Timp de câteva luni ne-am antrenat împreună în cadrul powered by Under Armour și ne-am transformat într-o familie și mai mare de alergători.
Săptămâna trecută, ar fi trebui să încheiem sezonul 11, să ducem alergarea și petrecerea la un cu totul alt nivel, să ne vedem obiectivul și visul îndeplinit, să trecem prin toate emoțiile posibile și, inclusiv să ne luăm de mână pentru a trece linia de finish ÎMPREUNĂ.
Doar că, planurile ne-au fost date peste cap, iar Bucharest Half Marathon s-a amânat până pe 5-6 septembrie 2020. Unii dintre noi alergam pentru prima oară la o cursă, alții ne doream să scoatem un nou personal best. Cei mai mulți dintre noi, ne convinsesem (cu greu) toți prietenii și rudele să ne încurajeze de pe traseu și să ne aștepte la final.
Însă, suntem de părere că avem în continuare o mulțime de motive să fim uniți și să ne bucurăm de alte perspective pe care ni le oferă cursa, iar acest film emoționant, al celor de la Zuzu Fit, pe care neapărat trebuie să-l vezi, ne aduce aminte că dragostea pentru sport continuă indiferent de orice!
https://www.instagram.com/p/B__qVttpCax/?utm_source=ig_web_copy_link
Așa că, am provocat comunitatea 321sport să ne trimită poveștile a ceea ce ar fi fost semimaratonul București, 10 mai 2020. Iată ce a ieșit:
Primii mei 21 de kilometri, de Elena Stanciu.
Call me superficial, dar când se apropie un eveniment important în viața mea, primul lucru la care mă gândesc este ”eu cu ce mă îmbrac?”. Ai ghicit, sunt femeie, dar nu cred că sunt superficială dacă îmi plac lucrurile frumoase. Sau cel puțin nu îmi pasă dacă asta crezi despre mine.
Dar să ne întoarcem la ținuta din timpul ”evenimentului”! Scuze, de la PRIMUL MEU SEMIMARATON. Primii mei 21 de kilometri, alergați dintr-o încercare și la gândurile care m-au năpădit de vreo săptămână, de când mi-am dat seama ca pe 10 mai TREBUIA să ajung la linia de finish înconjurată de noii mei prieteni, care mă plac chiar și atunci când sunt transpirată și transfigurată. Mie mi-a luat ceva timp să mă plac fără artificii, tocmai de acea am mai multă încredere în mine datorită acestui anturaj.
Știu că ne uităm la echipament, facem comparații de natură funcțională, performanțe etc, dar simt că nu ne diferențiază felul în care ne îmbrăcăm. Mai degrabă ne unesc plăcerea, ori satisfacția amestecate de multe ori cu dureri, scuze pentru a renunța, posibile recompense la final de cursă, nevoia de a ne autodepăși sau de a impresiona pe cineva, toată nebuloasa de gânduri din mintea alergătorului. De fapt, asta se întâmplă în mintea mea în timpul unei alergări iar acum trebuie să le gestionez de una singură. Nu mai aleargă cineva cu mine care să mă tragă la răspundere ori să mă motiveze, o fac tot eu.
Ultima vizită la mall înainte de pandemie am făcut-o ca să probez ”pantofi” noi. Fără succes, din păcate, dar asta nu m-a oprit din alergare. Și știu că o să alerg primii mei 21 de kilometri chiar și cu încălțările vechi, singură, poate într-o altă zi decât cea prefigurată, important este să nu mă opresc.
