În pași de alergare spre împlinirea visurilor și obiectivelor sportive

Câteodată, unii dintre noi se pierd printre responsabilități și griji, iar asta ne face să uităm de lucrurile care ne aduceau cândva bucurie sau plăcere, iar de aici, drumul către o viață presărată de monotonie nu este prea lung. Adevărul este că atunci când facem ceea ce ne place, trăim viața cu bucurie. De aceea, este important să ne inspirăm de la cei care reușesc să găsească un echilibru în viața lor între ceea ce iubesc să facă și ceea ce trebuie să facă.

Pentru că ne dorim să inspirăm lumea prin puterea exemplului și prin cât mai multe povești care să descrie cultura alergării din familia 321sport, Elena Stanciu, care face parte din comunitatea noastră și a testat noii pantofi de alergare HOVR Machina, a împărtășit cu noi ce anume îi colorează viața în nuanțe de fericire deplină. 

Elena Stanciu are 30 de ani, s-a născut în Nicolești, județul Buzău. Locuiește de 10 ani în București când a venit să studieze jurnalismul, iar în viața de zi cu zi lucrează într-o agenție de PR. 

Ne-a povestit că primul lucru pe care-l face dimineața este să-și bea cafeaua, să-și hrănească pisoiul și să se joace cu acesta înainte să plece spre birou, lucru care se întâmplă de obicei pe la ora 9:00. Iubește ceea ce face în viața de zi cu zi, iar unul dintre momentele preferate de la birou este acela în care pregătește prânzul alături de colegi și mănâncă împreună. Monotonia nu face parte din viața ei, lucru care i se datorează într-o oarecare măsură și domeniului în care lucrează, iar pe acest principiu funcționează și serile Elenei. Niciuna nu seamănă cu alta. Uneori preferă să petreacă timp cu ea, gătind și relaxându-se, pe când în alte seri, alege să-și petreacă timpul în compania unei prietene pe care o invită la un vin și o vorbă.

A fost din totdeauna pasionată de alergare, dar până într-un punct al vieții sale, cumva de la distanță, într-un mod pasiv, mai exact își dorea să iasă la alergat, dar nu trecea niciodată la acțiune. Asta până într-o zi din vara lui 2019, când dorința de a alerga a fost mai presus de orice scuză, prin urmare și-a îmbrăcat echipamentul și a ieșit pe ușă. De atunci, a continuat să alerge din ce in ce mai mult, până a ajuns în comunitatea 321sport.

Pentru Elena, comunitatea 321sport înseamnă motivație și totodată, o sursă foarte valoroasă de învățare. Ne-a povestit că aproape tot ce știe despre alergare, despre siguranță, echipament, motivație, sunt informații dobândite din cadrul comunității 321sport. Tot aici și-a făcut și prieteni noi, de cursă lungă, iar asta reprezintă pentru ea un plus semnificativ de motivație să se țină de treabă deoarece ne-a împărtășit că de-a lungul timpului a început destul de multe activități pe care mai devreme sau mai târziu le-a abandonat, dar de data aceasta simte că în familia 321sport a găsit ceva diferit.

Are obiective mari pentru anul acesta și nu numai. Alergarea o face să simtă că trăiește, de aceea este convinsă că o să le îndeplinească pe toate. Primul său obiectiv este să-și pună la punct echipamentul, căci treaba cu alergatul a devenit din ce mai serioasă, iar cât mai curând posibil are în plan să termine un semimaraton și un maraton.  Lista continuă cu un trail running și nu în ultimul rând, își dorește să alerge în toate călătoriile pe care le va face de acum înainte. 


În prezent, având în vedere situația virusului COVID-19, antrenamentele  susținute de Under Armour România sunt suspendate. Citiți mai multe detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu