Au trecut peste 5 ani de când comunitatea 321sport a luat naștere, iar de atunci seara de marți a devenit cea mai importantă a săptămânii pentru mulți dintre noi! Indiferent de vremea și de condițiile de afară, marțea am alergat împreună și nu am lăsat pe nimeni în urmă. Am alergat pe ploaie, vânt, viscol, caniculă, dar și-n zile care s-au suprapus cu alte evenimente importante.
Doar că momentan trăim vremuri dificile, în care nu recomandăm sub nici o formă alergarea în aer liber. Seara de marți n-ar trebui să sufere, chiar dacă noi nu putem ieși din case. La momentul scrierii acestui articol, evenimentele sportive sunt complet interzise în România din cauza virusului COVID-19.
Așadar vă anunțăm cu mare bucurie că antrenamentul de marți, 24 martie 2020, se ține. Nu o să ne vedem în Herăstrău, dar o să fim împreună în mediul digital și vom face cea mai mare conferință live de alergare. Așa că pregătiți echipamentul de alergare, în seara asta #AlergAcasa devine îndemnul nostru.
Cum procedați: instalați aplicația Zoom pe calculator sau telefon, iar la ora 19:25 noi vom posta în acest articol linkul de participare. Așadar reveniți în articol, dați click pe link-ul conferinței, iar după aceea dați accept la camera de la laptop/telefon ca să ne vedem.
Cum va decurge antrenamentul:
- încălzire
- poză de grup
- alergare (alergare pe loc sau prin casă, fiecare cât poate și ce distanță poate)
LINK intrare în conferință: click aici pentru a intra în live!
Poza de grup? Da, azi o să facem și poza de grup, exact așa cum se întâmplă în fiecare marți!!!
Așa că puneți echipamentul pe voi, iar la 19:30 alergăm în casele noastre, dar tot împreună!