Cât de importantă este forța pentru alergători? Noi credem că într-o lume aflată în goana după volum, pregătirea fizică de forță este uneori neglijată, lăsând loc accidentărilor să apară. Pentru a ne pregăti cât mai bine pentru sezonul competițional de alergare, pe 4 iunie am pregătit o clasă specială de forță pentru alergători.
Exercițiile au fost solicitante, uneori chiar foarte solicitante, mai ales pentru că am activat zone care nu sunt luate în considerare în timpul antrenamentelor de alergare. Am activat trenul inferior, cel superior, dar și zona de mijloc, pregătind apariția unei febre musculare de toată frumusețea.
Antrenamentul a fost organizat la Exclusive Fitness cu ocazia lansării noului antiperspirant ADIPOWER cu tehnologia Smart Body Response, pentru 72 de ore de protecție. Acesta este destinat bărbaților și femeilor care își testează limitele în fiecare zi și vor să se simta încrezători în protecția lor.
La finalul clasei toți participanții au primit noile produse ADIPOWER pentru a le folosi în activitatea sportivă de zi cu zi 🙂
Formula ultra-eficientă a antiperspirantului ADIPOWER conține un nivel ridicat de substanțe active anti-umezeală, care asigură cele 72 de ore de protecție împotriva mirosului și a umezelii. Aceasta este îmbinată cu o tehnologie inovatoare de încapsulare dublă care conduce parfumul în spray, dar și o încapsulare specială pentru roll-on. Tehnologia folosită ajută la crearea unui sistem care îți oferă protecție atunci când ai cea mai mare nevoie.
ADIPOWER pentru bărbați are un parfum modern și tonic în care se regăsesc acordurile aromatice de lemn de santal și patchouli, alături de notele masculine ale frunzelor de cistus și boabelor de tonka. Varianta pentru femei are o aromă fructată intensă care se deschide cu notele citrice. Acestea sunt puse în evidență printr-un buchet floral feminin, revigorant: gardenie, neroli, bujor. Ambele produse sunt gândite pentru oameni care au nevoie de un produs la fel de puternic ca ei, care sa îi protejeze întreaga zi împotriva transpirației și a mirosului neplăcut.