Talida Sfarghiu, noua speranță a atletismului românesc

Voința este cea caracterizează cel mai bine sportivii de performanță din România. Lipsa bazelor de pregătire și condițiile primite chiar și atunci când aceștia reușesc să obțină rezultate deosebite, i-a determinat pe foarte mulți copii talentați să renunțe la sportul pe care-l iubesc încă de la o vârstă fragedă, iar lucrul acesta este dovedit de numărul tot mai scăzut al participanților României la Jocurile Olimpice de vară.

Cu toate acestea, încă mai avem sportivi valoroși în țara noastră, juniori care promit și ne ajută să sperăm din nou la rezultate remarcabile pe plan internațional. Ei există, dar dacă nu învățăm să îi apreciem și să îi susținem necondiționat, chiar și aceste talente se vor pierde într-o lume mult prea grăbită să descopere mereu altceva.

Poză făcută de https://web.facebook.com/nea.dan.39

Talida Sfarghiu, căci despre ea este vorba astăzi, este cea mai valoroasă junioară a României. Voința și determinarea de care a dat dovadă au ajutat-o să continue și să spere chiar și atunci când rezultatele nu i-au fost apreciate așa cum se cuvenea. Iubește ceea ce face și zi de zi pune suflet în fiecare antrenament. Pasiunea pentru alergare a descoperit-o de la o vârstă fragedă, când nici nu știa ce presupune practicarea sportului de performanță, dar seriozitatea, talentul și conștiinciozitatea ei au ajutat-o astăzi să ajungă în topul celor mai bune alergătoare din Europa.

“Pasiunea pentru alergare am descoperit-o la vârsta de 9 ani cu ajutorul unei prietene care a văzut că îmi place foarte mult să alerg. Am mers împreună la stadion unde am cunoscut-o pe doamna antrenoare Erzilia Țîmpău. Încă de la început a existat o conexiune între mine și dânsa. Îmi amintesc că eram cea mai mică din grupă, dar colectivul pe care îl aveam m-a motivat mereu. Toți colegii mă susțineau și mă ajutau la antrenamente.”

Talentul Talidei a fost imediat observat de doamna antrenoare Erzilia Tampau, o persoană dedicată atletismului. Împreună au reușit să obțină foarte multe rezultate frumoase și continuă să o facă.

Originară din Câmpulung Moldovenesc, Talida a demonstrat tuturor că talentul nu depinde de condițiile de pregătire. Chiar dacă nu are o pistă de atletism în orașul său natal, un stadion care să îi permită să se antreneze așa cum o fac mari sportivi ai lumii, ea a reușit să se claseze pe locul 4 la Campionatele Europene de juniori 1 în proba de 1500m, la doar câteva miimi de secundă de podiumul european, dar și o performanță deosebită obținută în 2020 în cadrul aceleiași probe la Campionatele Naționale de Seniori și Tineret prin obținerea titlului de Campioană Națională, cu toate că ea era încă junioară 2 la vremea respectivă, o performanță minunată pentru carierea ei.

Cu toate că este greu să fii sportiv în România, eu nu am încetat nici o secundă să cred în visul meu, și anume participarea la o ediție a Jocurilor Olimpice. Sunt norocoasă să o am alături de mine necondiționat pe doamna antrenoare. Pot spune că sunt dependentă de sfaturile dânsei. Pe lângă faptul că îmi este antrenoare, dânsa este psihologul și nutriționistul meu, iar uneori pot spune că este și paznicul meu (râde ) în momentele când mă simt foarte obosită și parcă mi-aș dori să pot face un antrenament mai ușor. Consider că este foarte important ca oricine, înainte să ajungă antrenor, ar trebui să simtă pe propria piele ce înseamnă performanța, iar eu cred că doamna mi-a fost predestinată. Dânsa este modelul meu pentru că amândouă am practicat aceeași probă de suflet, 1500 metri.

Întotdeauna am considerat că este foarte important să existe compatibilitate între sportiv și antrenor, iar astăzi Talida afirmă același lucru. Pentru a atinge înalta performanță ai nevoie de oameni care privesc în aceeași direcție cu tine. Chiar dacă este un sport individual, orice sportiv are nevoie de o echipă care să se asigure mereu că acesta este pregătit în orice moment să își depășească limitele.

Chiar dacă am avut o copilărie diferită, practicarea atletismului a fost cel mai frumos lucru din adolescența mea. Sportul mi-a schimbat viața! Zi de zi sunt fericită cu alegerea făcută. Pe lângă faptul că sportul mi-a format caracterul și m-a ajutat să devin o persoană mai sociabilă, atletismul m-a ajutat să obțin unul dintre cele mai importante trăsături, încrederea în propria persoană. Sunt conștientă că nu aș fi reușit să ajung aici fără susținerea necondiționată a familiei mele, a doamnei antrenoare, a cluburilor, sponsorilor și a tuturor persoanelor care au fost alături de mine necondiționat. Cu această ocazie, aș vrea să le mulțumesc din nou și să le promit că voi face tot ce ține de mine pentru a duce România pe cele mai înalte podiumuri internaționale!”, iar noi Talida te vom urmări îndeaproape și abia așteptăm să ne bucuri cu următoarele succese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu