“Muncește pentru visul tău și continuă să crezi că vei reuși chiar și atunci când nimeni nu îți oferă nici cea mai mică șansă, iar într-o zi toată munca depusă îți va fi răsplătită.” Aș putea spune că acesta este un principiu după care m-am ghidat de-a lungul anilor și sunt convinsă că sunt mulți sportivi care se ghidează după același principiu.
Înainte de orice, pasiunea pentru sport este o luptă continuă cu tine însuți, cu limitele tale și cu dorința de a ieși din zona de confort. Alergarea nu presupune doar bucurie și voie bună. În spatele tuturor rezultatelor, se află multe ore de muncă, sacrificii, dar și o dorință arzătoare de a reuși și de a-ți demonstra că poți ajunge acolo unde ți-ai propus.
Povestea de astăzi este despre o persoană a cărui viață s-a schimbat complet de când a descoperit pasiunea pentru munte. A crezut mereu că limitele sunt doar cele impuse de tine, iar an de an a încercat să își depășească aceste bariere pentru a ajunge mereu unde și-a propus. Claudiu Belețoiu, gigantul din Alpi, căci despre el este vorba astăzi, nu a încetat nicio secundă să creadă în visul lui, iar anul acesta a reușit să obțină un rezultat remarcabil în competiția Tor des Glaciers, una dintre cursele faimoase competiții Tor des Geants.
Pasiunea pentru alergare a descoperit-o în urmă cu 8 ani, mai exact în anul 2013. Mereu a fost o persoană activă, dar a simțit că acest nou hobby îi poate schimba viața, și nu s-a înșelat.
“Pasiunea pentru alergare am descoperit-o acum 8-9 ani, dar pot spune că am început să mă antrenez mai serios de 4-5 ani. Mereu am fost o persoană activă și dornică de noi aventuri. Am ajuns întâmplător într-un colectiv care practica acest sport. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera și mi-am dorit să încerc. Nu știam ce presupune practicarea acestui sport, așa că am decis să descopăr care sunt beneficiile alergării.”
Uneori trebuie să ajungi în locul potrivit la momentul potrivit pentru a descoperi acea pasiune care îți poate schimba viața. Pentru Claudiu sportul a devenit un stil de viață, iar zi de zi, pe lângă un job full time, această pasiune îl ajută să își găsească motivația necesară pentru a se documenta și încerca mereu să devină o mai bună variantă a propriei persoane.
De-a lungul anilor, orele de antrenament, competițiile și experiența acumulată l-au ajutat pe Claudiu să își îndeplinească un vis: obținerea unui podium internațional în cadrul unei curse cu tradiție.
“Tor des Geants a reprezentat întotdeauna o provocare pentru mine. Din 2019 am început pregătirea acestei competiții, dar cum în 2020 s-a anulat din cauza pandemiei, am continuat pregătirea cu aceeași dorință și motivație pentru ediția 2021. Poate a fost un avantaj faptul că doi ani am putut să pregătesc doar aceasta cursă, deși nu a fost deloc ușor. Tor des Glaciers este o cursă nouă în cadrul acestui concurs. Este o cursă de anduranță de 450 de kilometri cu aproximativ 32.000 de metri diferență de nivel, iar timpul limită este de 190 ore.”
Este o competiție în care principalul adversar este chiar psihicul tău. Aceste competiții te vor ajuta să te înțelegi mai bine, să te descoperi și să realizezi cât de important este să fii liniștit și împăcat cu propria persoană.
“Pentru mine principalul adversar pe parcursul acestei competiții a fost somnul. Primele ore de odihnă le-am avut după 72 de ore. Sincer și eu m-am surprins pe mine. Nu mă așteptam să rezist atât de mult, dar probabil adrenalina și importanța competiției mi-au oferit acea energie de care aveam nevoie pentru a rezista. Ai nevoie de multă luciditate pe parcursul celor 450 de kilometri mai ales că ai 11 vârfuri de peste 3000 de metri altitudine, iar tehnicitatea și dificultatea traseului îți încetinesc mult ritmul. Aș putea spune că Tor des Glaciers se îndepărtează puțin de ideea de alergare. Este mai mult o cursă de aventură în care trebuie să reușești singur să găsești traseul după semnalul GPS al ceasului, să îți faci propria strategie în ceea ce privește odihna și alimentația. Aș putea spune că este o cursă în care tu decizi cât de departe îți dorești să ajungi.”, iar Claudiu și-a dorit să muncească și să ajungă pe podium încă din momentul înscrierii la această competiție.
După 158 de ore de cursă, efortul i-a fost recompensat cu un minunat loc 3, un rezultat pe care și l-a dorit și pentru care a muncit neîncetat. Alergarea i-a adus foarte multe bucurii pe plan personal și l-a ajutat să înțeleagă cât de important este să te bucuri în fiecare zi de pasiunile tale. Speră ca acesta să fie doar începutul unui nou capitol. Are planuri importante în ceea ce privește noul sezon competițional, dar pentru a reuși are nevoie de un plan bine structurat și un suport financiar care să îi permită să ajungă acolo unde și-a propus.