Alin Cîrdei, ultramaratonistul care-și dedică viața sportului de performanță

Putem afirma că sportul este terapie pentru corp, dar mai ales pentru minte. Toate aceste beneficii sunt descoperite de tot mai multe persoane, iar alergarea a devenit o pasiune comună pentru majoritatea dintre noi. Indiferent dacă pur și simplu mergi la o plimbare prin parc, pe stadion sau chiar pe munte, cu siguranță vei fi surprins de numărul mare al persoanelor dornice de mișcare.

Alergarea a fost și va fi mereu un sport care nu necesită foarte multă tehnică. Este nevoie doar de voință și determinare pentru a ieși din zona de confort.

Antrenor personal și sportiv de performanță, Alin Cîrdei este persoana care a înțeles că rezultatele remarcabile se pot obține doar cu multă muncă și seriozitate, iar lucrul acesta l-a ajutat să devină unul dintre cei mai buni ultramaratoniști din România. Cea mai mare parte a timpului o dedică sportului de performanță. Iubește ceea ce face, iar principalul său obiectiv este să ajute oamenii să practice sport într-un mod șănătos și eficient.

În viața de zi cu zi sunt antrenor personal. Îmi place să ajut oamenii să practice sport într-un mod sănătos, să îi inspir și să îi ajut să devină cea mai bună variantă a lor. Ziua mea începe mereu cu o cafea, iar dacă am de pregătit un plan de antrenament, acest lucru este prioritar. Restul timpului îl dedic propriului antrenament. De asemenea încerc zilnic să îmi fac timp pentru relaxare, citit, studiat sau să petrec timp cu familia.

Pasiunea pentru sport a descoperit-o relativ târziu, mai exact în primăvara anului 2015 când a realizat că are nevoie de o schimbare în viața lui. Nu mai avea un stil de viață sănătos, iar lucrul acesta nu îi plăcea. Prima alergare a fost doar începutul unui drum plin de provocări și reușite. Se antrenează zi de zi, iar atunci când programul nu îi permite, înlocuiește antrenamentele de alergare cu cele de forță sau bicicletă. A descoperit că pentru a ajunge într-o formă bună la startul unei competiții este nevoie de un program diversificat care să dea randament.

Poză făcută de Ovidiu Matiu

Pentru Alin, alergarea este terapie

Indiferent de nivelul la care este practicat, sportul are același efect asupra tuturor. Alin a descoperit că pentru el alergarea este terapie, este modul perfect de a se deconecta de la grijile cotidiene și de a alunga gândurile care nu îi dau pace. Încercările vieții nu îi ocolesc pe sportivii de performanță. Înainte de orice, alergătorii sunt oameni care zi de zi se confruntă cu temeri, clipe dificile și probleme care îi poate opri din drumul lor spre îndeplinirea obiectivelor, dar de cele mai multe ori, alergarea îi ajută să devină mai puternici și să își găsească liniștea necesară.

Chiar și în momentele dificile, Alin nu renunță. Pentru el nu există “nu mai pot”. Fiecare încercare este o șansă de a se autodepăși. A învățat că doar cei care reușesc să treacă peste momentele critice vor ajunge să se bucure de destinația finală. Uneori, când simte că este epuizat, iar corpul nu îl mai ascultă, își imaginează că este în timpul unei competiții, că este atât de aproape de a-și îndeplini obiectivul, iar între el și linia de finish mai este doar un pas.

Poză făcută de https://web.facebook.com/hila.tibi.9

2020 a fost un an plin de încercări

2020 l-a făcut să își piardă din motivație. Avea cu totul alte planuri la sfârșitul anului 2019. Era pregătit și dornic să obțină cât mai multe rezultate frumoase, dar din păcate totul s-a schimbat la 90 de grade. Lipsa antrenamentelor din cauza restricțiilor impuse de autorități l-au scos puțin din formă. Cum majoritatea competițiilor au fost anulate, a simțit că nu mai are motivația necesară să iasă la alergat, însă din fericire a fost doar o perioadă trecătoare. În ultima perioada a reușit să își recapete motivația și să revină la vechiul program. Totodată această pauză l-a ajutat să se refacă și să revină mult mai puternic pentru noul sezon. Este puțin sceptic în ceea ce privește evoluția sezonului competițional, dar rămâne optimist și încrezător că lucrurile merg în direcția cea bună.

Dornic să împărtășească din experiența sa, Alin ne oferă astăzi mai multe sfaturi care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele, dar mai ales cum să reacționăm atunci când nimic nu merge conform planului.

Întotdeauna este bine să ascultăm sfaturile profesioniștilor, tocmai de aceea l-am rugat pe Alin să ne ofere câteva indicații pentru persoanele care se află la început de drum. Primul său sfat este că totul trebuie să înceapă progresiv, cu răbdare. Este important să respecți toate etapele, rând pe rând pentru a putea progresa eficient și fără a te accidenta. Din alergare, în primul rând, câștigi un stil de viață sănătos și ai șansa de a cunoaște foarte multe persoane deosebite. Poate nu întotdeauna reușești să îți îndeplinești obiectivele sau antrenamentele nu vor ieși așa cum ți-ai propus, dar poți să fii sigur că alergarea mereu te va recompensa cu multe lucruri pozitive.

“Continuă să crezi în tine și să nu renunți ușor! Lucrurile frumoase vin când te aștepți mai puțin!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu