Alergătorii din[tre] noi este un proiect despre povești, oameni și multă ambiție, împachetat într-o serie de 20 de materiale ce vor fi publicate pe tot parcursul anului 2018 și începutul anului 2019. Prin intermediul acestei serii vrem să vedem care este relația oamenilor cu sportul, ce ritualuri au înainte de antrenamente și ce îi motivează să iasă la alergat în mod constant.
Acesta este primul proiect editorial, creat de 321sport și susținut de Nokia Mobile, care își propune să facă o radiografie a felului în care se raportează românii la alergare. Ne dorim să aflăm perspectiva unor oameni simpli care s-au bazat pe forțele proprii și care au reușit să transforme alergarea într-o poveste despre rezistență, perseverență și mult curaj.
Ca mulţi alţi alergători, Flavia s-a apucat de acest sport într-un moment mai dificil al vieţii. Stătea temporar la o prietenă, îşi căuta o nouă locuinţă şi, pentru că se trezea devreme în weekend-uri şi nu voia să facă zgomot în casă, a decis să iasă în parc să alerge.
Aşa a început să dea ture de 5 kilometri. La 6-7 dimineaţa era în parc şi îşi făcea tura obişnuită. Cel mai des alegea IOR-ul şi îşi contoriza pe ceas distanţa parcursă. Nu erau chiar 5 kilometri alergaţi, dar avea grijă ca la final de antrenament să-şi fi atins obiectivul de distanţă: „Alergam puţin, după aia mergeam, îmi trăgeam sufletul, mai alergam…”.
A fost binevenit acest nou obicei în viaţa ei, deoarece a ajutat-o mult să îşi limpezească gândurile. „Decât să stau în casă şi să nu fac niciun zgomot şi să fiu doar eu cu gândurile mele”, a preferat să iasă în natură şi să facă o activitate care „deşi mă chinuia, ştiam că îmi făcea bine şi îmi dădea o stare de bine”.
***
Flavia a fost de mică bună la sport. Încă din copilărie a practicat diferite activităţi fizice. A început cu gimnastica, atunci când, din cauza spaţiului insuficient în clădirea şcolii ei, cursurile clasei din care făcea parte au fost mutate în şcoala sportivă din oraş. Atunci a fost prima interacţiune reală cu sportul şi a simțit că a început să se conecteze la această lume.
Pe la vârsta de 9 ani a început să ia primele lecţii de ski. Pentru că provine dintr-un oraş de munte, iar mama ei, care era învăţătoare, organiza tabere de ski, Flavia a început să practice și sporturi de iarnă. Nu s-a întâmplat asta la o vârstă fragedă, aşa cum se întâmplă acum cu copiii care sunt daţi la cursuri de ski, dar a fost un moment de care îşi aminteşte cu drag.
La orele de sport îi plăcea să joace şi baschet, şi handbal… „Îmi plăceau orele de sport pentru că mi se părea şi că sunt bună la ele”, rememorează ea. Sportul i s-a părut mereu “fun”, că are “aşa, o jovialitate”, poate şi pentru că mereu l-a practicat cu o oarecare uşurinţă.
***
Faptul că s-a apucat de alergare a ajutat-o foarte mult, atât la nivel psihic, cât şi la nivel fizic. Odată cu începerea antrenamentelor a realizat că asta o determină să vrea să fie din ce în ce mai activă şi că vrea să practice şi alte tipuri de mişcare. În perioada aceea mergea la sală şi, cumva, a simţit că ambele activităţi se îmbină perfect: “dacă mă antrenez la sală sunt mai bună la alergare, dacă alerg sunt mai bună la sală”. Aşa a ajuns să aibă o stare de bine per total, „pentru că asta te face să te simţi bine cu tine”.
Dacă la început alerga singură, odată cu trecerea timpului şi-a dat seama că îi place ideea de a face parte dintr-o comunitate. Aşa cum în viaţa de zi cu zi simte o nostalgie faţă de vremurile în care „te ştiai cu vecinii şi puteai să baţi la uşă să le dai şi lor ceva din ce-ai gătit sau să împrumuţi o cană de zahăr şi nişte ouă dacă nu ai”, aşa îi place şi sentimentul că te poţi întâlni săptămânal cu nişte oameni cu care, chiar dacă nu te ştii destul de bine, ai diferite lucruri în comun. Sau cel puţin partea cu sportul.
***
La fel ca mulţi alți alergători, imediat după ce s-a apucat de această activitate, Flavia s-a înscris şi la competiţii. Era entuziasmul ăla de început şi dorinţa de a-şi seta obiective şi de a le îndeplini în cadrul curselor. Asta o ajuta să se ţină de antrenamente şi să alerge mai mult, îşi aminteşte ea. Pe lângă seria de competiţii din ţară, Flavia şi-a dorit foarte mult să participe şi la o competiţie internaţională, lucru care s-a întâmplat chiar în primul an, atunci când a terminat primul ei maraton.
Îşi aminteşte că a alergat singură, fără oameni cunoscuţi alături şi că „nici nu eram pregătită, nici nu ştiam ce presupune, nu alergasem mai mult de 25 de kilometri, deci 42 era foarte departe”. Dar a terminat cu bine competiţia şi atunci a fost momentul în care crede că s-a simţit cu adevărat “cel mai alergătoare”, deoarece a făcut asta singură şi pentru că nu a aşteptat-o nimeni la linia de finiș să o felicite, aşa cum se întâmplă la orice cursă pe care ai face-o în România.
Dar momentul ăla special, pe care nu o să-l uite niciodată şi pe care nu o să îl mai repete în viaţa ei este cel de la Retezat SkyRace 2017. Îşi aminteste că se anunţa “să fie vreme proastă, dar la start nu părea că va fi chiar foarte grav”. Aşa că a plecat pe traseu alături de colegii de la 321sport şi a învăţat cea mai de preţ lecţie: „cu muntele nu te joci”!
Se aflau la 2000 de metri, pe creastă de munte, fără nimic în jur şi ploua cu gheaţă. Timp de două ore natura şi-a arătat forţa şi, în momentele alea de criză, și-a dat seama că nu are cale de întoarcere: „dacă continui e mai scurt drumul decât dacă te întorci, aşa că mai bine continui”. Nu vedea nimic înainte pentru că aşchiile de gheaţă o loveau constant în față şi se simţea degerată complet.
După şase ore în care mersese în continuu pe munte şi după ce a început să plouă în continuu cu gheaţă, fără niciun acoperiş şi fără să poată pune piciorul jos pentru că vântul bătea atât de tare şi era atât de alunecos, a ajuns să se târască în patru labe. Atunci a fost momentul „de întâlnire cu Dumnezeu”, moment care i-a fost suficient, spune ea. A realizat cât de tare te apropie de oameni o astfel de experiență: „pe mine m-a apropiat foarte mult de Dana Ninulescu cu care m-am ţinut de mână şi am zis Tatăl Nostru”, iar după asta a decis că, indiferent de context, dacă se anunţă vreme rea, nu va mai lua startul într-o competiţie montană.
***
În prezent, din cauza unui program foarte încărcat, Flavia nu a reuşit să mai aibă antrenamente la fel de frecvent. Cu toate că se duce constant la sală, iar alergările de marţi sunt stabilite în program, uneori apar evenimente la muncă pe care nu le poate rata şi astfel se întâmplă să mai renunțe la sport. Au mai apărut şi situaţii în care Flavia a cedat în faţa “vremii urâte”, deoarece simţea că pentru ea momentul respectiv nu e potrivit să iasă la alergat.
Dar, în general, se simte motivată să iasă la alergat chiar de faptul că, în momentul în care ajunge la punctul de întâlnire cu colegii din comunitate, îşi ia gândul de la „vai, ce bine era să stau în pat!”. La finalul antrenamentelor îşi dă seama că a făcut ceva bun pentru ea şi realizează că, odată ce te abaţi mai mult de la nişte rutine, cu atât mai mult ele încep să devină regulă. Iar ea nu îşi doreşte ca excepţiile să devină regulă.
Uitându-se în urmă, Flavia îşi dă seama că, odată cu trecerea timpului, alergatul a ajutat-o să devină un om mai calm, „mai răbdător şi cu mine şi cu cei din jur”. Un om mai înţelegător şi mai prietenos.
Fotografiile din articol sunt realizate cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google. Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.
Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.
