Proiectul “Adevărata față a campionilor” powered by VAXICUM Sport este realizat la 2X2 Race, singura cursă din România care se desfășoară integral la peste 2000m altitudine, fiind deosebit de tehnică și, așa cum spun organizatorii competiției, “cu siguranță unul dintre cele mai dificile ultra-maratoane montane din lume”.
Vă prezentăm niște portrete complet diferite ale unor campioni, în care pune accent pe partea nevăzută a acestui sport: durerile fantastice cauzate de o astfel de cursă și uzura fizică și mentală ce poate fi înțeleasă doar de cei care au trecut printr-o experiență similară. “Adevărata față a campionilor” nu înseamnă fotografia de pe podium, ci senzațiile și trăirile pe care un alergător montan le are imediat după ce trece linia de finish: chin, durere, încleștare, mâini și picioare julite, vânătăi, unghii rupte.
Florin Băraș
Florin Băraș și Mihai Șerban sunt oamenii din spatele 2X2, cei care au transformat acest vis montan într-o realitate și au creat o competiție care definește alergarea montană din România. Așa cum concurenții muncesc până la ultima picătură de energie pe traseu, exact la fel se consumă și organizatorii: orele de somn sunt numărate pe degete, iar toată energia disponibilă o pun în folosul bunei desfășurări a competiției.
Povestea cursei 2X2 a început tot pe creasta Făgărașului, atunci când Florin și Mihai au făcut o drumeție pentru a vedea răsăritul de pe vârful Moldoveanu. Pe vremea aia Florin lucra în Sibiu, iar prietenul lui era stabilit în București, motiv pentru care punctul de întâlnire pentru a urca pe munte era la jumătatea drumului – la Bâlea Lac.
Din cauza programului au fost nevoiți să se întâlnească vineri seara, după job-uri, și au pornit pe traseu cu gândul să ajungă fix la momentul apariției primelor raze de soare. Întâmplarea face că s-au subestimat și au ajuns mult mai devreme pe vârf, iar asta i-a făcut să aștepte câteva ore în frig până să se bucure de răsăritul mult așteptat. Deși temperatura a început să crească treptat cu unul, două grade, la coborâre au început să alerge pentru că frigul le intrase deja în oase. Atunci, pe drum, au început să povestească și dintr-una-ntr-alta au ajuns la ideea: “ce bine ar fi să avem o cursă care să includă Moldoveanu [și Negoiu] – cele mai înalte vârfuri din ţară, în echipă”.
Așa s-a întâmplat că la primele ediții se alerga în echipă: “la început a fost 2X2 Race – doi oameni, două vârfuri – de acolo venea denumirea; după care ne-am dat seama că acest sport este unul individual si e greu să faci echipă cu cineva care nu este exact la nivelul tău”.
***
Dragostea lui Florin pentru munte a pornit în clasa a 8-a, atunci când a plecat prima dată într-o drumeție cu câţiva prieteni. Atunci și-au dorit să facă un traseu pe creasta Făgăraşului, dar i-a prins ploaia încă din prima prima zi şi nu i-a lăsat până în a şaptea zi “când a trebuit să coborâm că ne schimbasem coloritul pielii”. De atunci a zis că trebuie să revină pe vreme bună, dar niciodată nu s-a întâmplat şi “a rămas întipărită în minte speranţa în care o să găsim vremea perfectă, care la munte nu există”.
Dar nu pentru toți participanții la cursă vremea rea reprezintă un impediment. Florin povestește că a avut cazuri în care Ion Trandafir nu mai voia să vină să participe deoarece totdeauna era soare în prima parte a zilei, iar el își dorea vreme crâncenă. Spunea despre el că acolo se descurcă bine “pentru că multă lume se taie, cum ar veni, și el atunci excelează”.
Concurenții sunt împărțiți, așadar, între “masochiști, care preferă temperaturile scăzute și ploaia” și majoritatea care “sunt ca noi toți ceilalți și ar prefera să fugă pe umbră, dar nu pe ploaie”. Dar un lucru e cert, toți participanții sunt atent selecționați de către organizatori: “un refuz la un acceptat, sau două refuzuri la un acceptat; cu timpul, oamenii s-au obișnuit cu cursa, știu cerințele ei și atunci își fac maratoanele cerute de noi care să îndeplinească anumite criterii de diferență de nivel și de dificultate ca să poată face față în Făgăraș”.
***
Florin este conștient că Făgărașii sunt “niște munți aparte, cu multe porțiuni de via ferrata, adică cu cabluri, cu lanțuri, care trebuie parcurse cu mare grijă”. Experiența pe munte este obligatorie pentru cei care își doresc să participe la 2X2, deoarece sunt multe porțiuni stâncoase, căderi în abrupt și “dacă nu ești un pic atent riști să o pățești”.
Pentru cei care vor să exceleze, Florin recomandă odihnă înainte de cursă. Este de părere că dozarea energiei este cheia, iar participanții trebuie să facă antrenamente ușoare înainte de competiție și, pe cât posibil, “să vină să se aclimatizeze, să stea măcar trei zile aici sus, în Bâlea, ca să se obișnuiască organismul cu altitudinea”. În schimb, un dezavantaj ar putea fi și startul cursei foarte devreme, la șase dimineața, însă “dacă își fac șapte ore de somn și câteva ore de deep sleep, cred că este rețeta succesului”, adaugă Florin.
Acum, la finalul celei de-a șaptea ediții 2X2 Race, Florin se simte fericit. Se bucură că toată lumea este în regulă din punct de vedere al accidentărilor şi că anul acesta au avut “mult safety back-up: avem ambulanţă, SMURD, elicopter”. Deși munca din spate este enormă iar atât el, cât și Mihai, au serviciu și familii, când vine vorba de această cursă dau tot ce au mai bun și o consideră ca pe copilul lor.
