Se spune că odată ce ți-ai descoperit pasiunea adevărată, nu mai poți scăpa de ea nici măcar dacă ai vrea, deoarece atunci când descoperi acel ceva ce iubești cu adevărat să faci, începi să simți cum viața ta prinde culoare. Din acel moment, aproape nimic nu se mai compară cu satisfacția pe care ți-o oferă un astfel de sentiment. Știți despre ce vorbesc.
Comunitatea 321sport întruchipează perfect noțiunea de cultură de running, nu pentru că este formată din oameni pasionați de alergare, ci pentru că fiecare dintre ei, pe lângă pasiunea pentru alergare, este definit și de alte pasiuni, dar unit de ceilalți prin prisma unor valori comune, ce astăzi înseamnă bazele unei comunități extraordinare de oameni care au foarte multe de oferit și pe care cu siguranță merită să-i luăm drept exemplu.
Povestea unui drum în alergare început dintr-o nevoie, dar transformat în pasiune
Răzvan Novac are 29 de ani și s-a născut în Orșova (jud. Mehedinți), într-o zi de iarnă autentică. A trăit până în 2011 în Drobeta-Turnu Severin, iar de atunci s-a mutat în București. “Vacanțele de vară le petreceam în Alba Iulia, la bunici. Practic, sunt o combinație fericită de severinean-ardelean-bucureștean.”
În viața de zi cu zi, Răzvan este geograf și lucrează ca referent de specialitate în domeniul hidrologiei, despre care spune că este un domeniu interesant și important în același timp pentru buna funcționare a lucrurilor în România. Pentru el, fiecare dimineață începe devreme, ora de trezire fiind 6:00, dar nu are o problemă cu asta. Este de părere că dimineața reușește să dea cel mai bun randament. Merge la birou de la 7:30 la 16:30, apoi are program liber în care încearcă să facă puțin din fiecare pasiune.
Mi-a povestit că primul său contact cu alergarea a fost în clasele mici când era foarte slab și iute și juca fotbal la orice oră. “Eram genul ăla de coechipier de pe tot terenul. Dar serios m-am apucat de alergat în 2014, când eram într-o oarecare depresie și cântăream doar 115 kg. De ce m-am apucat? Am fost împins de la spate să fac ceva pentru mine și pentru starea mea de atunci.”
I s-a spus că o să doară, că o să fie greu la început, dar acum consideră că a meritat fiecare pas făcut în alergare din 2014 până azi, iar în prezent, alergarea a devenit pentru Răzvan un stil de viață. Oriunde merge, are niște pantofi de alergare cu el. “Niciodată nu știi când ai chef să o iei la fugă, iar în felul ăsta am descoperit chiar și orașe la ore matinale, desigur. Spre exemplu, Roma într-o duminică dimineață la ora 6 este magică.”
Răzvan Novac, unul dintre cei mai vechi oameni din comunitate
Răzvan nu își amintește prea multe despre cum a descoperit comunitatea, iar prima seară de marți la care a luat parte a avut loc la început de 2016. Nu a pornit cu așteptări la primul său antrenament alături de 321sport, tocmai de aceea, în acea seară a fost tare surprins că a ajuns într-un loc în care oameni diferiți, din medii diferite, de vârste diferite, vin și se scutură de griji, aleargă și socializează într-un mod cât se poate de sănătos. Totodată, încă din acea zi, ori de câte ori vine vorba de 321sport, îi răsună în minte neîncetat începutul discursului lui Radu Restivan de la începutul fiecărui antrenament, pe care pur și simplu l-a învățat involuntar pe de rost. cu “Salut. Eu sunt Radu Restivan, iar noi suntem 321sport, cea mai tare comunitate de running din România.”
“În prima zi voiam doar să alerg cu alți oameni, să cunosc alți oameni cu aceeași pasiune, iar la final am plecat cu gândul că abia aștept să o mai fac iar și iar. 321sport e o comunitate care te face cu adevărat să simți că faci parte din ea. Pentru mine personal, este o familie, una frumoasă de la care am ce învăța.”
În prezent, Răzvan încearcă să alerge de trei ori pe săptămână, iar cea mai lungă distanță pe care a parcurs-o până acum a fost de 28 de kilometri. A parcurs această distanță într-o zi specială pentru el, pe 12 ianuarie, când a împlinit 28 de ani.
Alergarea, motivul unor amintiri de neuitat
Alergarea i-a schimbat lui Răzvan viziunea asupra sportului și i-a îmbunătățit considerabil stilul de viață. De când a început să alerge, acest sport este parte din programul său săptămânal și nu îl mai vede ca pe ceva greu de făcut. De fiecare dată când iese la alergat, îi dă o stare de bine.
Pe lângă schimbările pozitive pe care alergarea i le-a adus, cu siguranță în ceea ce privește motivația de a continua să alerge într-un mod constant, au contat și atmosfera, comunitatea care s-a construit în jurul unei idei (321sport) și sentimentul de apartenență pe care aceasta i l-a oferit încă din primul moment. “Aici am cunoscut oameni diferiți, dar cu o pasiune comună. Am dezvoltat prietenii cu persoane pe care nu cred că aș fi avut cum să le cunosc dacă nu era această comunitate. Sunt un om mai bun și datorită 321sport și tind în continuare spre cea mai bună variantă a mea.”
Cu alte cuvinte, alergarea l-a învățat pe Răzvan foarte multe lucruri valoroase, și i-a adus experiențe la care poate nici nu visa. Pe parcursul a celor cinci ani de când face parte din familia de alergători 321sport, Răzvan a adunat foarte multe clipe de neuitat, spre exemplu, își amintește cu drag de concursul VLC, unde a fost atât voluntar, alergător, fotograf, cât și șofer sau una dintre zilele sale de naștere, când a adus un tort făcut de mama sa și toată lumea i-a scris ulterior că a făcut cel mai bun tort cu ciocolată. “Mama, dacă vezi asta, să știi că oamenii de la 321sport nu se supără dacă ne mai faci un tort.”
Alergarea, doar una dintre pasiunile lui Răzvan Novac
Pe lângă alergare, Răzvan este pasionat atât de fotografie, cât și de scris, iar fiecare dintre aceste trei pasiuni îi aduce foarte multă bucurie în suflet. Reușește să împletească alergarea cu fotografia și cu scrisul într-un tot unitar ce cântărește destul de mult în ceea ce privește plăcerea cu care el trăiește fiecare zi. De fotografie este pasionat de mic. Consideră că fotografia este un mod prin care se exprimă, uneori mai ușor decât în cuvinte. “Fotografia este pasiunea care m-a dezvoltat încă de la vârste fragede. Prin ea am învățat să fiu atent la detalii, uneori prea atent, dar nu e chiar așa o problemă.”
Pentru Răzvan, fotografia este de asemenea acel ceva care-l deosebește de ceilalți alergători. “Eu pot să alerg cu aparatul foto în mână, să îl folosesc în timp ce alții aleargă în fața mea și să îmi și iasă un cadru bun. Radu poate să confirme, Transfăgărășanul ne-a fost și el martor. Lăsând gluma acum, nu știu, cred că fiecare om este diferit în felul său.”
Pe lângă alergare și fotografie, Răzvan iubește să călătorească și să scrie. Ideea de blog i-a venit într-un moment în care mergea de la Predeal către Diham. Vorbea cu niște colegi alături de care era în acea plimbare despre cât de frumos e traseul, ce bine se vede Bucșoiu și ce priveliște e spre Postăvaru. Ei i-au transmis că știe atât de multe informații, încât ar fi bine le să scriu, să nu cumva să le uite. “Sunt un geograf, nu pot să uit informațiile astea, dar m-am hotărât să încep să scriu. La început scriam destul de simplu, dar anul trecut am încercat să investesc mai mult timp într-o postare și cred că mi-am îmbunătățit stilul și articolele.” Îi place foarte mult când primește mesaje de la oameni pe care nu îi cunoaște pentru a le da mai multe detalii despre un anume traseu sau despre ce pot să viziteze într-o anumită zonă. “Recunosc, îmi promovez județul cât pot de mult. Sunt un mehedințean pasionat de locurile natale.”
Când vine vorba de pasiunile lui, cel mai mult îi place să le îmbine și să se bucure de toate trei deodată. “Mi se pare cel mai bun mod de a descoperi un oraș sau o zonă. Prin drumeție, plimbare, alergare. Prin fotografie, documentare, fotografiere și concretizarea tuturor informațiilor într-o postare pe blog.”
“Atât timp cât faci exact ce îți place, trebuie să te bucuri de moment. Chiar și dacă ai o zi mai puțin productivă într-o călătorie, măcar ia la pas două-trei străduțe, e posibil să descoperi că la scara de lângă e o cafenea cu o poveste. Iar după ce bei cafeaua și asculți povestea, vei vedea o magnolie înflorită în curtea unei case vechi. Asta e satisfacția unei experințe în care combin niște pasiuni care mă definesc.”
Experiența “The Speed Project”, prin ochii celui care a fost în culisele proiectului, ca fotograf
The Speed Project, început în 2014, este una dintre cele mai frumoase (și nebune curse din lume), se aleargă de la Los Angeles la Las Vegas (550 de kilometri) în echipe de câte 6, în ștafetă. În 2020, după cum probabil știți, organizatorii au fost nevoiți să transforme conceptul original într-o experiență cel puțin inedită, dar care să conecteze sportivii din comunitățile de alergare din întreaga lume: echipe de alergători din întreaga lume care să se organizeze singure, într-un mod cât mai creativ și adaptat la situația actuală. Astfel, Radu Restivan, fondator 321sport #RunningCulture, alături de alți 5 curajoși, au format echipa ce a participat la una dintre cele mai nebune experiențe pe care alergare le-a oferit-o vreodată: TSP DIY Romanian Edition!
De TSP, Răzvan a aflat de la Radu, care l-a întrebat cum i se pare ideea și pe unde ar putea să facă traseul. I s-a părut încă de la început o nebunie, dar una foarte frumoasă.
Crede că toată experiența a fost magică, dar în special orele de pe Transfăgărășan au ceva aparte. “Dimineața cu ceață pe drumul spre Agnita, panorama cu munții Făgăraș, așteptarea de pe malul Oltului și faptul că am alergat și eu ultima ștafetă, fac din toate experiența TSP una de neuitat și de menționat oriunde voi merge de acum înainte.”
“E o nebunie de cursă. Nu se poate exprima nici în fotografii, nici în cuvinte, ce o face atât de specială. Doar dacă faci parte din ea înțelegi și simți acel ceva.”
Mi-a povestit că au fost multe momente de oboseală, chiar și din partea sa. A condus singur, a făcut fotografii în locuri pe care și le setase înainte de cursă și a încercat să fie omul potrivit la locul potrivit, cât a putut de mult. “Cred că mi-a ieșit destul de bine!”
Puteți pătrunde mai adânc în experiența The Speed Project chiar aici, unde Răzvan Novac a documentat toată cursa, într-un material detaliat, pe blogul său.
Răzvan Novac este un om incredibil de creativ și pasionat, care are în spate multe visuri ce așteaptă să fie împlinite și pentru care garantează că va face tot ce îi va sta în putință să le realizeze. Nu va renunța niciodată la pasiunile sale și va încerca să îi învețe și pe alții să facă același lucru. “Sunt un geograf, călător, pasionat de fotografie, scris și alergare, iar ordinea e aleatorie. Peste 10 ani voi fi același, cu o experiență de viață în spate, dar cu același suflet de copil.”