În trecut, sportul de performanță a reprezentat întotdeauna o prioritate pentru România. Susținerea necondiționată și punerea la dispoziție a celor mai bune condiții de pregătire i-a ajutat pe sportivii noștri să reprezinte cu onoare toate competițiile internaționale la care participau, iar una dintre cele mai bune dovezi ale trecutului sunt medaliile obținute de aceștia la Jocurile Olimpice de vară. Imnul țării noastre răsuna în toate colțurile lumii, iar România era asociată cu numele unor mari sportivi. Trăiam momente de glorie, fără să ne imaginăm atunci viitorul sumbru care ne așteaptă.
Din păcate, astăzi, toate aceste momente au rămas doar simple amintiri. Sportul de performanță este în cădere liberă, fără ca nimeni să încerce să salveze ceva. Rezultatele obținute ca prin minune de sportivii noștri pe plan internațional ne oferă speranță, dar fără implicare și susținere, chiar și acești sportivi vor dispărea și vor lua cu ei amintirile unor clipe care ar fi putut deveni istorie.
Îmi place să descopăr săptămânal sportivii care, în ciuda greutăților, au continuat să lupte pentru visul lor. Pe Liliana Dragomir, căci despre ea este vorba astăzi, o cunosc de mai bine de 12 ani. Am fost atât rivale, cât și coechipiere, dar întotdeauna am avut același vis, acela de a obține cele mai frumoase rezultate pentru țara noastră.
Originară din comuna Cornuțel , județul Caraș- Severin, Lili a descoperit pasiunea pentru sport la vârsta de 12 ani, mai exact în 2002 prin participarea la primul ei concurs. Competițiile școlare reprezentau la vremea respectivă principala selecție spre lumea atletismului de performanță, iar toți copiii talentați erau îndrumați spre o carieră sportivă.
“Prima mea interacțiune cu sportul a fost în 2002, la un concurs școlar organizat pe sate. Acela a reprezentat începutul unui nou capitol din viața mea. Mi-a plăcut să descopăr această lume a atletismului, lume în care mă aflu de mai bine de 19 ani. În 2004 am fost legitimată de domnul Cristian Dragomir la Clubul Sportiv Caransebeș. Am reușit să obținem foarte multe rezultate frumoase împreună, rezultate care m-au motivat și ajutat să continui chiar și în acele momente când nu mai aveam motivația necesară de a o face.”
Sportul a fost întotdeauna o provocare și o motivație continuă de autodepășire, iar astăzi, după mai bine de 19 ani de la prima competiție, Lili continuă să pună suflet în ceea ce face. Dezamăgirile întâmpinate de-a lungul carierei nu au făcut-o să renunțe, din contră, i-au oferit și mai multă energie pentru a-și demonstra în primul rând, ei, că acest sport încă îi mai poate aduce multe rezultate frumoase. Și nu s-a înșelat!
Prima medalie nu se uită niciodată
“De-a lungul anilor, am reușit să obțin foarte multe rezultate frumoase, dar nu aș avea cum să uit prima medalie de argint obținută în proba de 2000 metri, obstacole. Această probă a fost cea care mi-a consacrat cariera la nivelul junioratului. În 2009 am reușit să ies campioană națională în proba de 3000 metri obstacole și să îmi fac baremul pentru Campionatele Europene. A fost cea mai mare realizare la nivelul juniorilor, motivația de care aveam nevoie pentru a face mai ușoară trecerea la categoria tineret.”
De la 3000 metri obstacole, la proba de maraton
Lili a reușit să facă debutul în proba regină a atletismului încă de la o vârstă fragedă, mai exact la 23 de ani. În 2013 reușea sa termine maratonul de la Viena în 2h și 56 minute, iar 3 ani mai târziu, în cadrul aceleași competiții, Lili reușește să fugă 2h 45 minute și 15 secunde, un timp extraordinar care, din păcate, nu este suficient pentru a-i asigura calificarea la Jocurile Olimpice. Cele 15 secunde au ținut-o departe de visul pentru care a muncit mereu, și anume participarea la Jocurile Olimpice.
“Visul de a participa la Jocurile Olimpice a fost și continuă să fie principalul meu obiectiv. În 2016 am fost foarte aproape. Am încercat să mai alerg un nou maraton la Stocklom 7 săptămâni mai târziu pentru a încerca din nou realizarea baremului, însă fără succes. Pot spune că a fost una dintre cele mai mari greșeli care a contribuit la recidivarea unei accidentări netratate din 2012, accidentare care m-a determinat ca un an mai târziu, mai exact în 2017, după o lungă perioadă de dureri să pun stop activității sportive pentru o perioadă de timp.”
În 2018 a câștigat cea mai strălucitoare medalie, pe fetița ei, Elsa
Așa cum mi-au mărturisit foarte multe sportive, nici un rezultat nu se compară cu nașterea propriului copil. Viața se schimbă, responsabilitățile la fel, iar zi de zi continui să te antrenezi doar cu gândul la momentul în care copilul tău te va aștepta cu brațele deschise după linia de finish.
“ Întotdeauna am visat să fiu o mămică tânără, iar visul mi s-a îndeplinit. Sunt recunoscătoare pentru fiecare clipă petrecută alături de fetița mea.”
Exact cum mi-a mărturisit și Lili, revenirea după o sarcină nu este deloc ușoară. Zi de zi ai nevoie de o nouă motivație pentru a continua.
“Mi-a fost foarte greu să revin. În timpul sarcinii nu am avut nevoie să fac mișcare și m-am îngrășat foarte mult. Am dus o luptă continua cu propria persoană. Mi-am dorit să mă întorc pentru a-mi demonstra, în primul rând mie, că mai sunt capabilă să fac performanță. Nu aș fi reușit lucrul acesta fără soțul meu, Călin, persoana care mă susține necondiționat, și care din 2019 a devenit antrenorul meu. Simt că împreună facem echipa perfectă! Am reușit să obținem foarte multe rezultate împreună. Unul dintre ele este chiar recordul național al României în proba de 50 kilometri, participarea la primul Campionat Mondial de semimaraton după naștere, unde am reușit să îmi fac și un record personal de 1h 14 minute și 2 secunde.”, iar acestea sunt doar două rezultate dintr-un palmares bogat.
Întotdeauna am crezut că diferența dintre sportivi este determinată de încăpățânarea acestora de a nu renunța chiar și atunci când nimic nu merge conform planului, iar astăzi Lili confirmă lucrul acesta. Ar fi putut renunța de mult, dar a continuat să lupte pentru visul ei indiferent de obstacolele întâlnite pe parcurs. Știe care este destinația finală, iar împreună cu soțul ei muncesc zi de zi cu gândul la același obiectiv.
