Pentru un alergător, cea mai bună modalitate de a vizita locuri noi este aceea de a găsi o cursă pe care își dorește mult să o alerge și în jurul ei își construiește tot programul “de vacanță”. Fie că e vorba de o competiție de asfalt sau una de trail, ideea e aceeași: dorință – planificare – înscriere – alergare.
Dar pentru Radu Restivan ecuația e un pic diferită. Pentru că de fiecare dată își dorește să surprindă esența unei competiții, să descopere mediul în care ajunge, să vorbească cu oamenii și să afle informații despre cultura și istoria locală. Iar tot acest demers de a cunoaște și de a da mai departe lumii povestea competiției și a locului în care se desfășoară ea a luat naștere în 2015 și poartă numele de Discover the World through its Marathons.
După ce a spus deja povestea unor locuri și a unor competiții super importante, a venit momentul ca anul acesta să meargă într-un alt loc spectaculos: Vall de Boí. Acolo, în perioade 12-14 iulie, va avea loc BUFF Epic Trail 2019, o competiție împărțită pe trei trasee de concurs.
Radu Restivan, ghidul emisunii Discover the World through its Marathons, va reprezenta 321sport la proba de 68 de kilometri din cadrul BUFF Epic Trail 2019. Cursa are loc în inima Munților Pirinei, iar traseul, care presupune o diferență de nivel de peste 5000 de metri, se desfășoară împrejurul Parcului Național Aigüestortes. Acesta este unul dintre cele 14 parcuri naționale din Spania și singurul din Catalonia care oferă o imagine excelentă a principalelor ecosisteme din aceste zone montane înalte.
Aria naturală protejată din sudul Europei este renumită pentru vârfurile care ajung la o altitudine de 3000 de metri, dar și pentru râurile, canioanele, cascadele și mlaștinile specifice. În plus, aici se găsește o gamă variată de plante și animale care se luptă să supraviețuiască într-un mediu sălbatic.
Radu va porni pe traseu în dimineața zilei de sâmbătă, 13 iulie și va filma întreaga cursă. Altitudinea minimă a traseului este de 1096 de metri, iar altitudinea maximă la care se va ajunge este de 2751 de metri. Plecarea are loc la ora 6:00 dimineața, iar timpul limită în care cursa trebuie terminată este de 23 de ore. O să fie o adevărată provocare, având în vedere dificultatea traseului, dar și faptul că Radu va filma pe tot parcursul competiției.
Îi ținem pumnii și abia așteptăm să vedem un nou documentar marca Discover the World through its Marathons! Până atunci, te invităm să arunci aici o privire peste episoadele anterioare și să ne spui care este cursa la care ți-ai dori să participi.