Live de la UTMB: atmosferă de vis pe tărâmul alergării montane!

UTMB nu este doar o competiție sportivă, ci este un adevărat spectacol al alergării montane. Zeci de mii de oameni din întreaga lume au luat cu asalt stațiunile din jurul Mont Blanc-ului pentru a lua parte la o sărbătoare care animă întreaga zonă.

Alergători, susținători, familii, prieteni, toți s-au strâns în jurul competițiilor care se desfășoară în această săptămână în Franța, Elveția și Italia: UTMB, CCC, PTL, OCC, TDS și altele. Mai multe detalii despre toate probele puteți găsi pe site-ul oficial al competiției: www.utmbmontblanc.com.

Absolut, dar absolut toată lumea, parcă este într-o atmosferă de festival. Este un fel de Untold al alergătorilor montani pentru că sportivii amatori au ocazia să alerge alături de cei mai buni profesioniști din lume: Hayden Hawks, Pau Capell, Tim Tollefson, Xavier Thevenard, Zach Miller și, ca o mare mândrie pentru români, Robert Hajnal, românul care a terminat pe locul al doilea în 2018 la proba regină – UTMB (170 kilometri și 10.000 metri diferență de nivel). Mai jos puteți vedea un interviu pe care l-am realizat la Chamonix, în 2017, alături de Robert și mama lui, o echipă cu adevărat fantastică!


Cred că nu există un alt moment în lume în care să fie atât de mulți pantofi de alergare montană pe metru pătrat. Majoritatea sunt purtați de către sportivi și susținători, însă la fiecare colț de stradă este un magazin specializat care vinde produse dedicate alergătorilor montani. Cu cât mai colorați, cu atât mai bine! Și este un sentiment tare plăcut să vezi cum trail running-ul reușește constant să adune atât de mulți oameni la un loc.

În curând urmează competiția, iar blogging-ul va lua o pauză pentru că voi trece de la tastatură la pantofii de alergare montană și voi trage din greu ca să termin cursa cu bine. Dacă vreți, mă puteți urmări aici (Radu Restivan, număr de concurs 5778 la proba CCC – 101 kilometri și 6.100 metri diferență de nivel). Să ne auzim cu bine cât mai curând!

Interviu Robert Hajnal – UTMB 2017


321sport prezintă Discover the World through its Marathons de la UTMB 2019 este prezentat de Under Armour România și încurajat de MSM de la Secom România și Garmin.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu