Salut! Sunt Petronela sau Petro sau Petra. Spune-mi cum vrei tu. M-am (re)întors în București după un an în care am încercat să experiementez viață de expat.
În anul petrecut departe de România, alergarea chiar a avut un rol super important. Am simțit-o că pe o legătură pe care o am cu “acasă”, chiar dacă nu mai eram fizic acolo. M-a ținut sănătoasă la cap, cum glumeam eu.
Mi-a plăcut și m-a surprins de fiecare dată efectul pecare îl are asupra mea, indiferent de starea de spirit pe care o aveam. Cu zile în care câteodată mi-era greu efectiv să respir, alergarea venea și mă învață să respir din nou. M-a ajutat de asemenea să cunosc oameni minunați, pe care cel mai probabil nu i-aș fi cunoscut altfel, oameni care mi-au arătat că pot mai mult, atât timp cât vreau. Desigur, asta se aplică în general și în viață, nu doar în alergare, dar alergarea e un bun reminder.
Acest articol este parte din seria de portrete ale alergătoarelor din “Girls Can’t Run” – o comunitate de running dedicată femeilor din România.