A devenit o tradiție ca echipa 321sport să doneze sânge de câteva ori pe an. Este de datoria noastră să încercăm să îi ajutăm pe cei care au nevoie. Și pentru că facem sport și suntem sănătoși, ne bucurăm să dăm sângele nostru mai departe.
Miercuri, 29 aprilie 2020, la ora 8:00, mergem să donăm sânge și să îl transformăm în aur pentru cei care au nevoie de el! Mai ales în această perioadă, când e mare nevoie de sânge în spitale.
Și chiar dacă primăvara aceasta suntem nevoiți să păstrăm distanța socială și să ne luăm toate măsurile de siguranță, avem un scop comun foarte important: să salvăm vieți!
Acțiunea se desfășoară la Centrul de Transfuzie Sanguină București, iar pe site-ul lor puteți afla care sunt condițiile de admisibilitate.
Vă invităm și pe voi să mergeți la donare de sânge (pe cont propriu sau alături de noi, dar distanțați) pentru că acest lucru ajută la salvarea unor vieți! Tradiția continuă indiferent de provocări și ne bucurăm că putem conta pe voi și de data aceasta!
MY BLOOD IS GOLD este poate una dintre cele mai importante medalii pe care un alergător ar putea să le primească.