Proiectul “Adevărata față a campionilor” powered by VAXICUM Sport este realizat la 2X2 Race, singura cursă din România care se desfășoară integral la peste 2000m altitudine, fiind deosebit de tehnică și, așa cum spun organizatorii competiției, “cu siguranță unul dintre cele mai dificile ultra-maratoane montane din lume”.
Vă prezentăm niște portrete complet diferite ale unor campioni, în care punem accent pe partea nevăzută a acestui sport: durerile fantastice cauzate de o astfel de cursă și uzura fizică și mentală ce poate fi înțeleasă doar de cei care au trecut printr-o experiență similară. “Adevărata față a campionilor” nu înseamnă fotografia de pe podium, ci senzațiile și trăirile pe care un alergător montan le are imediat după ce trece linia de finish: chin, durere, încleștare, mâini și picioare julite, vânătăi, unghii rupte.
Denisa Dragomir
Denisa Dragomir a alergat în 2018 la X2 și s-a clasat pe locul 1 la feminin cu un timp total de 3 ore, 6 minute și 9 secunde.
Povestea cu alergatul a început încă de mică, atunci când se antrena la Juniori III, sau chiar dinainte. Undeva în jurul vârstei de 14 ani a început să participe cu lotul la concursuri pe pistă, la probe de alergare cu obstacole. La început 1500 de metri, apoi 2000 şi 3000 de metri. În primul an de Junioare I, adică pe la vârsta de 18 ani, s-a înscris la Campionatele de Alergare Montană şi de atunci a început să iubească aceste competiţii. Face asta din pasiune şi se bucură că acum, la 25 de ani, este singurul ei job şi are avantajul să şi trăiască din asta.
În noiembrie 2017 a avut ultima pauză de două săptămâni, după care a început să se antrenez constant, de două ori pe zi, în fiecare zi. De vreo lună a început să resimtă oboseala şi a zis că trebuie să o ia puţin mai uşor. A redus numărul de ore de antrenament, dar asta este obişnuit pentru un sportiv care pe timp de vară participă la un număr mare de competiţii.
Anul acesta, la X2, s-a înscris pentru prima oară şi s-a simţit foarte bine în timpul competiţiei. În urmă cu doi ani a mai parcurs traseul, însă nu îşi amintea foarte bine toate porţiunile. S-a bucurat de faptul că este un traseu greu, un traseu tehnic, care pe ea o avantajează: „dacă nu ai o pregătire cât de cât bună, e destul de dificil să termini competiţia”. Pentru ea nu a fost nimic surprinzător pentru că face asta des, însă este de părere că “este una dintre cele mai grele curse, cel puţin de la noi din ţară”.
A venit pregătită pentru competiţie, după ce a stat o perioadă pe platou în Bucegi, la altitudine, şi cumva a fost un avantaj faptul că a fost aclimatizată. De asemenea, munca enormă din spate şi-a spus cuvântul. În cadrul antrenamentelor zilnice alternează între fartlek-uri, tempo-uri, pante sau alergări lungi, iar după-amiază mai face “o alergare uşoară de 8-10-12 kilometri, în funcţie de perioadă”.
Munca este cea mai importantă, până la urmă: “fără muncă, fără sacrificii, nu ajungi să faci performanţă”, explică ea cu zâmbetul pe buze. Este de părere că poţi participa la un concurs şi îl poţi termina, însă dacă vrei să faci şi performanţă, atunci “trebuie să fii disciplinat, să îţi doreşti foarte mult lucrul acesta şi să munceşti, să munceşti foarte mult pentru că altfel nu ai nicio şansă”.
Îmi enumeră o serie de sacrificii pe care le-a făcut de-a lungul carierei, dar spune că îi place viaţa de sportiv de performanţă pe care a ales-o de mică. E conştientă, însă, că trebuie să profite la maxim de ea: “probabil după 30 de ani lucrurile deja încep să revină la normal”. Până atunci, în 2018 mai are de terminat două concursuri, după care vrea să îşi ia o pauză mai lungă. Anul viitor o să fie unul destul de greu, “cu un sezon foarte lung”. Are în plan să participe la Campionatul Mondial de Ultra Trail din Portugalia, care va avea loc în luna iunie, după care urmează Campionatul Mondial de alergare montană de lungă distanţă, care va avea loc în noiembrie, în Argentina.
