Alergătorii din[tre] noi: “…vezi cum sunt dealurile astea? Nu cred că este de picnic!”

Alergătorii din[tre] noi este un proiect despre povești, oameni și multă ambiție, împachetat într-o serie de 20 de materiale ce vor fi publicate pe tot parcursul anului 2018. Prin intermediul acestei serii vrem să vedem care este relația oamenilor cu sportul, ce ritualuri au înainte de antrenamente și ce îi motivează să iasă la alergat în mod constant.

Acesta este primul proiect editorial, creat de 321sport și susținut de Nokia Mobile, care își propune să facă o radiografie a felului în care se raportează românii la alergare. Ne dorim să aflăm perspectiva unor oameni simpli care s-au bazat pe forțele proprii și care au reușit să transforme alergarea într-o poveste despre rezistență, perseverență și mult curaj. 


Februarie 2015 a fost momentul în care s-a apucat serios de alergat. Într-o zi, Alex, colegul ei de muncă, a venit în birou și le-a propus tuturor să îl însoțească la alergat. El frecventa deja de ceva timp grupul Nike+ Running, care ieșea sâmbătă dimineața la antrenamente, și le-a convins foarte ușor și pe colegele lui să meargă cu el.

Roxana s-a dus de câteva ori la întâlnirile din weekend, şi își amintește că alergările erau “praf”. Prima ei alergare a fost “lungă și scurtă în același timp”. Nu o ține minte perfect, dar, cunoscându-se foarte bine, poate recrea momentul respectiv. Sâmbătă dimineață, Parcul Herăstrău, Charles de Gaulle. A făcut o mică încălzire înainte, după care a pornit în alergare împreună cu grupul. După doar câteva secunde a rămas în urmă, deoarece toți ceilalți alergători erau mult mai rapizi și antrenați. Trecuseră doar 100 de metri și ea s-a oprit pentru că nu mai putea înainta.

***

Ideea de a se apuca de alergat a pornit mai mult în joacă, nu a fost o decizie conştientă. Dacă de ceilalți colegi cu care a început să alerge nu s-a lipit acest nou obicei, de ea a reușit să se prindă. Spune despre asta că “a fost o pură întâmplare, o coincidenţă, care în definitiv a avut o semnificaţie foarte mare”.

Atunci când aleargă se simte “ca şi cum lumea s-ar sfârşi”. Pentru ea este incredibil tot procesul prin care corpul trece în timpul alergării – toată acea durere și perseverență cu care el “continuă și reușește să găsească plăcere în așa ceva”. Acesta este și motivul pentru care merge mai departe. Îi place că în timpul antrenamentului te detensionezi, uiți de lucrurile care te enervează sau, dimpotrivă, ajungi în punctul în care te blochezi, te oprești, tragi aer în piept, apoi trebuie să o iei de la capăt.

***

La doar câteva luni de la prima alergare, tot Alex, colegul ei de la job, a fost cel care a încurajat-o să meargă la prima competiție. Era vorba despre o alergare montană de 15 kilometri în zona Moeciu: “Fetelor, dacă tot ați început să alergați, ce ziceți să mergem la o competiție montană?”. Răspunsul a venit firesc: “Sigur, mergem!”. Așa a ajuns Roxana, împreună cu colega ei, Ama, să se înscrie la EcoMarathon – prima competiție din viața ei de persoană activă.

Atunci când Alex le-a povestit despre cum este traseul, fetele nu și-au făcut griji despre faptul că “e ca și cum ai urca 16 blocuri de câte 10 etaje”. Ba mai mult, și-au făcut planuri să își facă pachețel, să își ia o păturică, să facă poze și să stea pe iarbă. Știau că nu vor să urce pe podium, iar timpul în care termină competiția nu este important pentru ele, așa că și-au propus să se bucure de experiență, de vremea frumoasă și să ia doar partea bună a lucrurilor.

Roxana a profitat de faptul că tocmai în  acea perioadă începuse să urce scări în bloc şi era foarte încrezătoare în puterile ei. Câteva luni de antrenament și o să fie total pregătită pentru ce urma să se întâmple la competiție.

***

Prima interacțiune cu sportul a fost în clasa I – “aveam 7 ani și am intrat la școală”. Atunci nu se pricepea deloc la alergat, iar când venea perioada probelor la sport, “era oribil”. Ura să alerge. Prefera să facă orice altceva, dar nu asta. Orele de sport erau foarte relaxate pentru că, uitându-se în urmă, “nu făceam sport propriu-zis”. Singura interacțiune reală cu sportul a fost timp de un an, atunci când părinții ei – ambii jucători de tenis – au înscris-o și pe ea la un club.

