Obișnuim să privim cu admirație sportivii de performanță. Ne-am dori să fim ca ei, să avem aceeași ușurință în alergare, să ne bucurăm mai ușor de pasiunea noastră, deși de cele mai multe ori uităm să ne întrebăm cum au reușit ei să ajungă în acest punct și câte sacrificii au făcut.
Talentul este necesar pentru a ajunge unul dintre cei mai buni, dar fără seriozitate, muncă și iar muncă, nici un sportiv nu va ajunge să se bucure de rezultate remarcabile pentru o perioadă mai lungă de timp.
Să fii sportiv de performanță în România este din ce în ce mai greu, iar lucrul acesta îl susțin tot mai des sportivii noștri.
“Este greu să ajungi să concurezi cot la cot cu cei mai buni sportivi ai lumii, cât timp tu beneficiezi de condiții de pregătire învechite”, mi-a mărturisit Claudia Bobocea, sportiva care de curând s-a întors de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Din păcate, afirmația ei este total adevărată, mărturie fiind bazele de pregătire care de la an la an se degradează fără ca nimeni să își dorească să investească în ele. Ne dorim o medalie la Jocurile Olimpice sau cel puțin o calificare în finală, dar condițiile au rămas cele din anii 90’, iar susținerea sportivilor atât la nivel fizic, cât și psihic lasă de dorit.
Pasiunea pentru atletism a descoperit-o în clasa a VII-a, deși a renunțat de două ori până la începerea practicării acestuia la nivel de performanță
“În clasa a VII-a în urma unei selecții efectuate la școală am fost aleasă pentru a începe practicarea atletismului. Am acceptat această nouă provocare, dar la scurt timp am renunțat. Nu mă regăseam deloc. Nu era absolut nimic care să mă motiveze să continui. La o perioadă de timp verișoara mea a fost și ea selectată. Mi-a propus să mergem împreună, iar în felul acesta am reînceput practicarea atletismului. Îmi amintesc că în anul 2010 actualul antrenor mi-a propus să merg să mă antrenez cu el, dar l-am refuzat. Aveam examenul de capacitate și pentru mine era prioritar să obțin o notă bună. Un an mai târziu am mers eu la dânsul și l-am întrebat dacă oferta de a mă antrena mai este valabilă, răspunsul a fost afirmativ, iar de aici pot spune că a început aventura mea în lumea atletismului, a sportului de performanță.”
A fost un început plin de peripeții, dar cu timpul Claudia a înțeles că aceasta a fost una dintre cele mai bune decizii ale momentului. Sportul îi era total străin. Nu știa ce înseamnă o probă olimpică sau neolimpică, nu știa câtă muncă se află în spatele unei medalii, dar cu toate acestea era hotărâtă să descopere fiecare latură a sportului.
“La început mi-a fost foarte greu pentru că nu aveam o bază care să mă ajute și îmi era foarte greu să alerg la aceeași intensitate ca restul sportivelor de vârsta mea. Progresul meu a fost unul foarte lent pentru că antrenorul mereu îmi spunea că nu la juniori trebuie să fac performanță, ci la seniori, iar acesta cred că este unul dintre motivele pentru care nu mai avem sportivi seniori. Foarte mulți antrenori își doresc performanță la nivelul junioratului, iar la nivel de seniori sportivii ajung epuizați. Ce-i drept, la acel moment îmi era greu să înțeleg, mai ales că la Campionatele Naționale veneam mereu pe locurile 4 și 5, iar aceste rezultate mă demoralizau total. Am vrut să renunț de mai multe ori, dar momentul meu a venit când mă așteptam mai puțin. După ani de muncă am reușit să devin Campioană Națională de Tineret și am obținut o calificare la Campionatul European, primul meu campionat internațional. Acela a fost momentul de care aveam nevoie, motivația care m-a ajutat să îmi doresc mai mult și să muncesc la fel de mult.”
2015 i-a adus schimbarea de care avea nevoie pentru a practica atletismul la nivel de înaltă performanță
Primele rezultate au fost începutul unui nou capitol. Din 2012 a început să meargă în cantonament în Portugalia, mai exact în Monte Gordo, iar din 2015 s-a stabilit acolo. Condițiile de antrenament sunt exemplare, de la bazele de pregătire până la temperaturile perfecte pe timp de iarnă, condiții care îți permit să te poți antrena ca un adevărat profesionist, mi-a mărturisit Claudia. Și-a dorit și își dorește în continuare să obțină o medalie la un campionat internațional, dar pentru lucrul acesta are nevoie și de puțin noroc.
A participat la Jocurile Olimpice de la Rio în anul 2016, iar anul acesta a reușit din nou o participare la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Participarea la competiția supremă este visul oricărui sportiv, iar zi de zi majoritatea dintre ei se antrenează doar cu gândul la această competiție.
“Sunt foarte fericită că am reușit încă o participare la Jocurile Olimpice. Condițiile de organizare au fost exemplare în acest context. Din păcate, pot spune că am fost dezamăgită de evoluția mea. Faptul că a trebuit să stau în bulă în Snagov înainte de plecarea mea spre Tokyo m-a scos din formă, iar lucrul care m-a deranjat cel mai mult a fost că aceste condiții nu au fost aplicate tuturor sportivilor. De asemenea mi-am dorit să cobor de la altitudine cu o săptămână înainte de competiție. Știam că atunci mă simt cel mai bine, dar nici lucrul acesta nu a fost posibil, așa că am mers la risc. Eram pregătită să fug un 4:00 pe 1500m la cum decursese pregătirea, dar din păcate uneori este nevoie și de puțin noroc și înțelegere pentru a reuși. Nu am prea mult timp pentru regrete deoarece 2022 este aproape, iar 3 competiții importante mă așteaptă. Știu că sportul nu așteaptă după nimeni așa că sper să găsesc puterea să trec și peste aceste momente pentru a reveni mult mai puternică anul următor.”
Indiferent de toate obstacolele întâmpinate, Claudia continuă să creadă în visul ei. Alergarea i-a schimbat viața, iar pentru lucrul acesta va continua zi de zi să muncească și să creadă în potențialul pe care îl are. Este sigură că în curând își va îndeplini visul, așa cum a mai făcut-o cândva, cum de asemenea speră ca peste ani lucrurile să se schimbe și în țara noastră pentru a reuși din nou să facem performanță și acasă.
