Am petrecut un 1 iunie de neuitat la Maratonul de Mișcare în Familie

Vineri, 1 iunie, alături de Secom® am celebrat copilăria prin jocuri la Maratonul de Mișcare în Familie! Am invitat familiile să ni se alăture în Parcul Alexandru Ioan Cuza (I.O.R.) și am făcut împreună sport, am creat amintiri de neuitat atât pentru copii, cât și pentru părinți și bunici.

https://www.facebook.com/SecomRomania/videos/1676134192483434/

Pe 1 Iunie am sărbătorit copilăria la Maratonul de Mişcare în Familie din cadrul Cea Mai Itsy Bitsy Zi Libera Nationala 2018! Ne-am veselit cu 5 ore de distracție și activități sportive în aer liber împreună cu Radu Restivan, fondator al comunității 321sport, și Zeko, cel mai fericit animăluț din lume.

Pentru cel de-al doilea an la rând am fost alături de Secom® și ne-am bucurat super mult să vedem din ce în ce mai multe familii care ies să facă sport alături de cei mici. Maratonul de Mișcare în Familie a constat într-un program de cinci ore de activități sportive, în care toți membrii familiei au fost implicați de la mic la mare.

Antrenamentele au cuprins exerciții accesibile tuturor, indiferent de vârstă: am avut de la sărituri, la probe de ștafetă, exerciții cu greutatea corpului. La final, fiecare a plecat acasă cu câteva idei de activități sportive pe care să le poată face oricând și oriunde alături de cei mici.


Despre Secom®

Secom® este compania românească, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă care răspund nevoilor unui lifestyle sănătos al omului modern, și promotor al frumuseții prin produse cosmetice naturale, cu ingrediente de înaltă calitate. Compania este specializată în importul, distribuția și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe, suplimente alimentare și cosmetice naturale.

Secom® a făcut pionerat, fiind prima companie care a introdus pe piața românească ciupercile medicinale, extractele standardizate din plante, o serie de ingrediente inovatoare precum colostrul, dar și prima gamă de suplimente special create pentru sănătatea copiilor – ChildLife® Essentials.

Produsele Secom® sunt disponibile în peste 8000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 12 magazine Secom® din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu și Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.
You need to agree with the terms to proceed

Meniu