Tura de Vis – Summer Edition 2023: alergăm toată noaptea, de la apus la răsărit

Tura de Vis este evenimentul care definește perfect ideea de #RunningCulture. Este cel mai mare eveniment al 321sport, se desfășoară de două ori pe an și reprezintă esența alergării în tot peisajul urban din România. Dacă la solstițiul de vară alergăm toată noaptea, de la apus până la răsărit, la solstițiul de iarnă pornim pe traseu atunci când răsare soarele și ne oprim abia când se lasă seara.

Anul acesta, în noaptea dintre 24 și 25 iunie, ne vedem pentru a 8-a ediție la solstițiul de vară!

Conceptul pe care l-am creat transformă cea mai scurtă noapte din an și cea mai scurtă zi din an într-o petrecere sportivă la care participă cei mai mișto oameni. Este o idee 321sport care a făcut înconjurul lumii, ajungând în finala The Running Awards 2018, competiția care premiază excelența în alergare la nivel internațional!

Toate edițiile organizate până acum au fost de neuitat, iar acum, când suntem foarte aproape de cea de-a opta ediție, a venit momentul să ne reamintim cât de bine ne-am simțit făcând o astfel de nebunie!

Acest eveniment a întors multe priviri de-a lungul anilor, a schimbat percepții și a dat încredere oamenilor. Pentru că, în definitiv, #TuraDeVis este mult mai mult decât o cursă de alergare: este acel sentiment de libertate pe care îl avem atunci când explorăm orașul noaptea, când simțim că totul este posibil și că running-ul nu este doar un sport, ci un mod de viață.

De ce Tura de Vis – Summer Edition?

Pentru că este ocazia ideală ca oamenii să vadă orașul așa cum nu îl pot vedea ziua, când este aglomerat și irespirabil. În Tura de vis nu este vorba despre competiție, ci despre prietenie, energie și libertate. Alergăm pentru a descoperi zone, străzi și clădiri pe care poate nu am reușit să le observăm sau nu le-am acordat atenție până acum.

Tura de Vis – Summer Edition 2023

În fiecare an traseul este gândit să străbată tot orașul și să unească toate sectoarele Bucureștiului prin running. Nu este o cursă, ci o petrecere urbană de alergare, care aduce oamenii împreună. Și, cel mai important, este o experiență extraordinară pentru fiecare alergător care participă.

Ne dăm întâlnire la ora 20:15 magazinul Sport Vision din Mega Mall (etajul 1). Ne vedem cu aproape o oră înainte de start pentru a face ședința tehnică și pentru a câștiga niște premii mișto în urma unui concurs interactiv, susținut de Sport Vision.

La 21:04 (apus) vom pleca pe traseu, iar la 05:32 (răsărit) vom încheia o nouă ediție de neuitat. În total vom avea 8 ore și 28 minute în care vom alerga. (care vor include și pauze. Multe pauze.)

Dacă nu te-ai înscris încă în formular, te invităm să o faci chiar acum sau cel târziu până joi, 22 iunie, la ora 16:00. E important să respecți acest deadline dacă vrei să te bucuri de surprizele pe care le pregătim împreună cu partenerii acestei ediții.

Traseul din 2023 are o distanță de 55,5 kilometri și va trece prin tot orașul.

Plecăm de la Sport Vision – Mega Mall și vom merge către următoarele locuri, în ordinea de mai jos:

  • Zona de est, distanță aproximativă 14 kilometri
  • Zona de nord, distanță aproximativă 13 kilometri
  • Zona de vest, distanță aproximativă 15 kilometri
  • Zona de sud, distanță aproximativă 10 kilometri

*Traseul se poate modifica în funcție de condițiile meteo, de viteza de deplasare a grupului etc. Pentru a fi la curent cu evoluția grupului trebuie urmărită locația care va fi disponibilă prin aplicația Garmin Connect.

 

Cum se desfășoară alergarea la Tura de Vis?

Tura de vis este precum o ștafetă urbană. Te poți alătura oricând și te poți retrage când simți că ai obosit. Ritmul alergării va fi de 6:00-8:00 min/km, așadar orice alergător poate participa. Dacă ritmul va fi prea rapid pentru unii alergători, nu îi vom lăsa în urmă!

Reguli și detalii logistice

Toți participanții trebuie:

  • să respecte regulile de circulație! Cine nu le respectă va fi exclus automat din eveniment.
  • să completeze formularul de participare până joi, 22 iunie, ora 18:00. Link formular înscriere.
  • să aibă un act de identitate la îndemână.

Echipament recomandat: pantofi de alergare, rucsac/vestă pentru apă și mâncare, haine de schimb, jachetă de ploaie, lanternă frontală, ceas/telefon cu gps.

Puncte de hidratare: pe traseu vor fi organizate câteva puncte de hidratare și alimentare.

Toalete: pe traseu sunt multe benzinării non-stop, vom face opriri.

Depozitare bagaje: nu va exista un spațiu de depozitare mobil.

Dacă doriți, ne puteți însoți și pe bicicletă ?

Sponsori Tura de Vis – Summer Edition 2023

Mulțumim încă de la început brandurilor care au crezut în această idee și ne susțin în demersul de a scrie încă un capitol din povestea culturii de running din România! #TuraDeVis – Summer Edition 2023 este un proiect 321sport #RunningCulture susținut de Sport Vision și NIVEA MEN și încurajat de PORC, Zuzu Fit, SlooP și Garmin.

Ești pregătit/ă să facem istorie împreună pe 24-25 iunie 2023?

Ne așteaptă o noapte întreagă dedicată alergătorilor urbani, oamenilor care ies din casă nu pentru performanță, ci pentru a transmite mesajul că alergarea nu are limite.

După o astfel de experiență, sigur vom avea ce povesti celor dragi!

*Cu 2 zile înainte de eveniment, vom trimite un e-mail către toți cei înscriși care va conține informații despre premiile Sport Vision, nelipsitul ceas Garmin Forerunner 265 de la #TuraDeVis și premiile Porc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu