Alergătorii din[tre] noi este un proiect despre povești, oameni și multă ambiție, împachetat într-o serie de 20 de materiale ce vor fi publicate pe tot parcursul anului 2018 și începutul anului 2019. Prin intermediul acestei serii vrem să vedem care este relația oamenilor cu sportul, ce ritualuri au înainte de antrenamente și ce îi motivează să iasă la alergat în mod constant.
Acesta este primul proiect editorial, creat de 321sport și susținut de Nokia Mobile, care își propune să facă o radiografie a felului în care se raportează românii la alergare. Ne dorim să aflăm perspectiva unor oameni simpli care s-au bazat pe forțele proprii și care au reușit să transforme alergarea într-o poveste despre rezistență, perseverență și mult curaj.
Andra a primit într-o zi întrebarea “Ce faci mâine?”, iar răspunsul i-a schimbat total felul în care urmau să se desfășoare lucrurile de atunci înainte. Pornea de la un stil de viață sedentar, dar asta nu a împiedicat-o să privească cu entuziasm ideea de a pleca a doua zi pe munte.
Câțiva prieteni de-ai ei i-au propus atunci un traseu montan spre Piatra Mare și i-au spus doar atât: “vezi să ai și tu niște apă la tine și niște sandvișuri și ne vedem mâine, venim să te luăm”. Nu știa cu ce se mănâncă muntele, așa că a doua zi a pornit la drum îmbrăcată cu o pereche de blugi, un hanorac, o geacă și cu niște ghetuțe de stradă cu care a trebuit să înfrunte noroiul care se afla pe traseu în perioada aceea. Pe munte s-a simțit drept “omulețul care abia mi-am târât picioarele până la cabană”, acolo unde a spus “This is it!”.
***
În copilărie nu-și amintește să fi făcut sport. Spune despre ea că nu a fost atrasă de partea asta, însă după câteva discuții ajunge să vorbească despre cum pe la 17 ani a descoperit schiatul și despre cum mergea cu săptămânile la munte pentru asta: “mă duceam și câte două, trei săptămâni odată”. Niciodată nu a asociat această activitate cu practicarea unui sport: “pentru mine schiatul era altceva – eu nu l-am asemuit niciodată cu sportul, nu știu de ce”.
Înainte de asta, când încă era în școala generală, a început să facă gimnastică medicală, lucru care nu îi plăcea deloc. Știa că are nevoie de asta pentru spate, din cauza poziției “cu nasul în cărți sau la calculator” pe care o avea, dar nu o atrăgea deloc felul în care abordau oamenii această activitate: “o făceau într-un mod foarte clinic”. Cu toate astea, a mers la ședințele de gimnastică medicală până la finalizarea liceului.
În rest, spune despre ea că bicicleta, rolele sau alte activități pe care le încearcă copiii când sunt mici, nu au atras-o niciodată, iar asta pentru că mereu i-a fost frică să nu se lovească: “la mine totul merge până la a mă lovi și a deveni mai rău decât eram”.
***
După prima experiență de mers pe munte, a tot repetat ieșirile și a început să îi placă această nouă activitate pe care a integrat-o treptat în program. Tot în perioada aceea a descoperit și alergatul. Avea câteva fete la muncă ce ieșeau la antrenamente, așa că s-a dus cu ele. La prima experiență în Herăstrău “abia dacă alergam vreo 5 kilometri legați”.
Începuse deja să meargă pe munte destul de des și să iasă la alergat, dar nu după un program bine stabilit, ci “ieșeam când apucam” când, la o sesiune de schiat, l-a întâlnit pe un tip care i-a povestit pentru prima dată de 321sport și de genul ăsta de alergări în grup. Cum colegele de birou nu mai ieșeau atât de des la alergat, iar ei nu îi plăcea să meargă singură, a decis să dea o șansă comunităților de running.
***
Ideea de a combina drumețiile și alergarea au ajutat-o pe Andra să-și dezvolte rezistența la efort. Dacă la început o tură de 15 kilometri părea ceva “wow” și avea nevoie de o perioadă îndelungată de refacere, cu timpul a ajuns să nu mai resimtă oboseala. Își dă seama că pentru ea alergatul a venit din dorința de a “câștiga mai mult timp” pentru a nu fi nevoită să stea atât de mult să își revină după o drumeție mai lungă.
Ușor, ușor, ideea de trail running a început să fie parte complementară a drumețiilor pe care le făcea pe munte. Așa a început să se înscrie și la diferite concursuri de alergare montană, la care a participat alături de tatăl ei. Chiar în perioada în care ea se apuca de mersul pe munte, tatăl ei își propunea să slăbească și să își schimbe stilul de viață într-unul mai sănătos. El se apuca de sală, undeva în Timișoara, acolo unde locuia datorită job-ului și, treptat, descoperea grupurile de alergare din zonă, precum și concursurile, timp în care Andra descoperea dragostea pentru munte.
La foarte multe dintre competițiile pe care le-a făcut Andra, a participat și tatăl ei. Au terminat împreună chiar și competiții de 40, 50 de kilometri. Dacă pe unele le alergau în același ritm, pe altele “le făceam fiecare cum poate și ne întâlneam la final”. Deși tatăl ei, fost atlet în tinerețe, făcea față cu brio acestor competiții și ajunsese la o greutate de 90 de kilograme, Andra nu își dorea să îl preseze: “totuși el având o vârstă, era foarte important pentru mine să îl știu safe și că ia lucrurile foarte treptat”.
Primul concurs la care au participat împreună a fost VLC. Era prima competiție la care Andra se înscrisese, iar pentru tatăl ei era foarte important să fie aproape de ea: “întotdeauna m-a văzut ca pe ceva foarte mic și fragil”. Nu a stat niciodată în sufletul ei, însă voia să fie “la o aruncătură de băț”. Foarte repede s-au schimbat rolurile, iar Andra începea să se streseze pentru că se înscriau la competiții din ce în ce mai grele, iar el nu avea experiența montană pe care ea o acumulase. Își dorea să meargă alături de el ca să îi arate porțiunile dificile de pe trasee, însă timpul nu le permitea să facă asta înainte de curse, iar asta a început să o îngrijoreze.
***
Fiind o persoană activă și foarte matinală, Andra își începe ziua pe la 5, 6 dimineața, iar în funcție de perioadă, înainte de job fie citește sau învață ceva, fie merge la sală. În timpul zilei lucrează ca programator, iar serile și le petrece ori alergând, ori ieșind cu prietenii. Week-end-urile și le păstrează pentru drumeții.
Stilul de viață pe care îl are acum este unul care se ghidează după ideea: “nu poți să fii fericit cu ceva care simți că-ți face rău în vreun fel”. Așa că face sport ca să se deconecteze sau ca să își facă diferite planuri. A ajuns să îi placă foarte mult ceea ce îi oferă sportul după ce îl practică, adică o stare de relaxare.
Cu timpul, sportul a devenit pentru ea doza zilnică de sănătate. Niciodată nu s-a luptat cu surplusul de kilograme, ci cu lipsa lor. Așa că în 2018, atunci când a contactat un virus intestinal, iar în decursul a trei săptămâni a trecut de la 43 de kilograme, la 37, medicii i-au spus că o să își revină abia în șase luni de la acest episod. Surpriza a fost că, datorită stilului ei de viață din ultimii patru ani și-a revenit foarte ușor: “la doar o săptămână medicilor nu le-a venit să creadă că eu aveam 42 de kile și deja începusem să alerg”. Ceea ce este important pentru ea acum este să fie aptă în orice moment să facă sport.
Fotografiile din articol sunt realizate cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google. Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.
Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.
