Lecția lui Bogdan Damian: când viața te pune la pământ, nu te plânge. Muncește!

2020 l-a dus pe cele mai înalte culmi, ca mai apoi să dea cu el de pământ. La propriu. Așa ar descrie anul care tocmai s-a încheiat Bogdan Damian, unul dintre cei mai buni alergători montani de la noi din țară.

Cu toții am avut parte de surprize plăcute sau mai puțin plăcute în anul precedent, de momente care ne-au determinat să ne adaptăm rapid unui nou stil de viață, dar și de situații care ne-au schimbat în totalitate prezentul și poate chiar viitorul.

Poză făcută la Ciucaș X3: https://www.ciucasx3.ro/

Începutul anului 2020 arăta perfect pentru Bogdan, care se pregătea cu seriozitate pentru noul sezon competițional, așa cum o face în fiecare zi. Zi de zi, de ani la rând. Antrenamentele decurgeau extraordinar de bine, fiind în cea mai bună formă a sa. Calendarul competițional era pregătit pentru a obține noi rezultate excepționale.

Toate aceste planuri și vise s-au spulberat odată cu momentul intrării în starea de urgență, când majoritatea competițiilor s-au anulat. A fost frustrant, a fost dezamăgitor dar, din păcate, incertitudinea face parte din viața unui sportiv. Tot ce rămâne de făcut este să fii optimist în continuare și să te focusezi spre îndeplinirea unor challenge-uri sau obiective diferite, lucru pe care Bogdan l-a făcut.

Poză făcută la Bucharest Urban Athletics: https://urbanathletics.ro/

Chiar dacă a fost foarte supărat pentru toată această situație, deoarece viața de sportiv are durată scurtă în comparație cu alte meserii, iar această perioadă nu mai poate fi recuperată, a încercat să își îndeplinească visul de a deveni mai rapid pe toate distanțele de la 100m până la 5000m. Iar timpii lui sunt remarcabili!

Cartea lui de vizită este de alergător montan, însă oricând ar putea să se antreneze cot la cot cu un sportiv care se pregătește pentru probele de pistă. Cel mai bucuros a fost pentru timpul obținut pe distanța de 1000m – 2’38″31, un rezultat care se poate obține doar prin multă muncă și perseverență.

Ziua în care totul s-a schimbat

 

“M-a lovit mașina, dar sunt bine”, acestea au fost cuvintele pe care Bogdan mi le-a spus pe 7 august 2020. Îl sunasem să îl întreb cum a fost antrenamentul de bicicletă la care ar fi trebuit să mergem împreună, însă am aflat că suferise un accident, fiind lovit de o mașină în trafic.

Atunci a fost o fracțiune de secundă când nu înțelegeam ce vrea să îmi spună. Sau, pur și simplu, creierul meu nu putea să accepte că un prieten bun se confruntă cu așa ceva.

Pe 6 august, cu o zi înainte, plănuisem să mergem pe cursiere la un antrenament, dar a intervenit ceva imprevizibil și am fost nevoită să renunț. Am decis să ne auzim când termin ce am de rezolvat. Între timp el s-a hotărât să meargă să caute o florărie pentru a-i face o surpriză soției sale. Voia să îi facă un cadou special de ziua ei.

Poză făcută la Road Grand Tour: https://www.roadgrandtour.ro/

Din păcate, un moment de neatenție al unui șofer grăbit avea să îl coste scump pe Bogdan. La o intersecție, în timp ce mergea regulamentar pe pista de biciclete, a fost lovit de o mașină. Perfect conștient după impact, s-a ridicat în picioare să verifice dacă este bine, dacă nu are un picior sau o mână ruptă. A crezut că a avut parte doar de o sperietură zdravănă, dar câteva ore mai târziu a ajuns de urgență pe masa de operație.

8 coaste rupte și splenectomie, acesta a fost diagnosticul medicilor

 

După operație a început să conștientizeze gravitatea situației și “dauna”: scoaterea splinei, cât și cele 8 coaste rupte. Nu a fost genul de impact din care te alegi cu câteva julituri, te scuturi și pleci mai departe. În momentele respective își dorea să nu i se agraveze starea de sănătate, dar cel mai mult își dorea să își poată suna soția, să o liniștească și să îi spună că totul o să fie bine.

Majoritatea dintre noi am auzit expresia “sportul te călește”, iar Bogdan ne confirmă faptul că, într-adevăr, sportul face minuni pentru organismul nostru. Cu siguranță starea lui ar fi fost mult mai gravă dacă nu avea un corp puternic care să lupte pentru a se reface cât mai rapid, lucrul acesta i l-au confirmat și medicii.

Primele 4 zile au fost critice și nu a reușit să mănânce absolut nimic. A slăbit aproximativ 10 kilograme și deja începea să se gândească că acela a fost sfârșitul carierei sale.

Și nu puteam să nu mă gândesc la același lucru: “Ce faci în ziua în care munca de o viață este ruinată de un moment nefericit”? Dar am căutat răspunsul în ambiția lui Bogdan, care mi-a arătat că, dincolo de rău, întotdeauna există speranță.

Viața lui fusese afectată serios din punct de vedere fizic, ar fi avut toate motivele să acuze și o cădere psihică. Totuși a încercat să rămână calm și optimist. În subconștientul său spera că organismul îl va ajuta să se recupereze și o să poată reveni la ceea ce îi place cel mai mult, sportul de performanță. Deja după o săptămână a început să se simtă mult mai bine. Primea semnale pozitive din partea corpului, care răspundea foarte bine la tratament.  La un moment dat a simțit ca poate reveni la viața pe care o avea înainte. Își făcea planuri: oare cât de repede se poate recupera? A fost momentul când s-a gândit că mai are multe de dovedit în acest sport și nimic nu îl va împiedica în drumul său spre îndeplinirea obiectivelor.

Poză făcută la Primavera Trail Race: https://www.primaveratrailrace.ro/ro/

4 etaje urcate fără pauză, acela a fost efortul maxim pe care Bogdan a putut să îl facă la o săptămână după accident. A fost momentul când a realizat cât de grea o să fie refacerea și câtă răbdare trebuie să aibă cu el însuși. Au urmat 3 luni de recuperare și multă suferință, perioadă în care a rămas optimist și încrezător că până la sfârșitul anului se va putea întoarce la mișcare, lucru pe care l-a și făcut. La 4 luni după accident reușea să alerge la un ritm susținut timp de o oră, iar progresul continua să apară.

Totul mergea conform planului până pe data de 15 decembrie, când Bogdan a primit o nouă lovitură: testul pentru COVID-19 a ieșit pozitiv. Din păcate, a urmat o nouă perioadă de pauză, timp în care Bogdan a pierdut toată forma fizică pe care reușise, cu foarte mult efort, să o recapete. Nici nu se scuturase bine după șocul din luna august, căci viața l-a pus din nou la pământ. Dar oamenii puternici nu caută niciodată scuze, ci doar soluții pentru a merge mai departe.

Iar Bogdan este un om incredibil de puternic.

 

Pe 31 decembrie 2020 și-a luat adio de la cel mai greu an din viața lui. Ar fi putut să se plângă, dar a ales să muncească de fiecare dată pentru a reveni. Sportul de performanță l-a învățat că drumul spre top este departe de a fi ușor, iar întotdeauna pot apărea obstacole neprevăzute.

Poză făcută la Retezat Sky Race: https://retezat.skyrace.ro/

Privește cu încredere în 2021. Este încrezător că noul an îi va aduce multe satisfacții si reușite atât pe plan personal, cât și profesional. Campionatul Mondial de Alergare Montană de Lungă Distanță din luna noiembrie este principalul său obiectiv. Își dorește un rezultat cât mai bun atât la individual, cât și alături de echipa României. Și visul său nu se oprește aici: vrea să își doboare recordurile pe pistă din 2020.

Lecția lui Bogdan este simplă, frumoasă, extrem de grea, dar ne învață atât de multe: când viața te pune la pământ, nu te plânge. Muncește!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu