrisesem în cea a lui Radu. Mai mulți prieteni m-au întrebat dacă vin, că ar vrea să alerge cu mine, astfel că m-am propus căpitan al unei noi echipe. Sincer nu mă așteptam, dar am fost acceptat. Oricum alergam toată noaptea, iar activitatea de iepuraș mă recomanda pentru a conduce un grup de alergători.Traseul anunțat aduna urban aproape 56 de kilometri alergați voios către toate cele patru zări. Purtam tricolorul și vesta de hidratare astfel că mi-am adus și o mică boxă bluetooth pentru a avea muzică pe traseu. Motivat de a alerga cel puțin 50 de kilometri indiferent cât dura tura de grup m-am sincronizat şi cu tura de anduranţă LockDown Ultra.

Oamenii înscriși erau mai mulți decât echipele formate astfel că a trebuit să ne adaptăm. Aproape de apus ne-am adunat la Universitate pentru ultimele mici detalii. Urma să aflăm pe unde vom alerga și cine vor fi alături de noi în fiecare echipă. Știam că unele persoane vor veni. Se anunțau coduri colorate și ploi. Norii erau promiși pe cer.
Cu ploi la orizont o parte au renunțat la ideea de a alerga urban în miez de noapte. Marco s-a înscris voios în ziua cursei. Mai alergasem împreună și știam că vom face petrecere. Maria și Aura s-au alăturat după încălzire. Pe Dragoș și Răzvan îi știam de la unele alergări de grup. Gabriela, Ema și Iulia împreună cu Gabi au fost noi prieteni de fugă.

Aveam de alergat fiecare echipă către cel mai îndepărtat punct din cele patru zări, ruta o alegeam noi, cu condiția de a continua pe noua direcție în ordinea acelor de ceasornic. Am început alergarea în zece către sud, grupați în două grupuri compacte alergând către fântânile colorate de la Unirii, pe Splai, apoi către Sud spre Tineretului.

Ideea era să nu alergăm integral pe acelaşi traseu la întoarcere. Astfel că am intrat prin Orăşelul Copiilor şi ne-am bucurat de alergare prin culori. Adunasem deja 15 kilometri când am revenit la start la statuie pentru a porni către noua direcție. Patru dintre alergători s-au retras către casă. Grupul de șase rămas putea alerga acum compact.

Am pornit spre Vest către Eroilor, am urcat pe la Cotroceni către Drumul Taberei pentru a marca potcoava. Pe traseu nu aveam puncte oficiale de alimentare, dar urma să profităm de magazinele de pe traseu pentru aprovizionare. Întoarcerea din vest a fost alergată alintaţi de ploaia torenţială urmând calea către catedralăIzvor și Universitate.Mai aveam vreo două ore la dispoziţie, suficiente cât să plecăm în patru către Nord pe Calea Victoriei. Am bifat cu zâmbete Arcul de Triumf şi aripile de la Casa Presei Libere. Spre Est mai aveam de investit doar o jumătate de oră. Am pornit spre Foişorul de Foc pe care l-am cucerit matinal printre norii cenuşii.

Distanţa maratonului a fost cucerită atunci când ultimele urme ale nopții cădeau biruite de lumina noii zile, cedând locul mândrului soare ascuns timid printre nori. Ne-am regrupat la final cu celelalte echipe printre zâmbete mai presus de oboseala acumulată. Câteva cadre au încheiat sesiunea de grup urmând ca fiecare să se retragă spre casă.

Mulțumim frumos Marco pentru fotografii. Felicitări tuturor. A fost petrecere urbană de zece alergată lejer în condiţii speciale. Aveam pe ceas în cont aproape cincizeci de kilometri, dar am continuat fuga printre stropi către casă spre Alba Iulia alături de Gabi. A fost Tura de Vis, aia cu pandemia, un nou ultramaraton urban savurat în miez de noapte.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

youtube
facebook
instagram
twitter