Credem că în sport, la fel ca în viață, educația ar trebui să fie punctul de pornire pentru orice activitate. De când am lansat 321sport, educația a reprezentat una dintre direcțiile noastre cele mai importante și nu am ascuns niciodată faptul că suntem mari fani ai procesului de învățare continuă.
La finalul lunii septembrie am lansat proiectul Serile 321sport, iar primul eveniment s-a dovedit extrem de util pentru cei prezenți – am discutat cu trei specialiști despre accidentările alergătorilor, iar calitatea discuției și valoarea informațiilor ne obligă să continuăm această misiune în lumea alergătorilor din România.
Pe 8 noiembrie 2017 găzduim cea de-a doua ediție a Serilor 321sport, iar tema discuției este Alimentația pentru alergători – cum să ne hrănim corect. Ora începerii: 20:00. Locul desfășurării: Institute The Cafe (strada Știrbei Vodă, nr. 104). La finalul articolului puteți afla cum vă puteți înscrie.
O inițiativă sponsorizată de Secom România, care a făcut posibilă venirea domnului doctor Alin Popescu și care susține demersul educațional al 321sport.
Serile 321sport sunt încurajate UNIQA Asigurări, asiguratorul oficial al 321sport, și Discovery România.
Dr. Alin Popescu este un omul care aude cel mai des întrebarea: “Au, mă dor genunchii! O să mai pot alerga vreodată?”. Lucrează zilnic cu sportivi și de fiecare dată vorbește cu o pasiune fantastică despre meseria lui. Medic primar în medicină sportivă, Alin Popescu este omul care înțelege fizicul și psihicul atleților, iar prevenția este unul dintre subiectele sale preferate.
În plus, Alin Popescu este co-autor al primei cărți de nutriție dedicată sportivilor și scrisă pe înțelesul tuturor, „Ghid de nutriție pentru sportivii amatori şi profesionişti cu aplicaţii în jocul de rugby”, alături de nutriționist Nicoleta Tupiță.
Puteți citi întreaga sa carte de vizită pe site-ul www.dralinpopescu.ro.
Prezența doctorului Alin Popescu se datorează Secom, brand care susține demersul educațional 321sport.
Oana Dumitrache este medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice. A lucrat cu pacienți extrem de diferiți și rezultatele fantastice o recomandă drept unul dintre cei mai buni doctori din România în această arie.
CV-ul este unul cu adevărat impresionant!
Am avut bucuria să o avem alături pe dr. Oana Dumitrache la un eveniment 321sport și Ponderas în 2015, iar felul în care transmite informațiile către alergători este extrem de plăcut și, de ce să nu recunoaștem, pe înțelesul tuturor.
Florin Ioniță este unul dintre amatorii care, printr-o viață riguroasă și calculată, a reușit să devină unul dintre cei mai buni alergători de anduranță din România.
Cea mai mare performanță din cariera lui Florin este câștigarea Ultrabalatonului în 2016, o competiție de 220 KM în care alimentația este extrem de importantă. Vine la Serile 321sport ca să ne împărtășească experiența lui și să evidențieze importanța nutriției în probele în care fiecare resursă contează.
Moderatori: Radu Restivan și Flavia Matei, antrenorii 321sport.
Pentru înscriere vă rugăm să ne trimiteți un email cu numele vostru la adresa start@321sport.ro (aproximativ 40 locuri). Accesul se face pe baza confirmării pe care o veți primi în cel mult 48 ore de la solicitarea înscrierii.
Participarea este gratuită, însă recomandăm o donație de cel puțin 20 lei pentru proiectul #KMpentruVIITOR, prin care oferim o șansă la sport unor copii defavorizați.