#PotSaZbor: Cătălin vrea să îi înspire şi pe ceilalţi sa fie mai buni!

Înainte de a se alătura comunității 321sport, Cătălin alerga mai mult singur, în parcuri. Se întâmpla asta în urmă cu vreo doi ani, atunci când se obișnuise să se antreneze noaptea, sporadic, înaintea principalelor evenimente de alergare care se organizau în București. Pe atunci nu avea un plan bine definit şi nici cunoștințele necesare despre alergare astfel încât să poată evolua într-o anumită direcție.

Foto: George Noroc

Timpul a trecut şi s-a alăturat antrenamentelor 321sport x Under Armour, la care acum participă de aproximativ patru luni. S-a înscris în programul din dorința de a împărtăși bucuria alergării şi cu alte persoane. Pe când alerga singur, şi-a dat seama că nu mai simțea același entuziasm şi nu o mai făcea cu aceeași plăcere ca la început. De asemenea, şi-a dat seama că un program special de antrenamente îl va ajuta să şi evolueze din punct de vedere al alergării.

A auzit de 321sport la o cursă de semimaraton, atunci când alți alergători i-au recomandat să îi dea o șansă grupului. Curiozitatea l-a împins să caute mai multe informații pe pagina de Facebook şi a urmărit acolo activitatea comunității timp de aproape un an. Într-un final, şi-a făcut curaj să se înscrie în program şi a început să participe activ la antrenamente.

321sport #RunningCulture Bucharest

Cu timpul şi-a dat seama că, pentru el, a fost cea mai bună decizie aceea de a se alătura comunității 321sport: „a face parte dintr-o comunitate de alergare mi se pare un lucru extraordinar”, spune el. Pe lângă oamenii cu care împărtășește aceleași pasiuni pentru sport, Cătălin îşi dă seama că în cadrul antrenamentelor poate să îşi atingă niște obiective bine definite. Își dorește în primul rând să ducă un stil de viață sănătos, iar pe lângă asta şi-a propus să ajungă să alerge primul lui maraton în sub patru ore.

Foto: George Noroc

Antrenamentele dedicate avansaților sunt cele care îl ajută să evolueze şi să își îmbunătățească tehnica şi rezistența, în timp ce elimină riscurile de a se accidenta. Cel mai mult îi plac alergările de tip fartlek pentru că „treci prin diverse stări în timpul alergării şi nu ştii niciodată la ce să te aștepți la următorul tur de pistă”, explică el. Pentru Cătălin, acesta este „un mod fun de a se antrena”.

De-a lungul timpului, a început să se observe şi evoluția. Dacă odată cu alergările alături de comunitate a reapărut plăcerea antrenamentelor, acest lucru a venit la pachet şi cu îmbunătățirea timpilor şi creșterea rezistenței. În plus, faptul că se aleargă pe pista de atletism lui Cătălin îi oferă un sentiment de siguranță pentru că, spune el, „ajută mult în păstrarea sănătății pe un timp mai îndelungat”.

Foto: George Noroc

Interacțiunea cu Radu Restivan, antrenor 321sport, l-a ajutat încurajat pe Cătălin să îşi urmeze obiectivele. Simte că este super importantă comunicarea, faptul că înțelege foarte bine ce are de făcut şi că primește informații utile este un mare plus pentru evoluția lui. De asemenea, un element cheie este şi faptul că primește continuu încurajări din partea lui Radu şi că atmosfera de la alergări este una pozitivă.

Foto: George Noroc

Dacă pe termen scurt, Cătălin îşi propune să obțină un timp bun la Bucharest Marathon şi să testeze acolo tot ceea ce a învățat în ultimele luni alături de comunitate, pe termen lung îşi dorește să împartă bucuria alergării şi cu alte persoane. Mai mult, i-ar plăcea să îi inspire pe cei din jur să îşi transforme stilul de viață într-unul sănătos, „indiferent în ce mod înțeleg [ei] să se întâmple acest lucru”.


este un program de antrenamente susținut de Under Armour România. Împreună ne antrenăm pentru Bucharest Marathon, iar în funcție de obiectivele fiecăruia, avem pregătite două tipuri de antrenamente:

  • pentru începători: ne vedem în fiecare marți și ne antrenăm la un pace mai lejer, crescând gradual distanța // obiectivul final este acela de a termina proba de semimaraton sau maraton, în timpul limită.
  • pentru avansați: avem pregătite mai multe tipuri de antrenamente specifice, care vor include de-a lungul timpului long runs, intervale, fartlek, tempo și forță // obiectivul final este acela de a termina proba de semimaraton sau maraton cu un personal best.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu