Alergătorii din[tre] noi este un proiect despre povești, oameni și multă ambiție, împachetat într-o serie de 20 de materiale ce vor fi publicate pe tot parcursul anului 2018 și începutul anului 2019. Prin intermediul acestei serii vrem să vedem care este relația oamenilor cu sportul, ce ritualuri au înainte de antrenamente și ce îi motivează să iasă la alergat în mod constant.
Acesta este primul proiect editorial, creat de 321sport și susținut de Nokia Mobile, care își propune să facă o radiografie a felului în care se raportează românii la alergare. Ne dorim să aflăm perspectiva unor oameni simpli care s-au bazat pe forțele proprii și care au reușit să transforme alergarea într-o poveste despre rezistență, perseverență și mult curaj.
Maria spune despre ea că e studentă la Facultatea de Inginerie Medicală din cadrul Universității Politehnica din București, are un job part-time și este “alergătoare în timpul liber – amatoare”. Programul ei se împarte, așadar între cursuri, mers la job și câteva antrenamente pe săptămână.
Dimineața se trezește foarte devreme și niciodată nu pleacă de acasă fără să se bucure de o cafea. Merge la facultate sau la laboratoare, iar în timpul zilei dacă prinde vreo fereastră, îi place să se întâlnească spontan cu câte cineva. Serile se împart între alte cursuri, job și alergări. În funcție de perioadă, iese la alergat de două, trei ori pe săptămână, dar are și săptămâni în care nu iese deloc. Iar atunci când știe că nu va avea timp de antrenamente, încearcă să le mute dimineața, pentru că se trezește mai devreme ca să nu sară peste acest obicei care îi aduce numai satisfacții: “dacă îmi dau seama că în ziua următoare nu o să am timp deloc, prefer să mă trezesc mai devreme cu o oră să merg să alerg”.
Spune despre ea că este o fire dinamică și competitivă, iar asta vine cumva din copilărie, atunci când toate nebuniile pe care le făcea fratele ei, voia să le facă și ea: “el a mers pe role, mergeam și eu pe role, mergea pe bicicletă, am vrut și eu să merg pe bicicletă”. Încă de atunci a început să își dorească să fie mai bună, dar nu față de alte persoane, ci față de “varianta mea de ieri”.
În copilărie a practica volei de performanță, pentru vreo doi ani, după care s-a lăsat deoarece își dorea să fie bună la învățătură. Atunci când și-a dat seama că nu poate îmbina sportul cu școala, a renunțat și a rămas doar la a practica sport în cadrul orelor săptămânale din programa școlară. Norocul ei a fost acela de a avea un profesor dedicat, care a știut să îi învețe să joace în echipă, iar ea abia aștepta orele de sport pentru a juca fie handbal, fie volei.
Maria este o fire foarte veselă, lucru pentru care îi place foarte mult să alerge alături de alte persoane cu care să împărtășească gânduri și idei: “sunt o persoana înclinată spre a vorbi”. Cu toate astea, are și momentele ei de “introspecție”, atunci când preferă să alerge singură și să stea de vorbă cu propria persoană și să își lămurească lucrurile. Tocmai de aceea profită de distanța pe care i-o oferă traseul din Parcul Herăstrău: “îmi place că lacul mă obligă la 7 kilometri, nu trebuie să mă întorc”.
De alergat s-a apucat în primul an de facultate. Era în vacanța de Paște și urmau niște examene, iar ea nu se simțea bine să stea în casă, între patru pereți. Așa că a ieși în Politehnică să alerge, chiar dacă “nu știam cu ce se mănâncă alergarea” și a decis să alerge acolo “până nu mai pot”. După ce a dat o tură de campus, s-a simțit atât de bine, încât a realizat că trebuie să mai repete “treaba asta”.
Timpul a trecut, iar în feed-ul de Facebook au început să îi apară fotografii și știri despre grupul de alergare 321sport. Și-a propus să își facă și ea curaj să se alăture la un moment dat, dar nu a fost să fie. Apoi a ajuns să își petreacă o vară la Iași, la o verișoară, moment în care a experimentat pentru prima dată ce înseamnă să alergi cu un grup – Runners Iași. Acolo l-a cunoscut pe Edi, coordonatorul de atunci al grupului de alergare, care i-a povestit despre 321sport și Radu Restivan “de la București”, iar acela a fost ca “un șut în fund: musai mă duc și eu când ajung la București”.
Alergarea i-a adus foarte multe beneficii pe plan personal. Simte că s-a dezvoltat foarte mult odată ce a început să meargă la antrenamentele de grup: “cred că am evoluat la nivel de interacțiune cu oamenii; am interacționat cu oameni din toate sferele”. A legat și relații de prietenie “cu oameni pe care nu știu dacă aș fi avut vreo ocazie în viața asta să-i cunosc dacă nu îi cunoșteam prin intermediul alergării”.
În cadrul grupului mare 321sport, ea și alți câțiva alergători care locuiesc în același cartier și-au făcut un sub-grup: “321 în 41”. Își scriu periodic și își propun alergări spontane. Maria spune că a învățat să aprecieze mai mult toate experiențele care îi ies în cale: “de multe ori, când se ivește o ocazie, profit de ea la maxim, nu o mai las să treacă, nu o mai irosesc – îmi dau seama cât de importantă e”. Simte că și-a găsit un echilibru, iar acum apreciază mult mai mult viața și încearcă să o trăiască la o intensitate mai mare decât o făcea înainte.
De-a lungul timpului a participat la mai multe competiții de alergare, atât de asfalt, cât și de trail. La început a făcut asta pentru a se motiva să se țină de antrenamente, dar acum o face pentru a vedea “locuri noi, oameni noi, munți noi”. A descoperit foarte multe locuri în care nu ajunsese niciodată înainte, iar oamenii și experiențele au fost fascinante.
Printre experiențele memorabile, Maria mi-a povestit despre cum și-a propus anul trecut să termine primul ei maraton montan. Și-a dorit o competiție acerbă cu ea însăși, așa că s-a înscris la Maraton Piatra Craiului. Când se uită acum în urmă, râde de experiența prin care a trecut, dar atunci trăirile au fost unele dintre cele mai intense.
Ajunsese pe o porțiune montană în care pietrele erau înghețate, se aluneca foarte tare și era mult noroi. Acolo trebuia să coboare pe niște corzi și, deși mai făcuse asta, pur și simplu corpul ei nu a vrut să o mai asculte: “nu mă asculta, tremura în continuu, nu știu de ce; mi-a fost frică!”. Prăpastia era destul de abruptă, iar indiferent cu ce erai încălțat, riscul de a aluneca era destul de mare, iar Maria s-a speriat că nu are stabilitate în adidași.
Deși încerca să se concentreze și începuse să țipe mental la ea: “Hai, Maria, concentrează-te! Abține-te să mai tremuri!”, nu i-a fost ușor să treacă peste acest moment. După acea porțiune, în care a petrecut destul de mult timp, nu a mai avut curaj să coboare “așa, cu viteză”. Ajunsese pur și simplu să se așeze în fund și să se țină “cu mâinile de… nimic”. Își înfigea degetele în pământ și încerca să coboare în siguranță.
Acum se gândește și la alte competiții similare, dar vrea să își estimeze bine puterile. Nu vrea să se bage “cu capul înainte”, ci vrea să fie realistă în ceea ce privește capacitățile ei: “Nu vreau nici să pun pe alții în pericol, aș fi inconștientă de treaba asta”.
Până atunci își continuă alergările săptămânale, alături de 321sport, acolo unde mereu se simte “alergătoare”. Iar dacă există momente în care nu prea are chef să iasă, își amintește mereu starea de bine pe care o obține în urma mișcării, stare pe care nu o egalează nimic altceva.
A ajuns să fie conștientă că pentru a alerga nu trebuie să sacrifici nimic. Timp liber există, trebuie doar să îl canalizezi într-o direcție, iar corpul “oricum se adaptează, doar îl mai dezvolți, eventual”.
Fotografiile din articol sunt realizate cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google. Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.
Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.