Eduardo Gomes scrie istorie alături de noi la Cota 10.000!

Al treilea curajos care s-a alăturat proiectului La Cota 10.000 este Eduardo Gomes! Este unul dintre portughezii care s-au alăturat comunității 321sport de-a lungul timpului, un om cu un optimism pe care nu ai cum să nu-l remarci. Foarte pasionat de alergare, a acceptat să își ducă pasiunea la alt nivel alături de noi, mai exact la 10.000 de metri diferență de nivel.

Activează în sectorul agricol, mai exact în consultanță și gestiunea de ferme agricole într-un grup prezent în România și Bulgaria. De asemenea, colaborează cu o societate română care dezvoltă echipamente și software pentru monitorizarea temperaturii și gestionarea fluxului de răcire a cerealelor depozitate în magazie sau în siloz.

Este pasionat de sport încă din copilărie, principalele activități pe care le practică în mod regulat fiind înotul, echitația și canotajul. Din 2016 a început să practice alergatul mai serios, iar acesta a devenit hobby-ul și sportul principal. Înotul a rămas totuși un sport drag lui, iar pe viitor, dorește să participe la probe de triatlon.
În prezent, are un program de antrenament intens: 5 zile pe săptămână, 2 zile de pauză. Acesta constă în 3 zile de alergare ușoară, 1 zi de long run și o zi cu viteză variată sau repetiții. Antrenamentul de la prima oră a zilei este pentru el înlocuitorul cafelei de dimineață, deoarece îi dă energie și motivație pentru toată ziua. Când nu are posibilitatea se antrenează seara, după programul de lucru.

În pregătirea lui pentru La Cota 10.000 a încercat să își respecte programul de antrenament obișnuit pentru a-și atinge obiectivul de 21 de kilometri, iar în weekend-uri a mai făcut câteva antrenamente pe nisip și în locuri în pante.

Conceptul acestui proiect a fost factorul care l-a atras cel mai mult “când te gândești că cel mai înalt vârf de pe pământ are 8.800 de metrii, și urmează să faci un total cumulat de 10.000 de metri în România, urcând peste cele mai importante lanțuri muntoase, cum să nu te atragă acestă idee?”
Așteaptă cu nerăbdare atingerea celor mai frumoase vârfuri din România, fiind pentru el un moment foarte așteptat și un vis în curs de a se îndeplini în realitate.

Din punct de vedere sportiv, expediția pentru el reprezintă trecerea de la asfaltul obișnuit sau de la un trail montan mai moderat la un trail montan mai exigent. Înseamnă testarea rezistenței fizice și mentale, repetiția urcării într-un anumit număr de zile consecutive, asemănător unui Ultra trail pe etape.

Iată trailerul documentarului La Cota 10000

Din punct de vedere mental este un test al capacității de adaptare. Sunt necesare anumite compromisuri în funcție de grup și de condițiile meteo, pentru a duce la bun sfârșit obiectivul propus și pentru a-și menține corpul în mișcare.

Atunci când simte că nu mai poate, motivația lui sunt toți cei care au dorit sa fie prezenți la acest proiect. Pentru Eduardo, contează povestea pe care o va putea împărtăși cu cei dragi de acasă și prietenii. Are anumite așteptări în ce privește expediția, însă nu are un traseu preferat. Consideră că trebuie să le parcurgă pe toate pentru a face o comparație: „fiecare traseu are povestea și atracțiile lui”.Pentru Eduardo, Carpații reprezintă un lanț muntos care ocupă o bună parte din teritoriul României și are un rol important din punct de vedere al climei, al regiunii și al tradițiilor.

Ca un sportiv și alergător pasionat, se antrenează obișnuit, cu câteva adaptări. Cele mai importante sunt structura fizică și mentală, dobândite prin antrenamentul regulat, cât și prin participarea la diverse curse sau drumeții. Foarte importante sunt de asemenea nutriția și hidratarea adecvată, pentru a avea energia necesară pentru antrenament.

Boa sorte, Eduardo! Să te întorci cu multe povești frumoase și inspirație pentru a da mai departe energia acestei reușite!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu