Alergarea pe înțelesul tuturor – Episodul 2: Banda de alergare

„Alergarea pe înțelesul tuturor” este o serie de articole 321sport #RunningCulture, prin care pătrundem în istoria sportului pentru a afla originea celor mai cunoscuți termeni din lumea alergării și, totodată, pentru a descoperi sensul pe care aceștia îl au în zilele noastre.


Zgomotul surd, continuu și apăsător de sub picioare și monotonia unei curse care se întâmplă într-un spațiu fizic restrâns ce nu duce nicăieri, te îndeamnă deseori să te întrebi de ce continui să faci asta. Adevărul este că alergarea pe o bandă poate fi plictisitoare chiar și pentru cei mai pasionați alergători. Așadar, nu e de mirare că ceea ce ar trebui să fie o activitate relaxantă și benefică din toate punctele de vedere, pentru majoritatea devine, după doar câteva zeci de minute, un adevărat chin din punct de vedere psihologic.

Ceea ce mulți nu știu este faptul că fix despre asta a fost cândva banda de alergare: un oarecare instrument de tortură.

Prin anii 1800, benzile de alergare au fost create pentru a pedepsi deținuții englezi. La acea vreme, sistemul de detenție englez era un adevărat dezastru. Execuțiile și deportările erau cele mai comune pedepse, iar deținuții aveau de înfruntat ore întregi de singurătate în celule mizere. Astfel, grupări religioase, filantropi și celebrități precum Charles Dickens și-au propus să schimbe condițiile dezastruoase din închisori. Când mișcarea asta a avut succes, numeroase închisori au fost renovate, iar noi forme de reabilitare, printre care și banda de alergare a fost introdusă.

Iată cum funcționa varianta originală, inventată în 1818 de inginerul William Cubitt

La vremea aceea, banda de alergare era un instrument alcătuit dintr-o roată cu 24 spițe. Când roata se învârtea, deținuții trebuiau să urce continuu, treaptă cu treaptă, iar dacă nu reușeau să țină pasul, aceștia riscau să cadă. În timp ce deținuții urcau, rotația produsă era folosită pentru diverse activități din agricultură: le permitea anumitor angrenaje să strivească grâul, să pompeze apă sau folosea la aportul de energie suplimentară a morilor, ajutând astfel la reconstruirea economiei engleze care fusese distrusă de războaiele napoleoniene.

De aici și denumirea în limba engleză de treadmill (tread= a călca, mill=moară).

Poză preluată de aici: https://www.cbc.ca/radio/thecurrent/the-current-for-february-22-2017-1.3992510/hate-the-gym-history-explains-why-the-treadmill-can-feel-like-torture-1.3992573

Aceste mașinării erau în avantajul tuturor, cu excepția deținuților, pentru care acestea erau un adevărat instrument de tortură. Se estimează că, în medie, deținuții petreceau zilnic aproape 6 ore pe benzile de alergare, echivalentul unui traseu de urcat de 1500/4000 metri. (4000 metri este aproape jumătatea muntelui Everest). Imaginează-te făcând asta 5 zile pe săptămână, fără prea multă mâncare sau apă.

Așadar, nu e de mirare că oboseala psihică, alături de durerea fizică, îi făcea pe mulți prizonieri să cedeze, să se accidenteze sau chiar să moară, fără ca paznicilor să le pese prea mult. Cu toate astea, ideea lui Cubbit s-a răspândit rapid atât în Imperiul Britanic, cât și în America.

Poză preluată de aici: https://www.thenorthernecho.co.uk/history/18252687.disgusting-hard-labour-treadmills-northallerton-prison-officers-got-nickname-screws/

La niciun deceniu de la invenție, peste 50 de închisori engleze se mândreau cu o astfel bandă de alergare, iar America deținea un număr echivalent.

În 1824, James Hardie, paznic în New York, a recunoscut meritul mașinăriei pentru faptul că acest mecansim reușea să-i „îmblânzească” până și pe cei mai problematici deținuți. Acesta a consemnat faptul că nu severitatea instrumentului genera teroare, ci monotonia constantă la care erau supuși deținuții.

Astfel, banda de alergare care își câștigase popularitatea prin faptul că a contribuit  la reconstruirea economiei britanicilor a rezistat până în 1898, atunci când a fost interzisă din cauza cruzimii excesive.

Mai apoi, benzile de alergare au fost readuse în atenția publicului în anii 70′ ca aparate de fitness, un mod ușor și convenabil de a face mișcare. Acestea au reușit nu doar să-și păstreze popularitatea până în ziua de astăzi, dar și să devină un fenomen într-o continuă dezvoltare.


Surse:
https://daily.jstor.org/treadmills-were-meant-to-be-atonement-machines/
https://www.thenorthernecho.co.uk/history/18252687.disgusting-hard-labour-treadmills-northallerton-prison-officers-got-nickname-screws/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu