#RunningCulture: Cum să începi să alergi alături de câinele tău

Povesteam aici că alergările alături de câini a devenit un adevărat sport căruia îi sunt dedicate până și competiții. Cu toate astea, trebuie să știm că nu toți câinii aleargă la fel. Dacă ești în căutarea unui partener de alergare, trebuie să știi că fiecare rasă are plusurile și minusurile ei.

Celor mai mulți câini le place să alerge, dar pentru a ajunge să îți desfășori antrenamentele alături de ei e necesar să iei în calcul multă disciplină și răbdare. În plus, înainte să ieșiți împreună la alergat, trebuie să știi dacă animalul tău de companie preferă distanțele lungi sau sprinturile.

Se știe că ogarii și câinii husky sunt făcuți pentru a alerga, așa cum e cazul multor alor rase. În schimb, buldogii și pugșii nu sunt considerați buni atleți pe distanțe lungi. Poți consulta aici o listă cu cele mai bune rase de câini alergători.

Cum introduci alergarea în programul de antrenamente al câinelui tău?

Înainte să te apuci de alergat alături de patrupedul tău e bine să verifici alături de veterinar că vă puteți apuca de antrenamente. De asemenea, e recomandat să începeți într-un ritm lejer și să comunicați constant. Primele alergări trebuie făcute de două, trei ori pe săptămână, pe distanțe destul de mici.

După prima săptămână puteți mări distanțele cu puțin pentru a vedea dacă veți face față noilor intervale. Creșterile de distanță sau de viteză trebuie făcute treptat pentru a verifica în mod constant dacă patrupedul se simte confortabil în timpul alergărilor.

De asemenea trebuie luat în considerare faptul că pauzele sunt super importante în sport. Aveți grijă să aveți una, două zile recuperare între antrenamente.

Mai multe detalii despre alergarea alături de câini, precum și informații despre cum se adaptează câinii la alergare în funcție de rasă poți afla de aici.

Tu ai încercat deja să alergi alături de câinele tău? Dacă da, așteptăm poveștile tale pe adresa corina[@]321sport.ro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu