În viața de zi cu zi stresul, gândurile negative și problemele ne îngreunează de multe ori existența, iar momentele în care să ne putem bucura de ceea ce ne aduce zâmbetul pe buze sunt din ce în ce mai rare. Petrecem din ce în ce mai puțin timp cu propria persoană, iar timpul alocat pasiunilor noastre este tot mai scurt.
Foarte mulți dintre noi ne-am găsit refugiul în sport deoarece beneficiile acestuia ne poate schimba viața. Nina Moldoveanu a descoperit aceste beneficii, iar în fiecare săptămână încearcă să iasă în mod constant la alergare. A interacționat cu sportul de la o vârstă fragedă, dar nu a reușit să transforme această pasiune într-un stil de viață, cel puțin nu până în momentul de față, dar este hotărâtă ca pe viitor să schimbe lucrul acesta.
“Am început să cochetez cu sportul din școala primară. Gimnastica și baletul au fost cele două sporturi practicate, dar nu în mod constant. La început m-a încântat ideea de a face sport, dar cu timpul am realizat că locul meu nu era acolo. Din liceu am început să fiu mai preocupată de acest aspect. Am început să alerg în mod constant, să fac exerciții acasă. Îmi plăcea starea de bine care mi-o oferea alergarea și nu era vorba doar de o stare de bine la nivel fizic, cât mai ales din punct de vedere psihic.”
Însă cu timpul prioritățile se schimbă. Timpul începe să devină limitat. Fiecare zi trebuie organizată foarte bine pentru a reuși să faci ceva benefic pentru mintea și corpul tău, dar Nina a înțeles că mai presus de orice activitate, condiția fizică este cea mai importantă.
“În viața de zi cu zi sunt analist financiar și mamă a doi copii minunați. În prezent timpul meu este foarte limitat, dar mi-am propus să îmi fac timp pentru mine. Alergarea este salvarea mea. Fiecare zi petrecută în mișcare îmi dă o stare de spirit foarte bună, mă ajută să scap de oboseală și îmi oferă energie. Este foarte mult timp de când nu am mai făcut sport, dar sunt foarte hotărâtă să reîncep. Îmi este dor de starea de bine pe care o aveam după fiecare antrenament.”
De când a descoperit comunitatea 321sport, pasiunea pentru alergare a renăscut. Simte că în sfârșit și-a găsit motivația de care avea nevoie pentru a ieși în mod constant la mișcare. Singură i-ar fi fost mult mai greu să se motiveze, să se autodepășească. Alergarea în taină, cu gândurile și grijile tale este benefică uneori, dar pentru a te deconecta, pentru a progresa și pentru a deveni cea mai bună variantă a ta ai nevoie de o echipă care să te susțină și să te ajute în momentele când nimic nu merge.
“De câțiva ani nu am mai reușit să îmbin alergarea cu programul zilnic, dar acum sunt sigură că voi reîncepe sa îl integrez în viața mea. Înainte alergam singură atunci când programul îmi permitea, deși trebuie să recunosc că nu o făceam prea des. După ce am venit în parcul Herăstrău și am descoperit comunitatea 321sport simt că m-am regăsit. Mă motivează mult mai mult să alerg alături de grup. Simt că reușesc să alerg cu ușurință distanțe mai mari, iar de la săptămână la săptămână progresul este vizibil.”