Pentru noi, Tura de Vis este cel mai așteptat eveniment de peste an! Vara ne întâlnim la apusul soarelui și alergăm împreună o noapte întreagă (cea mai scurtă noapte din an!), până când răsare soarele a doua zi. Iarna facem același lucru tot la solstițiu, când alergăm de la răsărit până la apus în cea mai scurtă zi din an. Da, știm, atunci este frig, plouă sau ninge, dar este cel puțin la fel de frumos. Cele două evenimente au influențat direct cultura de running în România, punând bazele unor evenimente care au schimbat concepțiile multor oameni.
Tura de Vis nu este o cursă sau o competiție, dar este un manifesto al libertății de exprimare prin alergare, o idee care ne-a dat încredere că putem ajunge absolut oriunde. Nu întâmplător, proiectul a fost în finala The Running Awards (ediția 2018), unde ideea a fost votată de oameni din întreaga lume.
Dacă vrei să vezi cum au arătat primele trei ediții, dă click aici pentru 2017, aici pentru 2018 și aici pentru #TuraDeVis 2019.
În 2020, în noaptea dintre 20 și 21 iunie, organizăm a patra ediție la rând și vom duce bucuria alergării la un alt nivel, dar suntem conștienți că această ediție va fi ținută minte drept “aia cu pandemia”. În plus, este pentru prima dată când solstițiul de vară pică fix în weekend, așadar chiar vom alerga în cea mai scurtă noapte din an.
Ne dăm întâlnire la ora 20:45 în Piața Universității, locul care va fi și punct intermediar și punct de finish, statuia lui Mihai Viteazu. Locația aici.
Anul acesta, ne vom organiza diferit, pentru a respecta măsurile de siguranță date de autorități și vom alerga în echipe de câte 6 oameni. Fiecare echipă va purta un nume și va avea un căpitan. Rolul căpitanilor: să coordoneze propria echipă, să știe unde se pot găsi puncte de realimentare pe traseu, toalete, să se asigure că totul este în regulă pentru participanții din echipa lui, să țină legătura cu Radu pe întreaga durată a evenimentului.
Iată cele 5 echipe și căpitanii acestora:
- Echipa ”BrigadaSud”, căpitan: Bogdan Gagea
- Echipa ”Running Rebels”, căpitan: Radu Restivan
- Echipa ”Super Team”, căpitan: Silviu Popescu
- Echipa ”Echipa de Vis”, căpitan: Monica Dănică
- Echipa “Alergăceală”, căpitan: Ionuț Petcu
Traseul va fi anunțat cu o zi înainte doar către cei înscriși în formularul de participare. Traseul complet are aproximativ 56 de kilometri. Nu vor exista numere de concurs. Pe traseu nu se găsesc puncte de alimentare cu apă sau mâncare. Nu se înregistrează rezultatele cu cronometraj oficial. Toți participanții vor trebui să își pregătească apă și mâncare pentru traseu, însă ne vom opri la magazine non-stop sau benzinării pentru reaprovizionare.
NU știm câți participanți vor fi. Dacă sunt mai mulți decât “capacitatea căpitanilor”, găsim soluții la fața locului. Dacă sunt echipe mai mici de 3 oameni, le grupăm la fața locului.
TOATĂ lumea (căpitani și participanți) va trebui să completeze formularul de participare, astfel încât participanții să își poată alege echipa din care vor să facă parte.
DA, ar fi fost frumos să putem face #TuraDeVis în condiții ideale și să alergăm împreună de la apus la răsărit împreună, zeci sau sute de oameni, așa cum am făcut-o până acum. Dar visul nu moare și noi ne adaptăm la regulile impuse de autorități în perioada pandemiei. O să fie bine, o să fie frumos, o să fie de vis.
Toți participanții trebuie să respecte regulile de distanțare socială și igienă impuse de autorități.
După o astfel de experiență, vom avea ce povesti celor dragi!
Tura de Vis Summer Edition 2020 va fi o noapte dedicată alergătorilor urbani, oamenilor care ies din casă nu pentru performanță, ci pentru a transmite mesajul că alergarea nu are limite.
Ești pregătit/ă să facem istorie împreună pe 20 și 21 iunie 2020?
Mai jos puteți vedea videoclipurile pe care le-am filmat la Tura de Vis Summer Edition 2017 și 2018: