Ciprian Tiron cucerește 7 Vulcani de pe 7 continente

Ciprian Tiron a pornit la finalul lunii februarie într-o expediție inedită – își propune să facă o ascendiune pe Kilimanjaro, a doua pentru el, din ceea ce poartă numele de 7 Volcanoes. “Față de un munte clasic, un vulcan are de multe ori o formă aparte”, spune el, “care-i trădează originile”. După ce a urcat pe Damavand în 2018, acum își pune la încercare puterile cu cel de-al doilea vulcan și își dorește să termine apoi toată seria de șapte.

***

Dragostea pentru munte a apărut încă din liceu, atunci când mergea în drumeții alături de colegi. Odată cu începerea facultății, a continuat acest obicei pentru că se bucura de liniștea, peisajele și aerul curat pe care i le ofereau drumețiile montane, lucru care era susținut și de specializarea pe care și-a ales-o pentru studii – Geografia.

2015 a fost anul în care s-a apucat de alergat și anul în care l-a cunoscut pe Radu Restivan și gașca 321sport. Alergarea a fost mereu un subiect tabu: “mi-aș fi dorit să pot alerga, dar mi se părea greu”, cu toate astea, pentru că simțea nevoia de mai multă mișcare, l-a convins pe un coleg de la job și au început împreună antrenamentele pe bandă.

După câteva săptămâni de perseverență ajunsese deja să alerge 5 kilometri legați, după care a început să tot crească distanța, iar când a ajuns să poată rezista la 10 kilometri, a decis să iasă și “la aer”. De atunci nu s-a mai întors la antrenamentele în spații închise.

Tot în 2015, a început să participe și la primele lui competiții. După ce s-a înscris și a terminat primul semimaraton de asfalt, a ales să meargă alături de gașca 321sport și la o competiție de trail running. Și-a propus astfel să continue cu competițiile de alergare, dar, din pricina unui accident la bungee jumping, a fost nevoit să stea pe bară o perioadă: “a fost o lovitură destul de mare, la nivel psihic, de-abia începusem cu o tonă de entuziasm, și iată-mă semi-șchiop, urmărind gașca de la Ciucaș și văzând pozele de la Berlin maraton pe net”.

Aniversarea de un an de alergare a avut loc la Barcelona, la maraton, acolo unde a reușit să termine competiția într-un timp de 4 ore și 7 minute. Asta venea după perioada grea de accidentare și după un plan de antrenamente “încropit” pe un interval de o lună și jumătate.

Apoi a urmat expediția pe El Camino, “un pelerinaj vechi de sute de ani, foarte popular în prezent, care traversează nordul Spaniei, de la est la vest”. Era într-o vreme în care pe plan personal nu mergeau chiar bine toate lucrurile, așa că își dorea cumva să se deconecteze și să își seteze o provocare de lungă durată, care să presupună “efort fizic, o lume nouă, departe de tot ce aveam la momentul respectiv”.

Timp de 31 zile și 940 de kilometri, a mers din Sain-Jean-Pied-de-Port până în Finisterre, la ocean. A fost o experiență personală de regăsire, acceptare și analizare a diverselor decizii pe care le-a luat de-a lungul timpului. Au fost puțini cei care au știut unde se afla și ce făcea, iar când s-a întors, spune că s-a întors schimbat: “cu o viziune mai amplă asupra a ce îmi doresc să fac mai departe, pe ce vreau să pun accentul și ce încerc să evit”.

Despre 7 Volcanoes a aflat atunci când a început să citească despre 7 Summits. După două ture în Maroc, pe Toubkal (4167m – cel mai înalt munte din Africa de Nord), își dorea să încerce un munte mai înalt, “să văd cum mă descurc la altitudine”. Atunci a început să exploreze opțiunile și a ajuns la Damavand, unul dintre cei 7 Vulcani.

Dacă inițial plănuise plecarea asta ca pe o aventură de grup, lucrurile s-au schimbat și nu s-a mai concretizat în forma gândită inițial: “am crezut că n-am să mai merg deloc, dar ulterior m-am gândit că m-aș putea risca să mă duc singur”. Și-a dat seama că ruta clasică nu mai era ceva “neaparat necesar (era cea mai ușoară)”, așa că a decis să schimbe datele problemei și să urce pe cea mai dificilă rută – cea nordică, să traverseze muntele și apoi să coboare pe față sudică.

După  această expediție a hotărât să facă ascensiuni pe toți cei 7 Vulcani. Nu și-a propus să facă asta tot de unul singur, “dacă am ocazia să împart experiența cu prieteni sau oameni dragi, n-am s-o ratez”. Spre exemplu, acum a plecat în Tanzania, ca să urce pe Kilimanjaro (5895m), alături de alți doi oameni două prietene. Împreună au ales un traseu mai scurt, pe o perioadă de șase zile, pentru că “mai avem și job full-time, un număr finit de zile libere și alți vulcani de explorat”.

Ciprian face asta  atât pentru “setea de nou”, dar și pentru cea “de descoperire”. Pe tot parcursul procesului emoțiile sunt inevitabile, pentru că “nu știi cât și cum o să iasă, provocările pentru care nu te pregătește nimeni și, nu în ultimul rând, destinațiile în sine”. Colegii de la job îi spun că “nu e sănătos”, dar Ciprian le este recunoscător că primește înțelegere din partea lor și, datorită unui program flexibil, poate să își îmbine pasiunea cu un job full-time în IT.

Pentru următoarea perioadă, după ce termină și expediția pe Kilimanjaro, și-a propus să facă ascensiuni și ceilalți vulcani: Elbrus – 5642m (Rusia), Pico de Orizaba – 5636m (Mexic), Ojos del Salado – 6893m (Argentina/Chile), Giluwe – 4368m (Papua Noua Guinee) și Sidley – 4285m (Antarctica). Aceștia se află în colțuri diferite ale lumii, iar  ascensiunile sunt relativ accesibile, atât ca dificultate, cât și ca durată și buget, comparat cu 7 Summits.. Excepție face Antarctica, motiv pentru care va fi și cel cu care va închide seria de șapte.

Nu și-a stabilit un timp limită în care să ajungă să-și îndeplinească visul de a fi unul dintre puținii care au acești șapte vulcani în palmares (“până în prezent sunt doar 18 persoane”), însă își propune să o ia din aproape în aproape. După ce va reuși să ajungă pe primii șase, își va face un plan și un buget și pentru ultima expediție.