Săptămâna trecută am avut parte de o performanță excelentă în alergarea montană românească!
Imnul României a răsunat sâmbătă, 16 noiembrie 2019, la Villa de Angostura, Argentina datorită Cristinei Simion, care a devenit campioană mondială la alergare montană.
La 28 de ani, Cristina ne arată că orice vis, oricât de grandios poate părea, este realizabil! Victoria ei reprezintă un cadou pentru România și un exemplu demn de urmat pentru toți copiii și pasionații de alergare.
Munca și perseverența ei demonstrează că alergarea montană are un viitor mult mai strălucit în România decât până acum. Lumea se schimbă prin puterea exemplului, prin ceea ce fac oamenii cel mai bine atunci când au un țel și o motivație de a reuși indiferent de provocări, statut, meserie.
Cristina a reușit să fie cea mai bună din lume și ar trebui să fie încontinuu pe buzele tuturor!
Nu în fiecare zi se naște o campioană la alergare montană și tocmai de aceea, Cristinei ar trebui să i se ridice o statuie. Una la care să ne uităm cu admirație, speranță și încredere.
Datorită ei, sute de mii de oameni de toate vârstele au auzit pentru prima dată de alergare montană, iar acest lucru atrage după el oportunități inimaginabile pentru ca sportul românesc să fie mult mai încurajat încă din grădinițe. Prin reușita Cristinei, România ajunge să fie mai apreciată în întreagă lume, iar pentru acest lucru și pentru multe altele, îi mulțumim.