Reluăm sau nu alergările 321sport? Aceasta este întrebarea!

Deși din 15 mai s-au mai relaxat măsurile de siguranță și am reînceput să alergăm în mini echipe de câte 3, încă nu putem relua antrenamentele de grup, așa cum ne-am fi dorit. Siguranța noastră și a celor din jur rămâne prioritatea noastră numărul 1, oricât de dor ne-ar fi de voi.
Însă, vestea mai bună e că ne putem vedea și alerga câte 6 persoane, în loc de 3 cum am alergat până acum. Simțim că ne apropiem de ziua în care vom primi vestea mult așteptată: aceea că ne vom reîntoarce la evenimentele mari, la antrenamentele de pe pista de la Lia Manoliu și la competițiile naționale și internaționale.

Iar dacă privim partea plină a paharului, aceste luni în care am trăit cu sufletul la gură, ne-au făcut să ne apropiem mai mult între noi și să ne bucurăm și mai mult de sport acum că libertatea ne-a fost redată (măcar parțial). Marțea rămâne seara în care alergăm, indiferent în ce parc, oraș, țară ne aflăm. Împreună sau separat. Câte 1, 2, 3 sau 6. Surpriza cea mai frumoasă din ultimele săptămâni e că ne-am intersectat fără să ne planificăm acest lucru, cu mulți dintre membrii comunității 321sport la locul nostru de întâlnire.Autoritățile au anunțat noi măsuri de relaxare, însă e important să rămânem conștienți că pericolul nu a trecut complet! Nici măcar nu știm când sau dacă va trece, însă pentru moment, e bine să fim precauți, să ne acordăm mai multă atenție, să facem lucrurile responsabil. Mai jos sunt cele mai importante recomandări ce țin de comunitatea noastră de alergare:

  1. Toate evenimentele 321sport #RunningCulture rămân anulate pe o durată nedeterminată pentru a nu pune în pericol siguranța participanților și a familiilor acestora. Vom reveni la antrenamentele de grup și la evenimentele în aer liber în momentul în care vom putea face acest lucru în deplină siguranță și vom anunța acest lucru din timp.
  2. Alergarea în aer liber este permisă doar în grupuri de maximum 6 persoane, masca de protecție rămâne obligatorie în spațiile publice închise, iar păstrarea unei distanțe de cel puțin un metru față de cei din jur este esențială.
  3. După 15 iunie, se redeschid sălile de fitness pentru public, piscinele exterioare și mall-urile în condiții speciale și cu respectarea măsurilor generale de prevenire și protecție. Mai jos sunt câteva dintre informațiile pe care le-am reținut, însă vă recomandăm să urmăriți cu atenție recomandările oferite de autorități:
    1. Accesul în sălile de fitness se va face doar cu programare prealabilă.
    2. Informați-vă despre distanța între sportivi și respectați-o.
    3. Aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor mai des.
    4. Este recomandată aerisirea naturală cât mai des.
    5. Va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor.
    6. Nu va fi permisă folosirea dușurilor. Luați-vă șervețele umede, apă să vă hidratați și neapărat haine de schimb la voi.
    7. Atunci când vă antrenați, lăsați un aparat liber între două folosite.
  4. Respectați în continuare toate indicațiile date de autorități. Vă rugăm să vă informați doar din surse oficiale: Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale, Poliția Română sau alte site-uri ale instituțiilor din România.

Împreună și doar uniți vom reuși! Dacă gestionăm bine resursele pe care le avem și suntem conștienți și ne protejăm în continuare, vom fi învingători și ne vom putea bucura din nou de sport în familia extinsă 321sport.

Faceți sport în mod responsabil și aveți grijă de voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu