#RunningCulture este o serie de articole 321sport în care prezentăm povești pozitive din sport, informații care au puterea de a inspira, de a ajuta oamenii și de a arăta ce mare este impactul social pe care îl are alergarea la nivel global.
Unele dintre cele mai frumoase povești se nasc atunci când ne așteptăm cel mai puțin. Jim Thorpe era unul dintre atleții care urmau să participe la Jocurile Olimpice din 1912, ediție desfășurată la Stockholm. Istoria spune că fix înainte de a participa la probele de decathlon și pentathlon, sportivului i-au fost furate încălțările pentru competiție.
Acest lucru nu l-a descurajat pe Thorpe, acesta a găsit într-un coș de gunoi niște pantofi aruncați, însă aceștia erau de dimensiuni diferite. Pentru a compensa faptul că unul dintre pantofi era mult prea mare, americanul și-a pus două rânduri de șosete pentru ca piciorul să stea fix, motiv pentru care apare în fotografia de la acea vreme atât cu pantofi diferiți, cât și cu șosete diferite.
Ambiția și dorința de a reuși nu țin cont întotdeauna de a avea cele mai bune condiții. Așadar Thorpe nu doar că a participat la Jocurile Olimpice, ba chiar a reușit să câștige două medalii de aur purtând pantofii găsiți într-un coș de gunoi.
Gunoiul cuiva, aurul altcuiva 🙂