Roxana Popa: ”Când alergi într-un program organizat, îți găsești motivația mult mai ușor”

Pentru că ne dorim să inspirăm lumea prin puterea exemplului și prin cât mai multe povești care să descrie cultura alergării din familia 321sport, Roxana Popa, care face parte din comunitatea noastră și a testat noii pantofi de alergare HOVR Machina, a împărtășit cu noi cum îi influențează sportul viața de zi cu zi.

Roxana are 43 de ani, s-a născut în București, iar în viața de zi cu zi lucrează în domeniul resurselor umane. După job, petrece timp alături de copii. După ce îi ia de la afterschool, mănâncă împreună, îi ajută la teme dacă mai este cazul, apoi pleacă împreună cu ei la antrenamentele de escaladă si bouldering. Când nu escaladează, merge la sală sau iese în parc la alergare.
Sportul face parte din viața Roxanei într-un mod constant încă de pe vremea când era copil. Primul său contact cu sportul a fost atunci când părinții au dat-o la înot, urmând ca în clasa a V-a să înceapă patinajul. Bineînțeles, fiind o iubitoare de sport, Roxana nu s-a oprit doar la înot și patinaj. A practicat o bună parte din viața sa și baschetul, voleiul, ciclismul, artele marțiale, iar pasiunea pentru alergare și-a descoperit-o abia după vârsta de 35 de ani când a reușit să termine un cros de 6 kilometri. Energia pozitivă pe care a simțit-o la acel concurs, dar și faptul că se afla în același loc cu foarte mulți oameni pe care i-a unit un scop comun, au determinat-o să realizeze că ea chiar iubește alergarea, sport care de atunci a devenit pasiunea ei.
Roxana ne-a povestit că are foarte multe amintiri frumoase în ceea ce privește alergarea și că îi este destul de greu să aleagă doar una singură, așa că cele mai frumoase amintiri ale ei sunt: momentul în care a trecut pentru prima dată linia de finish la un concurs de alergare, mai exact la crosul Casiopeea, dar și ziua în care s-a clasat pe primul loc în cadrul altui concurs.

Odată cu alergarea, Roxana a căpătat mai multă încredere în forțele proprii. Este mult mai organizată și atentă la ceea ce mănâncă, la odihnă, dar și la corpul său. Sportul o relaxează mereu. Chiar și în zilele în care oboseala de la birou se face simțită, are o stare de bine după fiecare antrenament și de asemenea, fie ploaie, frig sau ninsoare, București, mare sau munte, reușește să alerge oriunde și în orice condiții cu aceeași plăcere.
Își face timp să alerge de trei ori pe săptămână, iar în weekend chiar și un long run. Ne-a povestit că de obicei, după alergare face cu spor și diferite treburi casnice, de care altfel nu crede că ar avea același chef. Uneori aleargă singură, însă preferă să participe la sesiuni de alergare alături de alți oameni deoarece aceștia o motivează, o ambiționează să își depășească limitele, mai ales când are impresia că nu mai poate. Este foarte fericită că face parte din comunitatea 321sport, deoarece e de părere că atunci când alergi într-un program organizat, îți găsești motivația mult mai ușor, ai sprijinul unui coordonator/antrenor dar și al celorlalți alergători. Un program de antrenamente bine gândit ajută la obținerea unor personal best-uri, a unei evoluții în alergare, iar atunci când simți că evoluezi constant, iubești și mai mult ceea ce faci.

În final, ca planuri de viitor, Roxana își dorește să alerge cât mai mulți ani, atât în țară cât și peste hotare.


În prezent, având în vedere situația virusului COVID-19, antrenamentele  susținute de Under Armour România sunt suspendate. Citiți mai multe detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu