Veste extraordinară pentru sportivi: Garmin deschide magazinul online în România

321sport și Garmin nu reprezintă un parteneriat între o comunitate sportivă și un brand, ci este o relație care s-a dezvoltat în timp și care a contribuit la creșterea unei generații de sportivi responsabili. Parteneriatul nostru cu Garmin este unul de lungă durată, iar scopul acestuia este unul singur: acela de a-i ajuta pe oamenii care fac parte din comunitatea 321sport să își poată dezvolta capacitățile fizice prin analizarea corectă și coerentă a datelor care reies din fiecare antrenament.
Ceasurile Garmin pot fi găsite chiar aici.

Au trecut deja 5 ani de când suntem o mare echipă împreună, timp în care tehnologia a avansat teribil, iar informațiile care se pot extrage după un antrenament au devenit din ce în ce mai precise și mai numeroase. Dacă vorbim de zonele de puls, VO2 Max, cadență, pace, resting heart rate, toate acestea sunt informații pe care dacă le interpretăm corect avem toate șansele să ajungem la cea mai bună versiune a noastră din punct de vedere sportiv.

Vestea bună a zilei pe care ne bucurăm să o împărtășim cu voi: Garmin International anunță lansarea oficială a magazinului online pentru România și face un nou pas important în sedimentarea brandului pe piața locală. Odată cu webshop-ul a fost deschis și centrul de asistență și service.

Și vă mai dăm încă o veste bună: dacă folosești codul 321sport10, ai 10% reducere la orice produs Garmin care nu se află deja la reducere și care nu e din seria Marq.

În noul magazin online vor fi active aproximativ 400 de produse și accesorii Garmin, de la brățări de sport accesibile (339 de lei), până la cele mai exclusiviste produse, precum gama de lux Marq, cu ceasuri ce pot depăși 12.000 lei. Garmin estimează o valoare medie a comenzii de 200 de euro pentru primul an, anticipând că cele mai populare achiziții vor fi produsele produse din gama vivo, destinate mass-market, cu apetit incipient pentru activități sportive.

Deschiderea magazinului online era un pas normal în evoluția Garmin în România, fiind în plină dezvoltare zona de tech recreațional și având în continuare potențial de creștere. Încă din 2015, facem eforturi constante de a aduce piața autohtonă la nivelul celor internaționale, astfel că am lucrat în pași clari de dezvoltare. Am inclus limba română în toate manualele și materialele de prezentare, în aplicația Garmin Connect și în softul produselor lansate din 2019, în prezent. Centrul de service și asistență și deschiderea magazinului online au întregit gama de servicii dedicate clienților din România.”, spune Alexandru Moise, Sales & Marketing Manager Garmin România, Bulgaria, Ungaria și Moldova.

Prin intermediul magazinului online, clienții din România vor avea încă un canal, direct, de acces la produse odată cu lansarea lor oficială. Comenzile vor fi livrate din centrul logistic din Marea Britanie, în 1-2 zile lucrătoare. În plus, deschiderea shop-ului vine cu o campanie de transport gratuit până la finalul lunii mai și o serie de prețuri speciale. Ulterior, se vor desfășura și alte campanii promoționale, în linie cu calendarul internațional de evenimente.

Centrul de service și suport local a fost lansat la 1 aprilie și este deservit de la Cluj-Napoca și din Marea Britanie, de către 3 specialiști dedicați. De la deschidere și până în prezent, au fost înregistrate aproximativ 100 de apeluri și peste 250 de emailuri, solicitând informații despre produse sau funcționalități specifice.

Evoluția brandului Garmin pe piața din România a fost constantă, în 2019 fiind vândute peste 25.000 unități, dintre care 20.000 de ceasuri. Anul trecut a adus o creștere de peste 50% în segmentul ceasuri pentru Garmin.


Despre Garmin: Garmin este pionierul navigației prin GPS, al dispozitivelor wireless și aplicațiilor destinate persoanelor cu un stil de viață activ. Garmin are cinci unități principale de business: automobile, aviație, fitness, maritim și recreere outdoor. Pentru mai multe informații despre brandul și produsele Garmin, accesați site-ul, paginile de Instagram și Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu