5 luni de pregătire și un singur obiectiv. Acesta a fost challenge-ul celor 4 alergători care au reușit să își depășească atât barierele fizice, cât și cele psihice prin parcurgerea primului semimaraton din viața lor. Deznădejde, bucurie, durere, dorință, determinare sunt doar o parte din trăirile pe care le-au întâlnit pe parcursul acestei perioade, dar acum, după câteva zile de meditație de la ziua provocării, cu toții ar repeta această experiență.
și au fost cele două fete care au vrut să își demonstreze că pot alerga mult mai mult decât corpul și mintea le permite. Cele 5 luni de pregătire le-au ajutat să înțeleagă cât este de important să te antrenezi după un plan bine structurat și cât de mult contează să ai alături de tine oamenii potriviți care cred în potențialul tău.
Optimistă și mereu cu zâmbetul pe buze, Cosmina Dilimoț s-a prezentat foarte hotărâtă și determinată la start. Își dorea să își demonstreze că toată munca depusă pe parcursul acestei perioade nu a fost în zadar. Avea emoții, dar în același timp era încrezătoare în forțele proprii.
“Un singur cuvânt ar fi prea puțin pentru a descrie tot ceea ce am trăit în acea zi de duminică. Fenomenal, fantastic, special. Pot spune că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe. Este amuzant, dar a fost mult mai ușor decât mă așteptam. Toate antrenamentele au dat roade. Mă așteptam ca ultimii 5 kilometri să fie tragici. Mă vedeam cum leșin după linia de finish. În schimb, a fost extraordinar. Am încercat să îmi calculez fiecare mișcare, să îmi ascult corpul și să mă alimentez doar cu gânduri bune și pozitive, să mă bucur de fiecare pas și de natură, de toată experiența.”
Pentru Eliza Vlădescu toată această perioadă a fost una plină de încercări. Pe lângă barierele psihice pe care a trebuit să le depășească la fiecare antrenament, problemele fizice i-au creat multe probleme. A fost mereu sceptică în ceea ce privește deznodământul acestui proiect, dar în final, a realizat că toată această experiență a învățat-o să depășească limite despre a căror existență nici nu știa.
“Categoric a fost mult mai greu decât mă așteptam. Cumva toată lumea îți insuflă ideea că adrenalina cursei o să te “care” jumătate din drum, dar pe mine această adrenalină m-a ținut fix primele 15 minute. Pot spune că acest semimaraton a fost un roller coaster emoțional. La început m-am simțit foarte bine, foarte sigură pe mine și am făcut greșeala începătorului de a forța și grăbi pasul, pe un val emoțional de adrenalină, iar lucrul acesta m-a costat tot restul cursei. Spre kilometru 13-14, am clacat psihic, iar atunci am simțit că acela o să fie finalul provocării. Mă consolasem cu ideea că doar atât pot și că nu mai am resurse pentru a continua. M-am simțit neputincioasă și totodată extrem de frustrată, văzând că de la un kilometru la altul fiecare greșeală făcută la început trebuie plătită. Acela a fost cel mai low moment, în care efectiv m-am oprit și am început să plâng pentru că mă vedeam ratând acest obiectiv pentru care am muncit 5 luni.
Partea bună este că după ce treci peste acest moment începi să realizezi că indiferent dacă continui să alergi sau pur și simplu te târăști până la finish, nu ai nimic de pierdut, ba din contră, doar de câștigat. În acel moment am vorbit cu Radu, care m-a întrebat ce vreau să fac – era now or never – nu aveam prea mult timp pentru dezbateri și așa am pornit cu el în tura 3, încăpățânată sufletește și sperând că și organismul o să mă ajute, iar încurajările primite de la Radu clar au făcut diferența.”
Acum, după aproape două săptămâni de la terminarea primului semimaraton din viața ei, Eliza își mulțumește că a avut capacitatea emoțională să depășească cele mai grele momente din timpul semimaratonului. Totodată, când privește în spate la momentul în care a trecut linia de finish, conștientizează că ar fi regretat enorm dacă nu ar fi tras de ea și dacă în schimb ar fi ascultat ceea ce îi spunea mintea în multe momente: să renunțe.
“Nu aș mai subestima nici un sfat primit de la persoanele care au experiență în acest domeniu și aș încerca să îmi ajut mai mult organismul, în loc să îl expun la eforturi suplimentare și inutile”.
Atât Cosmina, cât și Eliza, au reușit să termine cu bine cei 21 de kilometri. Sunt fericite și mulțumite că au putut să își depășească acele bariere psihice și să își demonstreze că întotdeauna poți reuși ceea ce îți propui dacă muncești și crezi în tine și visul tău.
Chiar dacă uneori teama eșecului ne împiedică să facem tot ce ne-am dori, experiențele și momentele trăite la limită ne învață că nimic nu este mai important ca satisfacția pe care o simțim după ce încheiem cu brio o nouă provocare. Pe acest principiu s-a bazat și participarea Elizei la acest program.
“Am ales să particip la acest program nu pentru că mi-am închipuit că o să îmi fie ușor sau pentru că îmi plăcea să alerg, ci din contră, pentru că știam că nu o să îmi fie ușor, tocmai pentru că nu îmi place să alerg. Până la urmă, greul programului pentru mine s-a redus la expunerea repetată la tendința de a renunța și totuși a alege să nu.”
Sportul a început să devină de-a lungul timpului un mod de viață pentru tot mai multe persoane, iar oamenii au înțeles cât de benefică este alergarea pentru fizicul și psihicul lor. Pentru a reuși să obții tot ce îți dorești, ai nevoie de o minte sănătoasă într-un corp sănătos, iar cele două sportive aflate la început de drum își doresc să continue să rămână active și să se bucure de tot ce au învățat pe parcursul acestei perioade.
Deși nu mereu a fost așa cum și-au imaginat la început, cele două sunt fericite că au avut curajul să facă ceva diferit, să iasă din zona de confort, să se bucure de mișcare și să învețe ce înseamnă alergarea și cum îți poate schimba viața.
