Bună, Sunt Iulica Alexandru și sportul este viața mea. Lucrez de aproape 12 ani în fața calculatorului și în fiecare zi după program îmi găsesc relaxarea și îmi alimentez energia în sala de sport. Mai nou am descoperit o nouă pasiune strâns legată de antrenamentele pe care le desfășor în sala de sport. Această nouă pasiune se desfășoară în aer liber și mă face să renasc și să mă autodepașesc la fiecare km parcurs.
Alergatul pe lângă încrederea, forța, ambiția și toate celelalte calități ale unui campion, mi-a oferit șansă să mă integrez într-un nou trib. Comunitatea 321sport este motivul pentru care în câteva luni am reușit să ajung la performanța de a participa la primul meu semimaraton în cadrul Bucharest Marathon 2019. Acolo am descoperit cât de frumos poate fi atunci când la realizarea țelului tău contribuie prin susțineri, aplauze și încurajări atât cei dragi cât și o întreagă comunitatea și am descoperit puterea care stă în fiecare dintre noi de a-i ajuta pe ceilalți. Vă spun cu mândrie că am ajuns la performața de a scoate un timp de 2 ore și 5 minute, iar țelul meu pentru anul viitor este să rămân în aceeași comunitate frumoasă #321sport și să alerg maratonul anul viitor.
Alerg pentru că sportul înseamnă pentru mine sănătate fizică și mentală, mă ajută să mă mențin în formă și să am o atitudine pozitivă. Alerg pentru că simt că este singurul moment în care nu mă gândesc la nimic și mintea se relaxează. Simt că sportul mă ajută să evoluez din punct de vedere fizic și personal și recomand cu căldură tuturor această doză de energie.
Acest articol este parte din seria de portrete ale alergătoarelor din “Girls Can’t Run” – o comunitate de running dedicată femeilor din România.