În weekendul 15-17 februarie am organizat prima ediție 321sport Running Camp, iar locul de cantonament a fost in inima munților Ciucaș, una dintre cele mai frumoase zone din România. Ne așteptam să fie un weekend frumos și plin de activități sportive și educaționale, însă a ieșit o experiență cu adevărat memorabilă!
Atunci când am lansat acest proiect ne-am propus să aducem împreună cele mai importante patru elemente care formează universul alergării și să îi ajutăm pe cei prezenți să își îmbunătățească performanțele:
- alergarea (cu focus pe trail running)
- recuperarea post-efort (stretching)
- antrenamentele de forță specifică
- nutriția
Programul a fost unul foarte încărcat pentru că ne-am dorit să alergăm cât mai mult pe munte, să ne bucurăm de vremea perfectă (tocmai ce ninsese cu o zi înainte să ajungem noi, iar zăpada era proaspătă și numai bună de luat la alergat) și să strângem diferență de nivel. Pe partea de alergare montană am avut două antrenamente dificile care au însemnat aproximativ 1000 metri diferență de nivel! Am discutat despre dozarea efortului, despre cum trebuie abordate cursele montane și, evident, am aplicat toate cele învățate.
Weekendul a fost completat cu un workshop de nutriție sportivă în care am abordat cele mai importante teme ce țin de alimentația alergătorilor. Au fost extrem de multe întrebări venite de la participanți și ne-am bucurat să venim cu răspunsuri simple și cu soluții care pot fi aplicate în viața de zi cu zi.
Recuperarea post-efort (stretchingul) și forța specifică pentru alergători au reprezentat două antrenamente de sine stătătoare în care am prezentat tehnici extrem de importante pentru o continuitate în lumea sportului!
Trainerii 321sport au fost:
- Radu Restivan, antrenor de atletism
- Flavia Matei, specialistă în recuperare post-efort
- Alexandra Restivan, nutriționist specializat pe alergare