Dacă ar fi fost să practice un sport de performanță, crede că acest lucru ar fi schimbat-o foarte mult. Cumva, își dă seama că nu ar mai fi ajuns unde este astăzi – specialist în Resurse Umane. Pentru ea, sportul este bun ca un hobby, ca modalitate de relaxare și detensionare, deoarece îi place ceea ce face în viața de zi cu zi. În funcție de perioada anului, se ocupă cu recrutare, cu administrări de personal, contracte şi tot ceea ce are legătură cu domeniul HR.

După ce pleacă de la birou, nu merge niciodată direct acasă: fie se duce la sală, fie se întâlnește cu prietenii. În ultimii ani a început să practice mai multe sporturi şi să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat să faci asta. Dacă de-a lungul timpului și-a încercat norocul în mai multe direcții, în prezent a rămas la spinning, alergare, yoga, TRX și zumba.

***

În momentul în care a intrat în Moeciu, se afla în aceeași mașină cu Ama, prietena cu care își făcuse planuri să se relaxeze în timpul concursului. Ea se afla pe locul din faţă, iar Roxana fix în spatele ei, pe aceeaşi parte. Odată ce înaintau pe strada principală din Moeciu, puteau să vadă de o parte și de cealaltă un rând de case, iar în spatele lor câteva dealuri abrupte. În sinea ei, Roxana și-a zis: “măi, aşa este la început, după aceea urmează câmpie!”, doar ca această imagine să se lege cumva de cea pe care și-o creaseră la început.

În timp ce se îndreptau spre linia de start a competiției, Ama a început să realizeze în ce s-au băgat: “Rox, tu vezi cum sunt dealurile astea? Nu cred că este de picnic!”. Atunci a fost momentul în care și Roxana a început să se îngrijoreze pentru că era total altceva decât ce se așteptase.

Competiția a început cu o alergare pe asfalt, pe care nu a reuşit să o ducă până la capăt și pe care nici în ziua de astăzi nu poate să o termine. A urmat apoi intrarea în pădure și o urcare de un kilometru, doi. O urcare foarte abruptă, pe care, dacă ai pornit, e mult mai periculos să te întorci decât să continui. Și a început Roxana să urce și să se gândească “ce-o fi fost în capul meu, puteam să stau la Finish…”.

Așa a ajuns să rămână în spate, alături de alți trei alergători – un profesionist care se recupera după o fractură la picior și doi prieteni de-ai lui pe care acesta încerca să îi motiveze promițându-le baxuri de bere la final.

Urcarea a continuat. Fiecare își urma potecuța prin pădure. Singurul lucru pe care îl puteau vedea erau copacii înalți, în dreapta deal, în stânga râpa, iar înainte drumul care tot urca și urca. Dar, tot mergând și mergând, la un moment dat, Roxana a ajuns într-un luminiș. Nu mai erau nici copaci, nici drum în urcare. Tot ceea ce vedea era lumină și o priveliște frumoasă a văii.

“I’m on top of the world!”, și-a zis atunci cu mândrie, iar acela a fost momentul în care și-a dat seama cât de mult a muncit și cât de bucuroasă este că a pornit pe acest drum. “This is it! This is what I wanna do!”, au continuat gândurile ei, iar, începând de atunci, a realizat că s-a îndrăgostit de alergarea montană. Pe moment și-a recăpătat toată forța pe care nu o mai avea și și-a spus că “asta merită!”. S-a bucurat că s-a aruncat în această cursă și a mers înainte până când, după câteva ore, a ajuns la linia de Finish.

Deși urcarea a fost dureroasă, Roxana este genul de alergător care trage până la final. Privind în urmă, își dă seama că alergarea a schimbat-o. Și nu doar că a ajutat-o să fie un om mai sociabil, determinat și disciplinat, dar că este și un om mai frumos. Așa se simte și așa i s-a și spus.


Fotografiile din articol sunt realizate cu Nokia 8 Sirocco, care oferă experiența celui mai bun Android, cu cele mai recente inovații de la Google.  Actualizările regulate de securitate și upgrade-ul gratuit al SO timp de doi ani înseamnă că noul Nokia 8 Sirocco cu Android One va fi perfect sigur.

Camera panoramică de 12 MP, cu lentilă ZEISS și zoom optic 2x, îți asigură amintiri clare, chiar și din zilele neclare ale weekendurilor, dar și detaliile gastronomice ale preparatelor de ieri. Cu noul mod Pro al camerei foto, poți controla perfect fiecare imagine, ajustând manual balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere și compensarea expunerii. Realizează reglaje complexe fără bătaie de cap și vezi rezultatele în timp real.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu