Timp de câteva luni ne-am antrenat împreună în cadrul powered by Under Armour și ne-am transformat într-o familie și mai mare de alergători.
Săptămâna aceasta, ar fi trebui să încheiem sezonul 11, să ducem alergarea și petrecerea la un cu totul alt nivel, să ne vedem obiectivul și visul îndeplinit, să trecem prin toate emoțiile posibile și, inclusiv să ne luăm de mână pentru a trece linia de finish ÎMPREUNĂ.
Doar că, planurile ne-au fost date peste cap, iar Bucharest Half Marathon s-a amânat până pe 5-6 septembrie 2020. Unii dintre noi alergam pentru prima oară la o cursă, alții ne doream să scoatem un nou personal best. Cei mai mulți dintre noi, ne convinsesem (cu greu) toți prietenii și rudele să ne încurajeze de pe traseu și să ne aștepte la final.
Însă, suntem de părere că avem în continuare o mulțime de motive să fim uniți și să ne bucurăm de alte perspective pe care ni le oferă cursa, iar acest film emoționant, al celor de la Zuzu Fit, pe care neapărat trebuie să-l vezi, ne aduce aminte că dragostea pentru sport continuă indiferent de orice!
https://www.instagram.com/p/B__qVttpCax/?utm_source=ig_web_copy_link
Așa că, am provocat comunitatea 321sport să ne trimită poveștile a ceea ce ar fi fost semimaratonul București, 10 mai 2020. Iată ce a ieșit:
Bucharest Half Marathon 2020 – purtătorul steagului 321sport – Cătălin Săndulache.
”După câteva luni în care am reușit să ajung și nu prea, la antrenemantele 321sport (Salut, Radu! ?), îmi iau inima-n dinți și mă înscriu la cursa de anul asta la Bucharest Half Marathon. Cu câteva zile înainte de competiție, deja intru în fibrilații. Ultimul antrenament de miercuri de pe pistă a fost unul destul de mișto, iar Radu ne-a energizat pe toți cu discursul lui motivațional. Planul meu până la cursă: Odihnă, atenție la mâncare (să intru în categorie ?) și de refăcut stocul de geluri și energizante. Și gândul că energia galeriei 321sport ar trebui să compenseze antrenamentele de la care am lipsit în ultimele luni.
E vineri și după ce termin programul la job mai devreme, mă îndrept spre Piața Constituției să îmi ridic kit-ul. E plin de lume, însă lucrurile merg destul de repede. Mă întâlnesc cu Daniel și cu Cosmin, facem o poză cu tricourile de concurs să o punem pe grup și ma duc spre casă, dar nu înainte să trec pe la standul Garmin să arunc un ochi, trebuie să îmi schimb vechiul Polar cu un Fenix, poate pentru ziua mea îmi fac un cadou frumos. ?
Pentru ediția asta, mi-am schimbat adidașii vechi de alergare cu noii Machina Black, e suficient. ? Trec și pe la standul Isostar sa îmi refac stocul de geluri și acum chiar mă duc spre casă. Îi salut în drum pe cei de la Fundația Motivation. Din păcate, anul ăsta nu am reușit să mai alerg pentru ei, însă sunt sigur că mă vor înțelege de ce am ales să alerg pentru cauza celor Magic Camp. Mulțumesc tuturor celor care au donat, se știu ei!
Sâmbătă ne întâlnim cu gașca 321 la alergarea de dezmorțire în parcul Izvor cu kenyenii. E cam cald, dar mă gândesc la berea de după antrenament sau mai bine lasă, o limonadă cu o zi înainte de cursă. ? Seara îmi pregătesc echipamentul pentru a doua și mă gândesc deja la a doua zi cum voi termina cursa sub 1h 48min, my old PB. Yeah, right! Vise, băiete! ? Pun poza tradițională pe Facebook cu echipamentul și mă bag la somn, am trecut cu 2 minute peste miezul nopții și mai sunt doar 6 ore până mă trezesc. E ora 1 jumătate, sunt în pat de o oră și eu tot nu am somn, o fi din cauza emoțiilor? Am mai făcut asta, nu înțeleg de ce. Poate pentru că de fiecare data e altfel, de fiecare dată e ceva nou și de fiecare dată e mai frumos și chestia asta nu mă lasă să adorm.
6 și jumătate, mă ridic din pat. Mănânc ceva rapid, nu la fel de consistent ca dățile trecute, ca să fiu mai ușor și să nu simt că îmi vine toată mâncarea înapoi la km 14 ?. Îmi beau apa energizantă cu magneziu și un baton, mă îmbrac și ies pe ușă deja echipat. Ajung în Piață, deja gașca se încălzește în colțul Under Armour. Radu conduce ca de obicei încălzirea pe o melodie N&D ?) și are un zâmbet cât toată Casa Poporului, e clar că o să fie o cursă bună azi. După încălzire întreabă cine mai vrea să alerge cu ultimul steag 321sport, mă ofer așa cum am alergat și în weekend-ul de la Craiova. Am de luat o decizie grea: să alerg în tricoul Magic Camp sau în maioul de la 321sport. Până la urmă, mă decid: încep cu cel de la Magic Camp și pe la mijlocul cursei când se mai încălzește instalația îl dau jos pentru că pe dedesubt îl am pe cel de la 321 si oricum steagul 321 îmi va ține de urât și de soare pe tot parcursul cursei. ?
Fug spre start, în 10 minute se dă startul, marea verde-galben (culorile tricourilor de la ediția asta) de oameni era deja acolo. Îmi ocup locul în sector și îmi beau ultimul energizant. Se dă startul, pe mine mă apucă niște emoții de bucurie de nedescris când trec linia de start, dau drumul la aplicație și la ceas și pe primii 2 km alerg în pace mai lent. Nu ai pe unde sa o iei, știu oricum că după ce întoarcem la Piața Alba-Iulia va fi loc și timp suficient până la final să recuperez, noi să fim sănătoși! ?
Și așa se întâmplă, la km 3 am pace de 5 minute 30 secunde, încă e bine, întorc la rond și în față se deschide Bulevardul Unirii și se vede Palatul Parlamentului la orizont și e loc suficient să depășești. Încep cursa de urmărire. Obiectivul ar fi să depășesc pacerii de 1h 50 minute până la finalul liniei drepte de la magazinul Unirea și de acolo mai vedem! ? Depășind lumea, aud din spate, “Bravo 321sport!”, “Forza, 321!”. Eu le răspund la fel, îi încurajez și le zâmbesc. Sunt persoane care de-a lungul timpului au ajuns la antrenamentele și alergările 321. În momentele alea grele te legi de orice și oricine ca să reziști până la final. Ajung la km 7 si eu tot nu am depășit pacerul de 1h 50 minute și urmează partea mea “preferată” din cursă, urcarea de pe Buzești și deja e extrem de cald. Renunț la tricou (altă viață! ?), cel de deasupra cu Magic Camp pe care îl țin într-o mână fluturându-l, responsabilitatea pentru cauza pentru copiii cu cancer nu mă lasă să îl las din mână, dacă ei pot să lupte cu o boală necruțătoare, pot și eu să țin un tricou până la final. În cealaltă mână am steagul 321, dar îl leg la gât și flutura pe spate, l-am rezolvat. Ajung la Piața Victoriei și văd în zare steagurile pacerilor de 1h 50 minute. Până la Arcul de Triumf îi prind din urmă și întorc înaintea lor. Sunt în target. De-acum nu trebuie decât să țin ritmul ăsta până la final și orice avans față de paceri e un bonus. Mă simt bine după ce am rămas numai în maiou și după ce arunc pe mine o sticlă de apă de la următorul punct de hidratare, continui. Urmează partea cea mai frumoasă: Calea Victoriei, Bulevardul Elisabeta. Chestia asta parcă îmi dă aripi. Mă surprind zâmbind de bucurie și retrăiesc aceleași emoții de la start. Pentru genul ăsta de momente m-am apucat de alergat și probabil nu o să pot să renunț vreodată.
Ajung la km 14 și deja începe să devină mult mai cald, încep să răsuflu mai greu, mă uit la puls: 190 bpm, ceva normal pentru mine, având în vedere că am prins la un semimaraton în mai odată 197 bpm. Poate indică greșit ceasul meu. Inspir și expir mai profund să îmi recapăt suflul. Mai arunc ceva apă pe mine și continui pe Bulevardul Elisabeta, prin Cișmigiu și urc înapoi spre Piața Victoriei. E km 17, pace-ul de 5 minute 10 secunde, ceea ce înseamnă că sunt cu 5 secunde/km în interiorul obiectivului. Dar ultimii kilometri sunt de obicei cei mai grei și căldura și mai puternică. Cobor la Piața Națiunilor Unite, un alt loc preferat unde de obicei stau fotografii, încerc să zâmbesc ca și cum atunci aș fi început cursa și urmează Splaiul și întoarcerea de la Izvor unde sunt cei mai mult încurajatori, atmosfera îți dă aripi deși tu nu vrei decât să te urci în primul Uber sau metrou și să te duci acasă.
Kilometrul 20, pace-ul de 5 minute 12 secunde, asta înseamnă că tot sunt sub obiectivul propus. Încerc să accelerez însă mi-e aproape imposibil, aud de pe margine “Hai, Cătăline!” și asta parcă îmi dă un boost de energie și uit de durere și de efortul celor 20 de kilometri de până atunci și măresc pasul. Ultima curba spre stânga spre finish, depășesc vreo doi alergători și când trec linia de finish văd 1 oră și 49 de minute pe cronometrul oficial, eu ar trebui să am cu vreo 2 minute mai puțin pe net de la start și așa este: 1 oră și 47 de minute, un nou PB, față de cel de la ediția de anul trecut. Îmi iau medalia, mă întâlnesc la final cu mulți prieteni și cunoscuți, îi întreb: “Cum a fost?” Ne felicităm și ne urăm să ne vedem cu bine și la următoarele curse. Mă întâlnesc cu susținătorii mei, care au venit să mă încurajeze și să îmi facă o surpriză. Facem câteva poze cu medalia și apoi și cu gașca 321sport. Radu, care abia a terminat cursa fiind pacer la 2h e mândru de toți “copiii” lui care și-au îndeplinit obiectivele. Cel mai important e că au ieșit din casă și că au făcut mișcare, fie că au alergat 1 sau 21 de kilometri și că povestea de la “1 la 21” merge mai departe. ? Ne dăm întâlnire toți seara la o bere (doua-trei ?) la The Urbanist, unde vom depana toate poveștile cursei!
