Tura de Vis reprezintă momentul ideal de a demonstra că #potimaimult! Alergăm împreună de la apus până la răsărit, împărtășim aceeași dragoste pentru alergare alături de alți oameni pasionați și împreună explorăm Bucureștiul noaptea.
Pentru că în cadrul evenimentului avem ocazia perfectă de a da dovadă de determinare, ambiție și curaj, alături de Zuzu Fit, ne-am dorit să aflăm ce înseamnă pentru alergători să te autodepășești atunci când alergi o noapte întreagă.
Am făcut o fotografie la apus, apoi la răsărit, după care am aflat povestea Mădălinei despre ce a însemnat pentru ea cu adevărat Tura de Vis.
Mădălina: De la corporatist de canapea la alergător de oraș, ajungând la Tura de Vis, alături de cea mai faină comunitate creată în jurul unui sport pe care am întâlnit-o, a fost doar un pas. Câteva luni de antrenament, zâmbetele și încurajările participanților, energia lui Radu, marți de marți, pe vânt, ploaie, -12 real feel, +39 real feel, nimic nu mi-a stat în cale.
Dacă mi-ar fi zis cineva acum un an că voi alerga de la apus la răsărit, i-aș fi zis că e o glumă proastă, eu vara chiar dorm, dorm mult și lenevesc. Dar uite că am ajuns să mă autodepășesc.
Iar când credeam la Tură de Vis că nu mai pot, am mai putut un pic. Se aplică ce se spune despre creșterea copiilor și la “creșterea alergătorilor”: It takes a village. And my village is 321Sport.
Aici poți vedea întreaga serie de fotografii cu alergătorii»