Un final de an de poveste: #RevelionulAlergatorilor 2018-2019 a fost incredibil!

Un final de an de poveste: #RevelionulAlergatorilor 2018-2019 a fost incredibil!

Noi suntem 321sport, iar din 2015 ne-am propus să ducem cultura de running în stradă și să unim oameni diferiți prin alergare. În fiecare an organizăm zeci de evenimente dedicate sportivilor amatori: de la alergări prin parc până la alergări de la apus până la răsărit sau de la răsărit până la apus. Facem din oraș locul nostru de joacă și profităm de toate locurile pentru a crea experiențe de neuitat.

În 2016 am avut o idee: aceea de a sărbători împreună un revelion altfel. Așa a apărut #RevelionulAlergărilor, o alergare urbană în ultima zi din an. Pe 31 decembrie 2016 am făcut o poză emblematică la Piața Romană, iar ideea a inspirat o mulțime de oameni să ni se alăture pe 31 decembrie 2017: așa a apărut o nouă poză din Piața Romană care a devenit definitorie pentru spiritul 321sport.

Povestea a continuat și în 2018 la ediția a 3a din #RevelionulAlergatorilor, când am alergat de la Mikkeller până în centru și înapoi, iar pe traseu am refăcut fotografia care a consacrat evenimentul: energia a fost una fantastică, iar tradiția a continuat alături de cei mai frumoși oameni din oraș.

În cei 10 kilometri alergați prin centrul orașului am reușit să facem o mulțime de fotografii care vorbesc despre cultura de running din București. Mai jos le puteți vedea pe toate. Și da, arată super-super bine 🙂

Mulțumim Mikkeller Bucharest și Mikkeller Running Club Bucharest pentru că împreună am reușit să creăm un eveniment care a adus împreună comunitatea de alergare din România! Vom continua să facem evenimente care să unească oamenii prin alergare și vom trage din greu ca să ne merităm berea delicioasă de la final. Dacă încă nu ați încercat berea Mikkeller pentru alergători, e cazul s-o faceți căci este excelentă (atât în versiunea cu alcool, cât și cea fără alcool).

Vă dorim tuturor un an în care să vă bucurați de fiecare alergare, să prețuiți oamenii de lângă voi și să fiți feriți de accidentări. Și, după cum știți, ne vedem în fiecare marți la 19:30 și alergăm împreună.

Scriem povestea #RunningCulture în fiecare zi.


Evenimentul a fost fotografiat cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google.  Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.

Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

youtube
facebook
instagram
twitter