#RunningCulture: Maratonul Imposibil, doi ani fără nici un finisher

#RunningCulture este o serie de articole 321sport în care prezentăm povești pozitive din sport, informații care au puterea de a inspira, de a ajuta oamenii și de a arăta ce mare este impactul social pe care îl are alergarea la nivel global.

Pentru al doilea an la rând, niciunul dintre cei 40 de participanți nu a reușit să termine Barkley Marathons, una dintre cele mai grele competiții de anduranță din întreaga lume. Cursa se desfășoară în Parcul de Stat Frozen Head, lângă Wartburg, Tennessee, Statele Unite ale Americii.

Cursa completă are 160 de kilometri, iar timpul limită în care trebuie finalizată este de 60 de ore. Pentru alergătorii care parcurg doar 95 de kilometri din traseu, acest lucru este cunoscut drept “Fun Run”. Eveniment are loc la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie a fiecărui an.

Din 1986, atunci când a avut loc prima dată această cursă, doar 15 sportivi au reușit să termine traseul. Despre întreaga experiență a acestei ediții și despre participanții ei poți citi aici.

Deși este o cursă super dificilă care îi epuizează pe participanți, tot ea este cea care aduce laolaltă cei mai buni alergători din întreaga lume ca să își pună la încercare puterile în fața unui traseu super greu!

Un documentar bun despre această competiție este cel al lui Gary Robbins pe care îți recomand super mult să îl urmărești pentru a înțelege mai bine cum funcționează această cursă nebună.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu