Alergătorii din[tre] noi este un proiect despre povești, oameni și multă ambiție, împachetat într-o serie de 20 de materiale ce vor fi publicate pe tot parcursul anului 2018. Prin intermediul acestei serii vrem să vedem care este relația oamenilor cu sportul, ce ritualuri au înainte de antrenamente și ce îi motivează să iasă la alergat în mod constant.
Acesta este primul proiect editorial, creat de 321sport și susținut de Nokia Mobile, care își propune să facă o radiografie a felului în care se raportează românii la alergare. Ne dorim să aflăm perspectiva unor oameni simpli care s-au bazat pe forțele proprii și care au reușit să transforme alergarea într-o poveste despre rezistență, perseverență și mult curaj.
În liceu Viorel juca alături de colegi fie baschet, fie volei. Îi plăcea să facă sport și participa cu drag la orele impuse de programa școlară. Toate astea până în clasa a 12-a, atunci când în vacanța de iarnă a luat în greutate 7 kilograme în doar două săptămâni și a început să participe din ce în ce mai puțin la activitățile sportive. Încet, încet, “am început să mă măresc”, povestește el.
Cu toate astea, în acel an a dat BAC-ul la sport și a trecut cu bine de probele de alergare viteză, săritură de pe loc, aruncare la coșul de baschet, probele de gimnastică la saltea și cea de flotări. A luat 9,60 și a pornit mai departe către facultate. Acolo, din punct de vedere sportiv, lucrurile au luat-o pe un drum din ce în ce mai nefavorabil. La începutul primului semestru de “Titu Maiorescu” a fost nevoit să își aleagă o activitate sportivă la care să participe de-a lungul celor trei ani. Dintre înot, aerobic, dansuri și ping pong, Viorel a decis să meargă cu cea din urmă variantă. Își amintește că oricum participa la aceste ore doar de două, trei ori pe an, “pentru notă”, așa că între 18 și 27 de ani sportul a fost o activitate total neglijată.
În 2013 și-a dat seama că își dorește să slăbească și s-a hotărât să meargă la sală. Acolo a fost locul în care a început pentru prima dată să alerge pe bandă. După câteva antrenamente de 10 kilometri, Viorel s-a simțit gata să încerce să alerge la primul lui cros. S-a dus acolo știind că trebuie să parcurgă doar 6 kilometri și se simțea pregătit după toate alergările de la sală. Dar după ce a alergat primii câțiva metri pe asfalt a început să își dea seama cât de diferită este experiența. Începuse să îl doară tibiile, spatele și își simțea picioarele foarte grele.
După această primă experiență de alergat pe asfalt, s-a hotărât să își mute antrenamentele pe pista de atletism de la Lia Manoliu. Asta se întâmpla prin luna iulie a lui 2013, o perioadă importantă pentru el – atunci a reușit să slăbească vreo 10 kilograme. Despre primele alergări acolo își amintește că erau greoaie. Încerca să grupeze turele de 400 de metri, astfel încât să poată alerga legat doi kilometri fără să se oprească. Făcea apoi o pauză, după care o lua de la capăt. Era greu și cald, dar simțea că este hotărât să facă ceva. Fără să își dea seama de ce, la un moment dat s-a lăsat.
S-a reapucat de alergat în 2014, atunci când, la îndemnul unei prietene, s-a înscris la un cros. În perioada aia avea un job solicitant care presupunea să fie plecat din București o mare parte din timp. Chiar și în săptămâna competiției, Viorel era prin țară cu job-ul și a ajuns să își ridice kit-ul la limită. Își amintește că a ajuns atât de târziu, încât a primit un tricou S, cu două numere mai mic decât îi era necesar, iar în ziua competiției s-a prezentat la start cu 30 de secunde înainte de începerea alergării. Nici această încercare de a se ține de alergat nu a fost una în favoarea lui Viorel. Nu a găsit motivația necesară să continue, iar anul următor a fost unul la fel de nefavorabil. În 2015 a alergat doar în toamnă, la o ștafetă, împreună cu niște prieteni de la job.
2016 a fost un an cu noroc pentru dobândirea unui stil de viață activ. Imediat după Revelion, Viorel s-a hotărât să se reapuce de alergat. Și-a zis că de data asta trebuie să fie ceva mai serios și să nu mai treacă o săptămână fără să facă sport. Atunci a început să alerge singur în IOR. I-a luat o lună până a ajuns să poată face o tură completă de parc. Era iarnă, erau -10 grade și alerga câte 800 de metri, apoi continua tura de lac mergând. Cu timpul a crescut gradual și distanța: alerga un kilometru, după care continua tura de lac mergând. Și tot așa. Ce l-a motivat de data asta să continue a fost înscrierea la competiții. Din ianuarie până în mai a alergat la mai multe crosuri, iar în luna mai s-a înscris la primul lui semimaraton. 
Cu câteva săptămâni înainte de competiție a început să caute grupuri de alergare cu care să iasă la antrenamente. Își dorea să găsească o gașcă de oameni care să aibă aceleași pasiuni și cu care să își poată sincroniza antrenamentele. Atunci i-a găsit pe Facebook pe cei de la 321sport. Nu cunoștea pe nimeni din comunitate, dar le-a dat follow și a început să le urmărească activitatea. Vedea pozele pe care ei le postau de la începutul antrenamentelor și l-a atras ideea de a alerga în grup.
Prima interacțiune cu gașca 321sport a fost la semimaratonul la care se înscrisese. Pentru că toți membrii acestei comunități erau îmbrăcați în mov, i-a recunoscut imediat și a alergat o parte din traseu alături de ei. Atunci a început să îi întrebe despre cum este la antrenamente și, alergând cot la cot, a văzut cam care este atmosfera. A terminat traseul în două ore și 35 de minute și, după asta, și-a planificat participarea la alte competiții. Până la finalul lui 2016 a reușit, fără să își propună în mod necesar, să alerge și să termine 10 semimaratoane și cinci, șase crosuri.
În 2017 avea deja destul de multă experiență cu alergarea. Participase la mai multe competiții și se ținea de antrenamente. În primăvară a luat startul la Transylvania 100, cursa de 30 de kilometri, acolo unde știa că trebuie să aibă cu el echipamentul obligatoriu cerut de organizatori. Deși fusese controlat cu o seară înainte de începerea concursului și era totul în regulă, Viorel a considerat că rucsacul este mult prea greu, “te plouă, te uzi, bate vântul și te usuci”, iar el nu are nevoie de tot echipamentul. Așa că l-a lăsat la mașină și a pornit pe traseu într-un tricou și pantaloni scurți, plus o foiță de vânt pe care a decis să o ia cu el.
Pe traseu, undeva foarte aproape de Hornul Mălăiești, a început o ploaie torențială cu fulgere și cu grindină, moment în care a scos singurul echipament pe care îl avea cu el: foița de ceapă. În mod evident nu a fost deloc de ajutor: “într-un minut îmi curgea apa pe la coate”, își amintește el experiența. Atunci și-a dat seama că nu te poți pune cu vremea de la munte și că este obligatoriu să fii pregătit și echipat corespunzător tot timpul.
La acea competiție s-a retras, punând pe primul loc siguranța lui. Și-a dat seama că nu poate continua în condițiile acelea și s-a întors la cea mai apropiată cabană de unde a plecat alături de alți cinci concurenți care s-au retras din competiție. Nu i-a părut rău că nu a terminat concursul, că nu a primit medalia de la final ci, mai degrabă, că a plecat nepregătit. Dar a fost “picătura care a umplut paharul, un semnal de alarmă să nu mai pleci așa vreodată că pe munte ți-o furi rău de tot”. A revenit în schimb un an mai târziu, pregătit și echipat corespunzător, și a reușit să termine cursa de 50 kilometri în cadrul aceleiași competiții.
Ambiția și perseverența lui Viorel i-au adus până în prezent numeroase medalii, printre care Ultrabug 100k (primul lui ultramaraton de tip multi-etapă) și Marathon 7500 – proba 3200, pe care a terminat-o de 2 ori, în 2017 și 2018.
În prezent continuă să se țină de antrenamente și o face în special datorită competițiilor la care se înscrie. Așa reușește el să se țină motivat să iasă la alergat în mod constant. Pe lângă alergarea săptămânală alături de 321sport, în weekend-uri își propune să facă trasee montane alături de alți alergători cu care, de-a lungul timpului, a legat prietenii. Deși nu prea mai aleargă pe asfalt, își dorește ca în fiecare an să participe la o competiție organizată într-unul dintre orașele mari ale României. Chiar dacă pe unele le-a vizitat deja, își dorește să le cunoască și altfel, să vadă care este atmosfera și în timpul alergării.
Fotografiile din articol sunt realizate cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google. Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.
Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.
